Viața lui Victor Hugo, un titan al literaturii franceze

Considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi, Victor Hugo a fost un romancier, poet și dramaturg francez din mișcarea romantică. Cele două romane ale sale, „Les Misérables” (Mizerabilii), publicat în 1862, și „Cocoșatul de la Notre-Dame”, publicat în 1831, rămân cele mai faimoase și cunoscute opere ale sale.

Nu numai că a fost un autor proeminent, dar Hugo a fost un susținător al multor cauze sociale, cum ar fi abolirea pedepsei capitale. Numeroasele sale opere expun numeroasele probleme sociale ale vremii.

Mama sa a fost responsabilă atât de creșterea, cât și de educația lui Victor Hugo

Victor Marie Hugo s-a născut în data de 26 februarie 1802 în Besançon, Doubs, Franța, părinții lui fiind generalul francez Joseph Léopold Sigisbert Hugo și Sophie Trébuchet. A fost cel mai mic dintre cei trei fii ai familiei, Abel Joseph Hugo și Eugéne Hugo.

Tatăl său, Léopold Hugo luptase în războaiele napoleoniene, privindu-l pe Napoleon ca pe un erou, și era un republican liber-cugetător, în timp ce soția sa, Sophie Hugo, era o catolică regalistă. Este posibil ca Sophie să fi avut o relație romantică și cu generalul Victor Lahorie, nașul și omonimul lui Victor Hugo, fiul ei.

Tânărul Victor Hugo a fost martorul unei perioade de tulburări politice în țara sa, în copilărie. La numai doi ani după ce s-a născut, Napoleon a devenit împărat al Franței și, cu puțin timp înainte ca Victor Hugă să împlinească 13 ani, Monarhia de Bourbon a fost restaurată în 1814. Cei doi părinți ai săi, cu diferențele lor religioase și politice, reflectau și ei starea politică și religioasă a țării sale la acea vreme.

În 1803, Sophie Hugo s-a despărțit temporar de Léopold, când Victor avea doar un an. Ea a fost în mod constant în dezacord cu soțul ei din cauza lipsei de opinii catolice a acestuia și se săturase de călătoriile constante și de mutarea în Italia și Spania. Împreună cu cei trei fii ai ei, Sophie s-a stabilit la Paris pentru o perioadă de timp, în timp ce soțul ei și-a continuat cariera militară.

Sophie a fost responsabilă atât de creșterea, cât și de educația lui Victor Hugo. Devotamentul mamei sale față de monarhie și față de credința ei se reflectă în unele dintre primele opere de poezie și ficțiune ale băiatului său. Hugo nu s-a răzvrătit împotriva educației catolice regaliste pe care i-a dat-o mama sa până în 1848, pentru a deveni un republican fervent.

Din cauza meseriei lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo, familia s-a mutat și a călătorit des. Hugo a învățat multe pe măsură ce familia sa a continuat să călătorească. A văzut Alpii și apa albastră și strălucitoare a Mediteranei într-o excursie de familie la Napoli, Italia, fiind, de asemenea, la Roma într-o perioadă cu multe festivități și sărbători. La acea vreme, Hugo avea doar cinci ani, dar această călătorie l-a marcat profund. Călătoria a durat șase luni înainte de a părăsi Napoli și de a se întoarce în Paris.

Victor Hugo s-a logodit împotriva dorinței mamei sale

Împotriva dorinței mamei sale, tânărul Victor Hugo s-a logodit cu Adéle Foucher, prietena sa din copilărie. A așteptat până la moartea mamei sale în 1821 (când acesta avea aproximativ 19 ani) pentru a se căsători cu Adéle, din cauză că nu voia să o supere și mai mult pe mama sa. Astfel, tânărul cuplu s-a căsătorit în 1822.

La un an de la căsătorie, s-a născut primul lor copil, Léopold, numit după tatăl lui Hugo. Fiul lor a murit însă în copilărie. În data de 28 august 1824 s-a născut la Paris prima lor fiică, Léopoldine, numită tot după bunicul patern. Adéle a mai născut un alt băiețel în noiembrie 1826, acesta fiind numit Charles. Un al treilea fiu, François-Victor Hugo, s-a născut în data de 28 octombrie 1828. Ultimul lor copil, Adéle, s-a născut în august 1830.

Primul roman al lui Hugo, „Han d’Islande” (1823), a fost publicat la un an după ce s-a căsătorit. Trei ani mai târziu, în 1826 a fost publicat al doilea roman al său, „Bug-Jargal”. Acest roman a fost versiunea revizuită a unei povestiri publicate în „Le Conservateur littéraire”, o revistă pe care Hugo și frații săi o înființaseră, în 1820. Cinci volume de poezie au fost publicate într-o perioadă de 11 ani, între 1829-1840. Aceste volume includ „Les Orientales” (1829), „Les Feuilles d’automne” (1831), „Les Chants du crépuscule” (1835), „Lea Voix intérieures” (1837) și „Les Rayons et les Ombres” (1840).

François-René de Chateaubriand, considerat fondatorul romantismului în literatura franceză, l-a influențat pe Hugo. Hugo a descoperit că viața sa era asemănătoare cu cea a lui Chateaubriand în multe privințe. Ca și predecesorul său, Hugo nu a făcut decât să promoveze cauza romantismului și s-a implicat foarte mult în politică, fiind mai târziu forțat să plece în exil politic.

Faima a ajuns la Hugo la o vârstă fragedă, datorită operelor sale pasionale și elocvente. A câștigat o pensie regală de la Ludovic al XVIII-lea la vârsta de 20 de ani, când prima sa colecție de poezii „Odes et poésies diverses” a fost publicată în 1822.

În 1829, a fost publicată prima operă de ficțiune a lui Hugo, „Le Dernier jour d’un condamné” (în traducere: Ultima zi a unui condamnat). Acest scurt roman reflecta conștiința socială care s-a regăsit mai târziu în operele sale. Acesta a influențat mulți scriitori din generația următoare, Albert Camus, Charles Dickens sau Fiodor Dostoievski.

O altă povestire scurtă, „Claude Gueux”, a fost publicată în 1834, care arată opiniile timpurii ale lui Hugo cu privire la nedreptatea socială. Chiar Hugo a considerat această povestire ca fiind un precursor al romanului „Les Misérables”, care avea să fie publicat 28 de ani mai târziu, în 1862. Cu piesele sale de teatru „Cromwell” (1827) și „Hernani” (1830), Huo a devenit o figură a mișcării literare romantice.

Când „Cocoșatul de la Notre-Dame” a fost publicat în 1831, a fost rapid tradus și publicat în multe alte țări europene. După ce romanul a fost publicat, oamenii au început să facă de rușine orașul Paris pentru că au lăsat Catedrala Notre-Dame neglijată în loc să o restaureze. Mulți cititori ai romanului au călătorit la Paris pentru a vedea catedrala.

Fiica sa cea mare a murit la vârsta de 19 ani

La scurt timp după ce fiica cea mai mare și favorită a lui Hugo s-a căsătorit cu Charles Vacquerie, aceasta s-a înecat în Sena, la Villequier, în 1843, la vârsta de 19 ani. Fustele ei grele au tras-o sub apă atunci când barca s-a răsturnat. Soțul tinerei Léopoldine, Charles, a murit în timp ce încerca să o salveze. Hugo a fost devastat de moartea fiicei sale. La acea vreme, călătorea în sudul Franței cu amanta sa când a citit într-un ziar despre moartea fiicei sale.

În poemul său „À Villequier”, Hugo scrie despre durerea și șocul provocat de moartea fiicei sale iubite. A continuat să scrie multe alte poezii despre viața și moartea Léopoldinei. Unii istorici și biografi au spus chiar că Hugo nu și-a putut reveni niciodată după moartea ei. Unul dintre cele mai faimoase poeme ale sale, „Demain, dés l’aube”, îl descrie pe acesta vizitând mormântul ei.

Victor Hugo a avut nevoie de 17 ani pentru a planifica și scrie și romanul „Mizerabilii”

Arnaud 25CC BY-SA 3.0

Planurile pentru romanul „Les Misérables” au început încă din 1832. Hugo s-a gândit la un roman despre mizeria și nedreptatea socială după ce a fost martor la Revolta din iunie sau Revolta de la Paris din 1832. Autorul a avut nevoie de 17 ani pentru a planifica și scrie romanul, iar abia în 1862 l-a publicat.

Lacroix și Verboeckhoven, o editură belgiană, a început să emită comunicate de presă despre viitorul roman al lui Hugo cu șase luni înainte de lansarea acestuia în 1862. Doar prima parte a romanului „Fantine” a fost publicată inițial, lansată deodată în multe orașe mari. În câteva ore, au fost publicate primele tranșe ale cărții, urmând ca romanul complet să fie publicat. Acesta s-a dovedit a avea un impact enorm al societății franceze. Acțiunea se desfășoară în Franța de la începutul secolului al XIX-lea până la Rebeliunea din iunie, urmărind personaje lovite de sărăcie și revoluție.

Deși cartea a fost destul de populară, romanul n-a fost primit bine de toată lumea. Unii au calificat cartea drept neserioasă, iar alții s-au plâns că este vulgară. Mulți alții, cum ar fi Gustave Flaubert, frații Goncourt și Charles Baudelaire au criticat romanul lui Hugo.

Totuși, datorită popularității sale, problemele abordate în romanul „Mizerabilii” au fost aduse în atenția publicului și au fost discutate de Adunarea Națională a Franței. Astăzi, romanul rămâne în continuare o operă binecunoscută a literaturii clasice, fiind adaptat pentru cinema, televiziune și spectacole de teatru și tradus în numeroase limbi. De fapt, romanul”Mizerabilii” este considerat drept una dintre capodoperele umanității.

Arnaud 25, CC BY-SA 4.0

În următorul său roman, „Les Travailleurs de la Mer” (sau Muncitorii mării), Hugo s-a îndepărtat de problemele politice și sociale din Franța. Cartea, publicată în 1866, a fost bine primită, poate pentru că Hugo avusese un mare succes cu câțiva ani înainte cu „Les Misérables”.

Cu „L’Homme Qui Rit” (Omul care râde), Hugo a revenit din nou la problemele politice și sociale. Cu toate acestea, acest roman nu a avut nici pe departe același succes ca lucrările sale anterioare.

Hugo a publicat ultimul său roman în 1874. „Quatrevingt-treize” (Anul 93) era despre Domnia Terorii, pe care Hugo o evitase în operele sale literare anterioare. La acea vreme, popularitatea sa era doar în declin tot mai accentuat.

Victor Hugo și politica

Étienne Carjat

În cele din urmă, Hugo a fost ales membru al Academiei Franceze în 1841, după trei încercări nereușite. Acest lucru a contribuit la consolidarea poziției sale în lumea franceză a artei și a literelor. Alegerea sa fusese întârziată de un grup de academicieni francezi, în principal Étienne de Jouy, care luptau împotriva a ceea ce ei numeau „evoluția romantică”. După această alegere, Hugo s-a implicat mai mult în politică.

Patru ani mai târziu, regele Ludovic-Filippe l-a ridicat la rangul de „pair’. În calitate de „pair de France”, a intrat în Camera Superioară, pronunțându-se împotriva pedepsei cu moartea și a nedreptății sociale și, în același timp, pentru libertatea presei și pentru autoguvernarea în Polonia.

Victor Hugo a fost ales în Parlament în 1848. A rupt legătura cu conservatorii în anul următor, când a ținut un discurs în care a cerut să se pună capăt mizeriei și sărăciei. Hugo a continuat să țină discursuri în favoarea votului universal și a educației gratuite pentru copii cât timp a fost în Parlament. De asemenea, a continuat să pledeze pentru eliminarea pedepsei cu moartea.

Hugo l-a declarat deschis pe Ludovic Napoleon (Napoleon al III-lea) trădător al Franței, atunci când acesta a preluat întreaga putere asupra Franței în 1851. Napoleon al III-lea a stabilit o nouă constituție antiparlamentară. Hugo s-a mutat la Bruxelles, apoi în Jersey. A fost alungat din Jersey pentru că a susținut un ziar local care o critica pe regina Victoria. Împreună cu familia sa, Hugo s-a stabilit la Hauteville House, situată în portul Saint Peter, Guernsey. A rămas pe insulă în exil timp de 15 ani, din octombrie 1855 până în 1870.

Deși se afla în exil, acest lucru nu l-a împiedicat pe Victor Hugo să își continue cariera. A publicat celebrele pamflete politice împotriva lui Napoleon al III-lea, intitulate „Napoléon le Petit’ și „Histoire d’un crime”, ambele interzise în Franța, dar care au avut un impact uriaș în țară.

Munca sa pentru abolirea pedepsei cu moartea a fost recunoscută atunci când aceasta a fost eliminată din constituțiile din Geneva, Portugalia și Columbia. Hugo a pledat pentru ca Maximilian I al Mexicului să fie cruțat, atunci când a fost capturat de Benito Juárez, dar rugămințile sale nu au avut efect. În arhivele sale complete se arată că a fost scrisă o scrisoare către Statele Unite ale Americii pentru a-l cruța pe aboliționistul John Brown. Cu toate acestea, scrisoarea a ajuns în SUA abia după execuția lui Brown.

Napoleon al III-lea a acordat amnistia tuturor exilaților politici în 1859, dar Hugo a refuzat și a rămas în Guernsey. Napoleon al III-lea a fost înlăturat de la conducerea țării, iar cea de-a Treia Republică a fost proclamată în 1870. Hugo s-a întors în cele din urmă acasă și a fost ales în Adunarea Națională.

De-a lungul vieții sale, opiniile religioase ale lui Hugo s-au schimbat constant. În tinerețe a fost catolic – influențat foarte mult de către mama sa, și devenind mai târziu un catolic nepracticant. Însă, pe măsură ce a crescut, Hugo își exprima constant opiniile sale anticatolice și anticlericale.

În timpul exilului, a practicat frecvent spiritismul. Mai târziu în viață, Hugo a trecut la deism. Când a fost întrebat dacă este catolic în 1872, Hugo a răspuns cu: „Nu. Un liber-cugetător”. Tatăl său, Léopold Hugo, fusese și el liber-cugetător, dar a murit în 1828.

La întoarcerea sa la Paris, în 1870, Hugo a fost recunoscut ca un erou național. Popularitatea sa era în scădere, dar, cu toate acestea, a candidat la realegerea în Adunarea Națională doi ani mai târziu. A fost ales în Senatul nou creat în 30 ianuarie 1876.

La scurt timp după aceea, Hugo a suferit un ușor atac cerebral în 1878, în timp ce fiica sa Adéle fusese internată într-un azil de nebuni, iar cei doi fii ai săi, Charles și Françoise-Victor Hugo, au murit într-o perioadă scurtă de timp. Anterior, soția lui Hugo murise în 1868 în Guernsey.

Cu ocazia împlinirii a vârstei de 80 de ani, Hugo a fost onorat cu unul dintre cele mai mari omagii aduse vreodată unui scriitor în viață. În data de 25 iunie 1881, i-a fost oferită o vază Sèvres, un cadou tradițional al suveranului. Două zile mai târziu, una dintre cele mai mari parade din istoria Franței a avut loc pentru el.

Marșurile se întindeau de pe strada pe care era casa în care locuia Hugo și până în centrul Parisului. Timp de șase ore, oamenii au mărșăluit pe lângă casa lui, în timp ce el stătea la fereastră și privea.

Biroul lui Victor Hugo

Zairon, CC BY-SA 4.0

Nu a existat niciun detaliu al paradei care să nu fi fost dedicat lui Hugo. Numele străzii pe care Hugo locuia, Avenue d’Eylau, a fost schimbat în data de 28 iunie 1881 în Avenue Victor-Hugo.

În data de 22 mai 1885, Victor Marie Hugo a murit în casa sa din Paris, din cauza unei pneumonii, la vârsta de 83 de ani. Hugo este amintit ca o figură proeminentă a istoriei literare. A fost înmormântat în Panthéon, iar peste două milioane de oameni au participat la procesiunea funerară de la Arcul de Triumf până la Panthén.

Citește și: Jules Verne: Scriitorul SF care a prezis viitorul