În seara de 26 ianuarie 1972, Bruno Honke a auzit țipete de pe un deal, aflat într-o regiune muntoasă din fosta Cehoslovacie. Bănuind că s-a întâmplat ceva rău, Honke a mers să verifice ce s-a întâmplat și astfel a descoperit epava unui avion.

Deși părea imposibil că cineva poate să supraviețuiască unui astfel de accident, Honke a realizat că în epavă se afla o femeie îmbrăcată în uniformă de însoțitoare de bord, plănă de sânge și fără pantofi.

Femeia se numea Vesna Vulović și nu știa că este singura persoană care a supraviețuit unei căderi de la o altitudine de 10.000 de metri, fără să aibă o parașută.

Cum a avut loc accidentul aviatic?

 Kovah

În anul 1972, Vesna Vulovic (în vârstă de 22 de ani) era însoţitoare de zbor de numai 8 luni. Din cauza unei confuzii de nume, Vesna Vulovic a fost selectată să se alăture echipajului zborului JAT 367, care zbura de la Stockholm la Belgrad cu o escală la Copenhaga. Deși și-a dat seama că a fost aleasă din greșeală, Vesna ea a fost de acord să se alăture zborului. Nu mai fusese niciodată în Danemarca, așa că a considerat această întâmplare ca o oportunitate de a călători.

Însă, nu avea cum să știe că va trece printr-o experiență care îi va schimba viața.

La ora 15:15 PM, pe 26 ianuarie 1972 – avionul JAT 367 în care se afla și Vesna a decolat de pe aeroportul din Copenhaga. La doar 46 de minute de la decolare, a avut loc o explozie în cala avionului. Aeronava s-a rupt în două în aer, înainte de a se prăbuși, în Srbská Kamenice, Cehoslovacia. Dintre cei 28 de pasageri și membrii ai echipajului, Vesna Vulovic a fost singurul supraviețuitor.

Din fericire, Bruno Honke, săteanul care a descoperit-o, fusese medic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a putut să o țină în viață, până la sosirea salvatorilor. Dar nu i-a fost ușor. Femeia avea picioarele și coastele rupte, bazinul fracturat, cât și craniul fracturat.

După ce a fost dusă la un spital din Praga, Vesna Vulovic a stat câteva zile în comă. Din cauza leziunile grave la cap, femeia a avut amnezie totală, așa că nu își amintea ce s-a întâmplat și, mai ales, din ce cauză s-a prăbușit avionul. De fapt, aceasta îşi amintea doar momentul în care a salutat pasagerii înainte de decolarea din Danemarca, apoi s-a trezit în spital. 

Cum a supraviețuit Vesna Vulovic unei căderi de la o altitudine de 10.000 de metri

 Szabina Gerencsér 

Deși a fost rănită grav și putea să rămână paralizată, după aproximativ 10 luni de la accident Vesna Vulović mergea din nou. Medicii nu se așteptau să se recupereze atât de repede.

Anchetatorii sunt de părere că Vulovic a rămas în viață datorită faptului că se afla în partea din spate a avionului. Bucata aceea de avion a căzut pe un deal împădurit, acoperit de zăpadă. Mai exact, Vesna Vulovic a fost prinsă sub un cărucior pentru transportul alimentelor, în coada avionului, în timp ce acesta se prăbuşea spre sol – iar acest lucru i-a salvat viața.

Intervievată în anul 2008, Vesna Vulovic a declarat că: „Nimeni nu se aștepta să trăiesc atât de mult”. Și avea dreptate. Medicii care au tratat-o au fost surprinși că era conștientă și că și-a recăpătat abilitatea de a merge la numai 10 luni de la accident. După mai multe intervenții chirurgicale și peste 16 luni de exerciții de recuperare, Vesna a rămas cu o problemă la un picior și șchiopăta, dar și cu coloana vertebrală afectată, dar cel puțin era în viață.

La o zi după prăbușire, un naționalist croat a sunat la un ziar suedez și a declarat că el este cel care a amplasat bomba în avion. Din păcate, nu s-au făcut niciodată arestări. Anchetatorii au suspectat că bomba a fost plasată în interiorul avionului în timpul escalei la Copenhaga, în Danemarca, însă nu a fost dovedită această ipoteză.

Naționaliștii croați au comis peste 128 de atacuri teroriste împotriva personalului militar și civil iugoslav. Datorită acestui fapt, spitalul din Vesnas a fost permanent păzit de poliție, în toată perioada în care Vesna Vulovic a fost spitalizată, pentru a se asigura că oricine se afla în spatele atacului nu va încerca să termine treaba. 

În 1985, femeia a intrat în Cartea Recordurilor pentru că a supraviețuit căderii de la o altitudine de 10.000 de metri fără paraşută.

allthatsinteresting.com

Chiar dacă era să moară, accidentul nu a speriat-o pe Vesna, iar după ce s-a recuperat și-a exprimat interesul de a-și relua rolul de însoțitoare de zbor. Însă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, dar – în schimb, i s-a oferit un loc de muncă la un birou, unde avea sarcina de a negocia contractele comerciale. 

Din păcate, în 1990 a fost concediată, după ce a participat la un protest organizat împotriva preşedintelui Slobodan Milosevic.

În ultimii ani ai vieții sale, femeia considera o vină faptul că a fost singurul supraviețuitor al accidentului. Aceasta a declarat: „Ori de câte ori mă gândesc la accident, am un sentiment de vinovăție pentru că am supraviețuit și plâng. Mă gândesc că poate nu ar fi trebuit să supraviețuiesc”.

În data de 23 decembrie, 2016, Vesna Vulovic a fost găsită moartă în locuința sa din Belgrad, Serbia.  


Citește și: Mehran Karimi Nasseri, bărbatul care a rămas blocat într-un aeroport timp de 18 ani