În China circula o zicală, conform căreia fetele aveau șanse mult mai mari să se mărite, dacă le erau legate picioarele din copilărie.

Astfel, legarea tălpilor fetițelor chineze este un ritual mai vechi de 1000 de ani.

Încă de la vârsta de 4 ani fetele erau supuse la acest ritual de legare a picioarelor. Oasele labei piciorului și degetele erau fracturate repetat până se deformau, totul cauzat de legăturile strânse. Scopul final era obținerea unor tălpi care nu depășeau 10-15 centimetri.

Zhou Guizhen este ultima femeie din China care a fost supusă, în copilărie, acestui ritual dureros care duce la mutilare pe viață.

picioare2

Femeia a mărturisit că nu poate dansa și se deplasează cu dificultate. În plus, regretă enorm pentru că a fost victima acestui ritual, însă în acele timpuri nimeni nu voia să se căsătorească cu o fată care nu avea picioarele legate.

Zhou Guizhen avea 2 ani când picioarele i-au fost legate

picioare3

Deși avea 2 ani când a fost mutilată, femeia își amintește că i-au trebuit 6 luni să se obișnuiască cu durerea și să poată merge în pantofii speciali.

Tradiția a început în timpul dinastiei Song, între anii 960-1200 d. Hr.

picioare4

Totul a început de la o dansatoare de care regele Chinei Li Yu s-a îndrăgostit. Tânăra își lega picioarele în așa fel încât acestea să semene la formă cu Luna Nouă.


Citește și: De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații


Tinerele recurgeau la această practică, în speranța că se vor mărita cu un bărbat bogat.

picioare5

Un simbol al frumuseții și al statutului social ridicat, această practică de legare a picioarelor a dus la mutilarea femeilor din acea vreme. Un preot britanic a încercat să interzică tradiția în 1874, însă o lege în acest sens s-a dat abia în 1912.

Tradiția a îndemnat femeile să își zdrobească picioarele și să își rupă degetele de la ele

picioare6

Lungimea standard a picioarelor de tip lotus era de 7, 60 centimetri. Asta demonstrează cât de mult erau chinuite femeile pentru a ajunge să poarte pantofii foarte mici.


Citește și: Practica ciudată prin care femeilor li se pun dopuri negre în nas


Împăratul Kangxi a încercat să interzică în 1664 practica de legare a picioarelor

picioare7

Ultima fabrică în care erau făcuți pantofii de tip lotus și-a încetat activitatea în 1999

picioare8

Partea rea a acestei practici de legare a picioarelor este aceea că multe femei și-au dat acordul pentru a fi mutilate pe viață

picioare9

Chiar dacă practica de legare a picioarelor s-a încheiat de mult, acum operațiile estetice sunt noile metode pentru a obține frumusețea

picioare10Sursa: dmxhd