În China, uciderea pruncilor și părăsirea lor a luat un înfricoșător avânt, totul din cauza asprelor măsuri politice care îngăduie numai un copil pentru fiecare familie care trăiește la orașe. Astfel chinezii, îmbrânciți de sărăcie și de uriașa constrângere politică, sunt nevoiți să-și părăsească pruncii  sau să-i ucidă, dacă primul copil este fetiță. Ei cred că un băiat va corespunde mai bine la nevoile economice ale familiei. Legea chineză nu aprobă naşterea celui de-al doilea copil decât cu plata unei amenzi imense către stat (aproximativ 24000 $). Dacă familia nu poate plăti amenda, copilul este ucis.


Citește și: 30 de sfaturi înțelepte de la un bătrân


Cazuri înfricoșătoare de prunci nou-născuți aruncați în tomberoane, este un fenomen zilnic.

Lou Xiaoying6

La antipodul tuturor acestor nenorociri se află minunata strângătoare de haine vechi, Lou Xiaoying, deja în vârstă de 90 de ani, care a reușit să salveze peste 30 de copilași abandonați. Împreună cu soţul ei, care a murit cu 17 ani în urmă, Lou a adoptat şi a crescut patru copii ai străzii. Alţi orfani şi-au găsit un cămin în casa rudelor din familia lui Lou. Mulţi dintre prietenii femeii au adoptat şi ei copiii salvaţi de Lou.

Lou Xiaoying1

Citește și: Bunicul Dobri, omul care donează mii de euro și trăiește din nici 100


Lou Xiaoying3
Lou Xiaoying4

Povestea femeii a început în 1972 pe drumurile orașului Jinhua, când a ieșit, potrivit obiceiului ei zilnic, să caute obiecte folositoare în tomberoane. În unul din ele a găsit o fetiță abia născută, Lou declarând că: ” Fetița ar fi murit, dacă nu am fi luat-o și nu am fi îngrijit-o, eu și soțul meu. Tocmai atunci am înțeles că iubesc copiii și că vreau să le ofer tot ce am mai bun. Văzând-o cum crește, pentru noi aceasta era ceva cu totul deosebit. Toți acești copii au nevoie de dragoste și de purtare de grijă. Sunt niște ființe unice și vrednice de a fi iubite. Nu pot înțelege cum este cu putință ca unii să-i arunce la gunoi. Această fetiță a mea are acum 40 de ani și are copilul ei”.

Lou Xiaoying

Lou are și o fiică biologică, Zhang Caiying, care s-a inspirat de la mama ei și și-a închinat viața căutării și sprijinirii copiilor părăsiți.


Citește și: Dovada incontestabilă că pisicile chiar îşi iubesc stăpânii


Lou Xiaoying2

Din păcate, Lou Xiaoying este cardiacă şi suferă de insuficienţă renală. Traiul ei s-a deteriorat din ce în ce mai mult, singura ei sursă de venit fiind colectarea de deşeuri reciclabile. Însă, în urma articolului publicat în Yanzhao Metro Daily, comunitatea locală s-a mobilizat şi a format un fond material pentru ajutarea bătrânei. Astfel, femeia a beneficiat de asistenţă medicală amănunţită şi este internată într-un spital, unde este îngrijită cu atenţie.

Lou Xiaoying5

Lou a dobândit pe bună dreptate supranumele de Înger pământesc și constituie dovada vie că nu este nevoie să ai absolut nimic pentru a da dragoste și purtare de grijă.

Sursa: studentipentruviata.ro/asianjournal.com