Țara unde locuitorii nu plătesc pentru consumul de gaz, electricitate și apă
Costurile medii cu energia electrică şi termică, gaze şi servicii de apă-canal-salubritate trec de 200 de lei pe persoană, reprezentând 28% din cheltuielile unei gospodării – locul al doilea după mâncare. Dacă în Regiunea Nord-Est (Moldova) cheltuiala medie este de aproximativ 150 lei lunar pe persoană, în Bucureşti aceasta trece de 350 de lei lunar pe persoană.
Însă cum ar fi, dacă nu ar mai trebui să plătim pentru consumul de gaz, electricitate și apă? Pare imposibil, însă chiar există o țară unde toate aceste utilități sunt gratuite. Cetățenii turkmeni nu plătesc pentru consumul de gaz natural, electricitate, apă, iar o dată pe lună fiecare persoană are dreptul la 120 de litri de benzină gratuit.
Președintele Turkmenistanului, Saparmurat Niazov, care era numit „Tată al tuturor turkmenenilor”, a ordonat în 1993 ca toți locuitorii din fosta republică sovietică să primescă gaz, electricitate și apă în mod gratuit timp de un deceniu. În 2003, promisiunea a fost prelungită până în 2020, iar în 2015, actualul președinte, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a anunțat că această lege este valabilă până în 2030.
Turkmenistan, țara din Asia Centrală, despre care puțini știu multe detalii, este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din fosta Uniune Sovietică, după Rusia și a 4-a țară din lume, după volumul rezervelor de gaze naturale. Rezervele comerciale dovedite ale țării se ridică la 2,8 trilioane de metri cubi, principalele exporturi ale Turkmenistanului fiind gazele naturale și produsele petroliere.
Însă, lucrurile nu sunt chiar atât de plăcute în Turkmenistan. Totul este controlat de stat, oamenii fiind supuși dictaturii. Jurnaliștii nu publică informații critice despre Guvern, în presă fiind evidențiate realizările din domeniul educației, științei și sportului. Nu există statistici privind criminalitatea, corupția, sau alte fenomene negative, chiar și dezastre naturale. Dar asta nu înseamnă aceste lucruri nu există.
Mass-media este controlată de stat. Ziarul profesorului, de exemplu, este deținut de Ministerul Educației, în timp ce ziarul Spravedlivost (Justiția) este deținut de Ministerul Justiției. Toți angajații sunt obligați să se aboneze la ziarele acestea. Nimănui nu-i pasă dacă le citesc sau nu, dar în fiecare lună se deduce o anumită sumă din salariul lor pentru a acoperi costurile de abonament.
Autoritățile se laudă că cetățenii nu plătesc pentru consumul de apă, însă omit faptul că în două din cele cinci regiuni ale țării apa nu poate fi consumată, oamenii fiind nevoiți să cumpere apă îmbuteliată.
În plus, în Turkmenistan au fost construite spitale și policlinici grandioase, echipate cu aparatura ultra-modernă, însă medicii care lucrează acolo nu știu cum să le folosească. Aceste facilități medicale moderne sunt destinate exclusiv capitalei și centrelor administrative regionale. În zonele rurale – în care străinii nu au pus piciorul niciodată – spitalele nu au mai fost renovate din vremea sovietică, și multe dintre ele nici măcar nu dispun de apă potabilă.
Chiar dacă exită o mare lipsă a personalului medical instruit, autoritățile nu le permit medicilor să plece în străinătate pentru a căpăta experiență – și nici specialiștii străini nu sunt bineveniți în Turkmenistan.
Astfel că, în ciuda faptului că Turkmenistanul are resurse mari de gaz, și că cetățenii sunt scutiți să plătească pentru consumul de gaz, electricitate și apă, lucrurile nu sunt așa roz precum par.
opendemocracy.net/www.hrw/nbcnews.com/theatlantic.com
