Stela Foametei: Epigraful care povestește despre o perioadă de șapte ani de secetă și foamete care a afectat Egiptul Antic
În perioada predinastică și dinastică, viața și moartea în Egipt au depins de Nil și de inundațiile anuale ale acestuia, care a oferit nămol fertil solurilor însetate care acopereau deșertul. Acestea începeau la mijlocul lunii iulie și se încheiau în octombrie (sezonul „akhet”).
Dacă Nilul se revărsa prea mult, putea crea probleme pentru așezări; dacă se revărsa prea puțin, provoca lipsă de apă și, împlicit, foamete, pentru că nu mai creșteau culturile.
wikipedia.org
Stela Foametei din Sehel, în apropiere de Aswan, Egipt, conține un text care spune povestea unei perioade de șapte ani de secetă, care a avut loc sub domnia lui Djoser din a III-a Dinastie Egipteană. Blocul dreptunghiular de granit conține 32 de coloane de text.
În partea superioară a stelei sunt reprezentate trei zeități egiptene: Khnum, Satet și Anuqet. În fața lor este înfățișat Djoser, în timp ce le aduce ofrande. O fisură mare străbate centrul stâncii. Unele părți ale stelei sunt deteriorate, ceea ce face ca unele pasaje din text să fie ilizibile.
MorburreCC BY-SA 3.0
Povestea relatată pe stelă este plasată în al XVIII-lea an al domniei lui Djoser. Textul descrie modul în care regele a fost șocat și îngrijorat de faptul că pământurile Egiptului erau afectate de secetă.
Textul descrie, de asemenea, modul în care poporul egiptean a suferit din cauza secetei și cât de disperat a fost să încalce legile țării.
Djoser era neputincios în fața suferinței supușilor săi, dar, din fericire pentru el, îl avea ca vizir pe Imhotep, un personaj extraordinar care deținea mai multe funcții: arhitect „coordonator al tuturor lucrărilor faraonului”, poet, medic de excepție (poate că el a fost cel care a compilat textul papirusului Edwin Smith, transcris ulterior cu secole mai târziu) și, nu în ultimul rând, preot capabil să comunice direct cu zeitățile.
Imhotep a fost arhitectul primei piramide (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropați în mastabe, construcții făcute din cărămizi de lut.
William Henry Goodyear
Conducătorul dorea să știe unde s-a născut Hapy (personificarea Nilului) și ce zeu locuia în acel loc.
Imhotep a decis să analizeze arhivele templului Hut-Ibety, situat în Ermopolis și dedicatlui Thoth, zeul înțelepciunii. A aflat astfel că inundațiile Nilului erau controlate de zeul Khnum în Elefantina, de la un izvor sacru situat pe insulă, unde zeul locuia.
Khnum este divinitatea egipteană foarte veche a izvorului Nilului, creatorul celorlalți zei, care împreună cu Satet și Anuqet compune triada sacră de la Elefantina: Satet este soția sa, personificarea inundațiilor anuale ale Nilului, dar și zeița războiului, a vânătorii și a fertilității; Anuqet (probabil sora soției lui Khnum) este zeița cascadelor Nilului.
Imhotep s-a dus imediat la locul numit Jebu. În templul lui Khnum, numit „Bucuria vieții”, Imhotep se purifică, îi cere ajutorul lui Khnum și îi oferă „toate lucrurile bune”. Dintr-o dată, el adoarme, iar în visul său Imhotep este întâmpinat de Khnum. Zeul i se prezintă lui Imhotep, explicându-i cine și ce este, iar apoi îi descrie puterile sale divine.
La sfârșitul visului, Khnum promite că va face ca apa să se revarse pe malurile Nilului.
După ce se trezește, Imhotep, pentru a se asigura că nu uită nimic, notează ceea ce a văzut în visul său și îi povestește totul faraonului, care înțelege care este datoria sa: Djoser emite un decret prin care le ordonă preoților, scribilor și muncitorilor să restaureze templul lui Khnum și să reînceapă să aducă ofrande regulate zeului. Mai mult, Djoser, într-un alt decret, îi acordă templului lui Khnum din Elefantina regiunea dintre Aswan și Takompso, cu toate bogățiile sale, precum și o parte din ceea ce a fost importat din Nubia.
Charles Edwin Wilbour a făcut cunoscută Stela Foametei
wikipedia.org
Cum a ajuns această poveste extraordinară până la noi? Datorită așa-numitei Stele a Foametei, descoperită în 1889 de către Charles Edwin Wilbour, un jurnalist și antreprenor american care, prins într-un scandal urât de delapidare de milioane de dolari, izbucnit în rândul înalților funcționari ai administrației orașului New York, a decis să se dedice marii sale pasiuni: egiptologia.
Wilbour a plecat în Europa înainte de a fi pus sub acuzare și nu a mai fost judecat. Ceea ce este cert este că trebuie să fi acumulat o mare avere dacă, în următorii 25 de ani, a putut să-și cultive interesele fără griji financiare.
A studiat antichitățile egiptene la Londra, Torino și Germania, a devenit elevul celebrului egiptolog francez Gaston Maspero și a participat cu acesta la cinci expediții în Egipt.
Astăzi este amintit, printre altele, pentru că a cumpărat primele Papirusuri Elefantine în Aswan, în 1893, dar nu și-a dat seama de importanța lor, atât de mult încât acestea au rămas închise timp de peste 50 de ani în depozitul hotelului parizian în care Wilbour a murit, pentru ca apoi să fie returnate familiei sale și donate Muzeului din Brooklyn.
Wilbour, în timp ce se află în apropiere de Aswan, a vizitat o insulă de pe Nil, Sehel, folosită de vechii egipteni în principal ca o carieră de granit. Pe multe stânci există sculpturi lăsate de cei care lucrau acolo, dar și de cei care se opreau pe insulă în drumul lor spre sau dinspre Nubia. Însă, cea care impresionează este Stela Foametei.
MorburreCC BY-SA 3.0
Pentru unii egiptologi, stela relatează evenimente care au avut loc cu adevărat, dar pentru alții este un fals realizat de preoții templului lui Khnum pentru a-și legitima influența asupra teritoriului Elefantinei și Aswanului, într-o perioadă istorică în care diferitele caste preoțești făceau tot posibilul pentru a obține putere și bogăție.
Totuși, această poveste a foametei de șapte ani nu este nouă: Biblia o menționează în Geneza, referindu-se la visul unui faraon și la interpretarea dată de Iosif, fiul lui Iacob.
„Și iată că șapte vaci au ieșit din Nil, frumoase și grase, și au pășunat printre stufărișuri. Și iată că, după ele, au ieșit din Nil alte șapte vaci, urâte la înfățișare și slabe, și au stat lângă cele dintâi […] Dar vacile urâte și slabe le-au devorat pe cele șapte vaci frumoase și grase” (Geneza 41:2-4).
Semnificația visului este destul de clară: șapte ani de abundență vor fi urmați de șapte ani de foamete, care, totuși, nu vor aduce poporul egiptean la înfometare, datorită sfatului pe care Iosif i l-a dat faraonului: să pună deoparte o cincime din produsele alimentare în fiecare an de abundență, pentru a crea o rezervă pentru următorii șapte ani.
Mai mult, relatarea unei foamete de șapte ani nu se găsește doar în Biblie, ci se repetă (ca și în povestea Marelui Potop) în poveștile multor popoare din Orientul Apropiat, cum ar fi în Epopeea lui Ghilgameș.
Așa cum se întâmplă adesea, istoria și mitul se întrepătrund și este dificil să distingi adevărul de fals, dar nu acesta este farmecul trecutului?