Culorile fac parte din viața noastră și, de cele mai multe ori, acestea reușesc să ne facă să simțim cele mai frumoase trăiri. Culorile ne influențează emoțiile și starea de spirit și nu de puține ori s-a spus că nuanțele de albastru, de exemplu, sunt odihnitoare și pot fi folosite pentru reducerea presiunii sanguine prea mare, în timp ce expunerea la culoarea roșie tinde să stimuleze creșterea tensiunii sanguine și să producă o stare de agitație.

Ei bine, nu după aceste noțiuni s-a ghidat Huang Yung-fu, un veteran de război, când a decis să dea o notă de culoare așezării în care locuiește.

Huang își duce traiul într-un sătuc taiwanez, aflat într-un colț al orașului Taichung, o comunitate creată pentru soldați în anii 1940 – 1950. De-a lungul timpului, locul s-a transformat într-o așezare permanentă, care se confruntă cu probleme urbane cum ar fi abandonul, degradarea locuințelor sau declinul. Însă, datorită desenelor lui Huang locul pare a se fi transformat într-un colț de lume scos din filmele animate.

Desenele acoperă străzile și pereții tuturor caselor, acestea înfățișând plante, animale, personalități sau păsări. Huang Yung-fu a pictat sătucul în doar doi ani, iar transformarea lui este cu adevărat impresionantă.

Huang a început sa picteze pentru a își umple timpul liber, însă acum acest lucru a devenit o mare pasiune.

Câțiva studenți de la o universitate din apropierea satului colorat au descoperit minunăția făcută de Huang. Aceștia au fotografiat așezarea pictată și au răspândit vorba în întreaga lume. Imaginile publicate în mediul online au făcut ca acest sat să devină una dintre principalele atracții din Taiwan. Satul Curcubeu este acum considerat drept cel mai important loc din orașul Taichung. Turiști din întreaga lume vin aici pentru a admira creațiile lui Huang Yung-fu. Așa că, dacă ajungi în Taiwan și ești întrecere prin orașul Taichung – merită să te abați din drum și să vizitezi și Satul Curcubeu.

satul-curcubeu1
satul-curcubeu2
d
satul-curcubeu3
satul-curcubeu4
satul-curcubeu
satul-curcubeu5
satul-curcubeu6
satul-curcubeu7
satul-curcubeu8

Citește și: Redecoperă culorile României în unul dintre cele mai frumoase sate din Bucovina


satul-curcubeu9
satul-curcubeu13
satul-curcubeu20

amusingplanet.com/Steve Barringer


Citește și: Zalipie, satul unde casele sunt pictate cu motive florate