Satul curcubeu din Indonezia, unde casele par desprinse din cărțile de povești
Kampung Pelangi, un mic sat din Indonezia, s-a transformat într-un uimitor tărâm al culorilor, iar toate clădirile par a fi scoase din cărțile de povești.
Indonezia a investit 22.467$ pentru a vopsi toate cele 232 case din Kampung Pelangi (tradus Satul curcubeu), iar rezultatul este de-a dreptul fascinant. Astfel că, vechea mahala a devenit o atracție turistică.
Ideea de a scoate satul din anonimat îi aparține liderului local Slamet Widodo, care a observat un contrast puternic între activitatea principală din zonă și locuințele din mahala. Condiția principală a fost ca toate casele implicate în proiect să fie pictate cu mai mult de trei culori.
De altfel, locuitorii nu au avut nimic de obiectat, dat faptului că odată cu această schimbare, ei vor avea de câștigat datorită vizitatorilor dornici să admire casele multicolore.
Kampung Pelangi nu este singurul sat de acest fel din Indonezia. Proiectul a fost inspirat de alte două localități, precum Kampung Kali Code din Yogyakarta și Kampung Tridi din Malang, care au adoptat această schimbare radicală. Casele gri și monotone au prins viață datorită culorilor puternice pe care zugravii le-au combinat cu bun gust.