Sărbătoarea dragostei la români: Dragobetele
Dorinţa fiecăruia de-a se regăsi pe sine prin dragoste nu va pieri vreodată. Din sistemul calendarului nostru tradiţional Dragobetele a fost scos la lumină acum mai bine de 20 de ani. Aproape uitat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Dragobetele trăieşte astăzi o nouă glorie, pe seama reinventării sale. Conform unei zicale vechi: Azi e Dragobetele, se sărută fetele. În fiecare an, în data de 24 februarie, românii de pretutindeni sărbătoresc iubirea.
Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile care îi ieşeau în cale.
Personificare a dragostei pătimaşe, Năvalnicul se reîntrupează în Dragobete la 24 februarie, ca simbol al dragostei curate a tinerilor, asociată la români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure al căror patron este. Numit şi Cap de primăvară, (fiindcă din această zi debutează primăvara) Dragobetele este asociat şi cu zeul Cupidon – din mitologia romană, cu Eros, din cea greacă. I se mai spune şi Ioan Dragobete, Drăgostiţele sau Logodna păsărilor, pentru că Dragobetele oficia în cer la începutul fiecărei primăveri nunta tuturor animalelor, păsărilor şi apoi a oamenilor care se pregăteau să-l întâmpine cum se cuvine pe Zeul Iubirii. Dragobetele nu venea niciodată singur, el era însoţit de zânele numite dragostele, care şopteau vorbe de iubire îndrăgostiţilor. Logodna de primăvară a păsărilor a devenit şi o sărbătoare a erotismului uman, ziua înfrăţirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor.
În această zi, băieţii încearcă să intre în graţiile fetelor pe care le admiră, Dragobetele fiind o sărbătoare a îndrăgostiţilor. Cât despre bărbaţii însuraţi, se zice că, în această zi, nu este bine să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aşteaptă o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic.
Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii.
În vremuri de demult, exista obiceiul ca fetele tinere, necăsătorite, să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept zăpada zânelor. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele. În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
Atât băieţii, cât şi fetele – trebuie să fie veseli de Dragobete, pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. În trecut, îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi feciorii se întâlneau în faţa bisericii iar de acolo plecau prin pădurile şi luncile eliberate de zăpadă să caute flori de primăvară: ghiocei, viorele sau brânduşe.
La întoarcere, fetele alergau, obicei numit şi zburătorit, iar băieţii încercau să-şi prindă aleasa inimii şi să-i fure câte o sărutare pe care o primea în văzul lumii, simbol al legământului lor de dragoste, logodnă pentru un an sau chiar mai mult.
În ziua de Dragobete, atât flăcăii, cât și tinerele nu au voie să plângă. Conform tradiției, persoanele care plâng în această zi vor avea parte de necazuri și supărări în lunile care vor urma.
În unele regiuni din țară, ajunul de Dragobete este tratat precum noaptea de Bobotează. Tinerele care doresc să își afle ursitul își pun sub pernă busuioc sfințit, sperând că Dragobetele le va ajuta să-și găsească ursitul.
