Sărăcia copiilor din Londra l-a determinat pe Dickens să scrie „A Christmas Carol”

Publicată în urmă cu mai mult de 170 de ani, cartea „A Christmas Carol”  („Poveste de Crăciun”) a lui Charles Dickens a fost un bestseller instantaneu, urmat de nenumărate producții de teatru, filme sau desene animate. Poate cel mai cunoscut film realizat după opera „A Christmas Carol” este filmul animat cu același nume realizat în anul 2009, în regia lui Robert Zemeckis.

Dar ce l-a inspirat pe Charles Dickens să scrie această poveste celebră?

În toamna anului 1843, Charles Dickens era deja un scriitor celebru, deși avea doar 31 de ani. Publicase povestirile „Documentele postume ale clubului Pickwick” și „Aventurile lui Oliver Twist”, ambele publicate pe capitole, cu zeci de mii de exemplare fiecare. Ultima povestire episodică, însă, intitulată „Martin Chuzzlewit”, nu obținea succesul dorit și chiar editorii Chapman & Hall i-au redus autorului salariul de 50 de lire sterline.

Jeremiah Gurney Domeniu public

Dickens era un familist convins, cu o soție însărcinată și patru copii de întreținut. De asemenea, tocmai ce încheiase o călătorie de un an în Statele Unite, astfel că situația sa financiară nu era una roz. În toamna anului 1843 s-a gândit la o povestire scurtă pentru a face rost de bani, povestire care a fost finalizată la începutul lunii decembrie a aceluiași an și trimisă rapid la presă.

Dickens și-a conceput mai întâi proiectul sub forma unui pamflet, pe care intenționa să-l numească „Un apel către poporul englez în numele copiilor săracilor”. Dar, în mai puțin de o săptămână, a decis în schimb să scrie o poveste, cu un personaj principal mai ciudat.

Tot ce știm este că „A Christmas Carol” a avut un succes răsunător.

Cele 6.000 de exemplare editate de Chapman & Hall s-au epuizat rapid, iar în data de 24 decembrie nu mai exista nicio carte disponibilă în toată Anglia. Cele 6.000 de cărți sunt semnificative în primul rând pentru că era vorba de o ediție de lux, cu copertă de catifea roșie și cartonată.

Îți amintești povestea?

Loren Javier CC BY-ND 2.0

„A Christmas Carol” îl are în prim-plan pe Ebenezer Scrooge, un bătrân cu o inimă de piatră. Foarte bogat, el îl exploatează pe angajatul său Bob Cratchit până la epuizarea forțelor fizice și psihice, plătindu-i un salariu de mizerie. Bob are numeroși copii, pe care nu-i poate întreține din cauza salariului mic.

În Ajunul Crăciunului, bătrânul Scrooge este invitat la cină de nepotul său, Fred, dar acesta refuză invitația. Doi binefăcători cer o donație pentru săraci, dar Scrooge, bineînțeles, îi alungă.

John Leech Public Domain

Însă, odată cu venirea serii, Scrooge primește vizita spiritului lui Jacob Marley, partenerul său de afaceri care murise cu 7 ani mai devreme. Acesta îi dezvăluie că este blocat pe pământ, obligat să se târască cu lanțuri și cufere de aur, condamnat la o eternitate de suferință și singurătate. Marley îl avertizează pe Scrooge în legătură cu comportamentul său și îl sfătuiește să se pocăiască, avertizându-l că o să fie vizitat de trei spirite.

Primul dintre acestea este spiritul Crăciunului trecut, care îi arată bătrânului cât de fericită și lipsită de griji a fost tinerețea sa. Ebenezer călătorește în timp pentru a vedea momente din relația sa fericită cu sora sa, Fanny. De asemenea, o vede și pe fosta lui iubită, Belle, care l-a părăsit când și-a dat seama că Scrooge nu o va iubi niciodată la fel de mult ca pe banii lui, și care acum are o familie mare și fericită, cu mulți copii.

Fantoma Crăciunului prezent îi arată lui Scrooge mesele de Crăciun ale oamenilor apropiați bătrânului Scrooge. Chiar dacă mulți dintre ei sunt săraci, Crăciunul lor este unul fericit.

Spiritul Crăciunului viitor este foarte înalt și scheletic, metaforă explicită a morții. El nu vorbește și indică doar cu degetul. Bătrânul Scrooge vede Crăciunul din 1844, când un grup de oameni râde în fața unui bătrân mort de curând. Menajera lui Scrooge, doamna Dillber, împreună cu alți servitori, împart bunurile pe care au reușit să le ia din casa lui Ebenezer, vânzându-le unui negustor de vechituri și râzând de moartea stăpânului lor.

Este prezentată apoi casa Cratchit, unde Bob și soția îl jelesc pe micuțul Tim, care a murit din cauza lipsei medicamentelor pe care tatăl său nu și le-a putut permite. Spiritul îl conduce apoi pe Ebenezer la cimitir, unde îl găsesc pe Fred, nepotul său, stând lângă mormântul lui Scrooge.

Scrooge își privește mormântul său, dar acesta ducea spre o prăpastie în care se pot vedea flăcările iadului și chipurile damnaților. Ebenezer își cere iertare de la Dumnezeu și de la spirit, căindu-se sincer pentru comportamentul său.

În dimineața de Crăciun, în 1843. Ebenezer Scrooge se trezește în propriul pat, viu și sănătos. Știind că trebuie să se schimbe și să-și schimbe viața, îi trimite lui Cratchit un curcan uriaș de Crăciun și se duce să mănânce cu nepotul său Fred, cu care petrece un Crăciun minunat.

Apoi face o donație pentru cei nevoiași și salută cu afecțiune fiecare trecător. În dimineața următoare, Scrooge îl ajută pe bietul Bob Cratchit. Povestea se încheie cu Ebenezer și Bob, amândoi fericiți pentru Tiny Tim, care în sfârșit beneficia de tratament medical.

Ce l-a inspirat pe Charles Dickens să scrie „A Christmas Carol”  („Colind de Crăciun”)?

State Government Photographer

Dickens și-a propus să scrie povestea după ce tocmai citise un raport guvernamental privind muncile pe care le prestau copiii în Regatul Unit. Raportul era sub forma unei compilații de interviuri cu copii, realizate de un jurnalist, prieten al lui Dickens, care descria în detaliu muncile crunte ale acestora.

Situația copiilor din acele vremuri era dramatică. Dickens însuși fusese șocat în repetate rânduri de condițiile de trai ale copiilor – aspecte pe care autorul le abordase deja în Oliver Twist.

Dickens a citit mărturiile fetelor care coseau rochii pentru consumatorii din clasa de mijloc: acestea lucrau în mod regulat 16 ore pe zi, șase zile pe săptămână. Autorul a citit despre copii de 8 ani care trăgeau cărucioare cu cărbune prin pasaje subterane minuscule pe parcursul unei zile de lucru standard de 11 ore.

Această realitate brutală a condițiilor de muncă pe care le aveau copii a fost rezultatul unor schimbări revoluționare în societatea britanică.
La înrăutățirea situației s-a adăugat „noua lege a săracilor”, o lege din 1834 care ar fi trebuit să fie în avantajul celor nevoiași. În schimb, aceasta a fost în folosul celor din clasa conducătoare.

The Illustrated London News, CC BY 4.0

Angajatorii își priveau lucrătorii ca pe niște scavi care puteau fi înlocuiți rapid, iar lucrătorii deveneau ca niște mărfuri: nu oameni individuali, ci simple resurse.

Pentru cei care nu își permiteau o locuință existau case de muncă. Acestea găzduiau familii întregi, care primeau salarii insuficiente pentru a spera să reușească vreodată să se mută din acel loc.

Casele de muncă erau, practic, adăposturi pentru sclavi, obligați să muncească 16 ore și să ajungă la limita fizică și psihică. Lucrau atât părinții, cât și copiii.

getarchive.net

Gustave Doré , CC BY 4.0

Dickens a cunoscut sărăcia: la 12 ani, părinții l-au trimis să lucreze într-o fabrică de cremă de pantofi. Tatăl său a ajuns în închisoarea Marshalsea pentru datorii, iar Charles a fost angajat ca sclav în Camden Town, pe atunci o suburbie îndepărtată a Londrei.

Bietul Charles, care până atunci trăise o copilărie fericită, se simțea asuprit și umilit de noua condiție socială, catapultat într-o viață care nu-i aparținea și pe care nu ar trebui să o aibă niciun copil.

Povestea familiei Cratchit din „A Christmas Carol” este adesea interpretată ca o relatare autobiografică a familiei lui John Dickens, un tată bun, dar neputincios, care nu le poate oferi copiilor săi tot ce au nevoie pentru un trai decent.

wikipedia.org

picryl.com

În septembrie 1843, Dickens a vizitat școala Field Land Ragged a lui Samuel Starey, unde au fost predate câteva lecții copiilor defavorizați din mahalalele londoneze. Profund deranjat de societatea londoneză, pe cât de lacomă și insensibilă, pe atât de nedreaptă, el și-a exprimat ideea că statul este „un părinte rău și neglijent față de cei mai săraci”.

Dickens a scris „A Christmas Carol” în doar șase săptămâni, lucrând zilnic de la ora 9:00 la 14:00, făcând plimbări lungi de peste 20 de kilometri ca un brainstorming pentru a se gândi la idei noi. Manuscrisul a fost scris cu cerneală neagră și cu o pană de scris, fără ciorne, ci doar cu numeroase corecturi pe margini.

Având termenul limită de Crăciun, Dickens și-a conturat personajele fără lungi reflecții, dar exprimându-și sincer sentimentele, realizând astfel o relatare cu adevărat autobiografică. La finalul scrierii, „A Christmas Carol” avea 68 de pagini, ceea ce astăzi s-ar numi o povestire lungă, și a trimis-o editorului în data de 2 decembrie, fiind gata pentru a fi citită și cumpărată în data de 19 decembrie 1843.

Cartea s-a bucurat de un succes debordant, vânzându-se în peste 6.000 de exemplare în doar 5 zile. Dickens a fost, firește, mulțumit de recenzii. Din păcate, vânzările nu au adus banii de care avea nevoie autorul, iar cauza a fost chiar Dickens.

Autorul a insistat pentru o ediție scumpă, cu hârtie de culoarea somonului și gravuri fin decorate. Cu toate acestea, cartea a avut un preț de vânzare mic pentru valoarea obiectului tipărit: doar 5 penny.

Prețul echivalează cu 23 de lire sterline în prezent, o sumă modestă pentru o ediție de lux De la această ediție, în ciuda succesului răsunător, Dickens a obținut 230 de lire, echivalentul a aproximativ 21.000 de lire astăzi.

De-a lungul anului 1844, cartea a fost retipărită în alte 11 ediții, unele neautorizate.
De-a lungul anilor, povestea a fost publicată în ediții compuse din noi basme de Crăciun de același Dickens, care și-a câștigat și mai multă faimă datorită spectacolelor de teatru și a edițiilor și colecțiilor ulterioare.