Robert Watson-Watt a fost declarat inventatorul radarului pentru că a fost primul care a făcut ca această tehnologie să fie funcțională. Acesta a fost numit cavaler în 1942, însă, astăzi, puțini oameni știu cine a fost el și ce a realizat.

Sistemul de radiodetecție și telemetrie, prescurtat radar, este utilizat în prezent pentru a asigura siguranța pasagerilor prin detectarea traiectoriei de zbor a tuturor avioanelor comerciale din lume, dar a fost dezvoltat pe măsură ce amenințarea celui de-al Doilea Război Mondial a devenit mai acută, pentru a detecta avioanele inamice aflate în mișcare.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rețelele radar au oferit un avantaj crucial Forțelor Aeriene din Marea Britanie în detectarea și respingerea avioanelor inamicilor.

Watson-Watt, un descendent al celebrului inginer și inventator al motorului cu aburi James Watt, s-a născut în Brechin, în Angus, în data de 13 aprilie 1892.

wikipedia.org

Prima sa activitate după absolvirea Colegiului Universitar din Dundee – pe atunci parte a Universității St Andrews – a fost cea de meteorolog, folosind undele radio pentru a localiza furtunile.

Chiar și atunci, în 1915, Watson-Watt folosea deja tehnologia radio pentru a-i avertiza în avans pe aviatori.

Ani mai târziu, lucrând pentru Ministerul Britanic – care îl abordase inițial cu privire la fezabilitatea dezvoltării unei „raze a morții” – a reușit să emită cu succes o undă radio de la un emițător de unde scurte al BBC pe un bombardier Heyford, demonstrând că tehnologia de detecție radar putea funcționa.

Elektrik Fanne CC BY-SA 4.0

Țările din întreaga lume au lucrat separat la dezvoltarea propriilor sisteme radar, dar lucrările cele mai avansate au început atunci când Watson-Watt a fost numit superintendent la Stația de cercetare Bawdsey, în 1936, la un an după primul său test de succes.

Acolo, echipa sa a dezvoltat turnuri radar și a reușit să urmărească în mod corespunzător avioanele, mai întâi la distanțe scurte și, în scurt timp, la distanțe de până la 160 km.

Echipa a lucrat rapid – așa cum era necesar, având în vedere că amenințarea celui de-al Doilea Război Mondial se apropia rapid. Până în 1937, existau trei stații radar la scară largă pe coasta de sud a Angliei, iar până la izbucnirea războiului existau 19 stații.

Această tehnologie a fost vitală pentru avertizarea timpurie a atacurilor Luftwaffe („Armata aeriană germană”), avioanele inamicilor putând traversa Canalul Mânecii pentru a bombarda Marea Britanie în doar câteva minute.

Cu toate că germanii cunoșteau tehnologia radar – deoarece un german, Christian Hulsmeyer, a fost cel care a brevetat primul sistem radar primitiv în 1904 – ei nu știau despre sistemul Dowding, primul sistem de apărare aeriană la scară largă din lume, care fusese construit în Marea Britanie cu detecția radar în centrul său.

wikipedia.org

Prin interconectarea stațiilor pe care Watson-Watt și echipa sa le-au întins în toată Marea Britanie – rețelele „Chain Home” – operatorii radar din sudul Angliei au putut detecta atacurile aeriene naziste în timp ce acestea încă se formau deasupra aerodromurilor din Franța. În 1938, primele trei radare „Chain Home” au început să funcționeze 24 de ore din 24. În 1939 erau 20, iar la sfârșitul războiului erau 53.

Acest lucru a însemnat că avertizarea prealabilă putea fi trimisă imediat, pentru a mobiliza echipajele britanice.

Grație tehnologiei sale, Robert Watson-Watt a avut o contribuție semnificativă în „Bătălia Angliei”, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia Angliei a fost prima luptă purtată integral doar de forțele aeriene. Atunci, forțele aeriene ale Germaniei Naziste nu au reușit să învingă forța aeriană a Angliei.

wikipedia.org

Watson-Watt a devenit Sir Robert în 1942, când activitatea sa la conducerea echipei radar a fost făcută publică.

După război, echipa sa a primit un premiu substanțial în bani pentru munca sa, însă membrii echipei au decis să îl dedice exclusiv lui Watson-Watt.

Robert Watson-Watt s-a mutat în Canada pentru a înființa o firmă de inginerie, înainte de a se muta în Pitlochry, în Perthshire, unde a fost înmormântat după moartea sa, în 1973, la vârsta de 81 de ani.

Totuși, în Canada, în 1956, Watson-Watt a putut vedea cum este aplicată tehnologia radar pe șosele, atunci când a fost oprit pentru depășirea vitezei, de un polițist care folosea un pistol radar.

Watson-Watt a spus atunci: „Dumnezeule, dacă aș fi știut ce vor face cu el, nu l-aș fi inventat niciodată!”.

Dezvoltările sale în domeniul tehnologiei radar au fost și încă mai sunt utilizate în controlul traficului aerian sau în cazul pistoalelor radar pentru detectarea vitezei vehiculelor aflate în mișcare.

Cine este cu adevărat inventatorul radarului?

Unii sunt de părere că Nikola Tesla este inventatorul radarului. De ce? Ei bine, în 1917, Nikola Tesla a prezentat ideea sa de radar Marinei Statelor Unite la începutul Primului Război Mondial. Însă dușmănia dintre Tesla și Edison a jucat un rol în motivul pentru care această idee nu a fost niciodată materializată de către Tesla.

Robert Watson-Watt a fost declarat inventatorul radarului pentru că a fost primul care a introdus această invenție în lume.


Citește și: Willis Carrier: Inventatorul aerului condiționat, aparatul care a schimbat lumea