Regele care a îndrăznit să-l înfrunte pe Hitler şi să schimbe soarta celui de-al Doilea Război Mondial: Mihai I al României
„Nu văd România de azi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”, spunea Regele MihaiⅠal României, omul care a îndrăznit să-l înfrunte pe Hitler şi să schimbe soarta celui de-al Doilea Război Mondial.
Puțini sunt cei care știu despre acest fapt, iar și mai puțini sunt cei care cunosc detalii din viața ultimului rege al României. Mihai Ⅰ a fost un monarh constituţional, într-o vreme în care Europa era dominată de dictatori.
La numai 6 ani acesta a fost proclamat rege, ca Mihai I, fiind instituită o regenţă de trei persoane, formate din Patriarhul Miron Cristea, Principele Nicolae, fratele lui Carol, şi George Buzdugan.
A urmat însă o perioadă grea pentru Mihai Ⅰ. Deşi, conform Constituţiei, suplinea pe şeful statului, instituţia Regenţei a devenit din ce în ce mai lipsită autoritate, fapt speculat sistematic de presa favorabilă lui Carol II -lea – care a renunţat la tron şi a plecat la Paris, fiind decăzut definitiv din drepturile de prinţ moştenitor.
Prima domnie a lui Mihai s-a încheiat la întoarcerea în ţară a tatălui său, la 8 iunie 1930, Mihai devenind apoi Mare Voievod de Alba-Iulia. Punând capăt celor 72 de ani de regim liberal-democratic, formula regimului personal al regelui Carol II nu a reuşit să rezolve gravele probleme interne şi externe cu care se confruntă România, fiind înlocuit de un regim militar, în septembrie 1940. La 6 septembrie 1940 noul rege, Mihai I depune jurământul de credinţă, însă în perioada dictaturii militare exercitate de Ion Antonescu (5 septembrie 1940 – 23 august 1944), regele Mihai I joacă un rol secundar în viaţă politică. Rolul său era mai mult formal, adevărata putere de decizie fiind în mâinile Mareşalului Antonescu.
O dovadă clară a izolării regelui de viaţa politică o reprezintă faptul că el şi mama lui află de intrarea României în război de partea Germaniei nu de la Mareşalul Antonescu însuşi, ci de la radio: “Antonescu făcea toată treaba atunci. Eu am fost exclus în totalitate, ca de obicei. (…) Chiar şi faptul că am intrat în război l-a auzit mama la BBC. A intrat într-o dimineaţă şi a spus că a auzit la BBC că România declarase război Rusiei.” (Regele Mihai, Fragment din interviul luat de John Florescu).
În acea perioadă, Hitler era foarte interesat de petrolul românesc, care alimenta aproape jumătate dintre tancurile germane de pe câmpul de luptă, în special datorită rafinăriilor de la Ploieşti. La rândul său, Generalul Antonescu era interesat de recuperarea regiunilor istorice pierdute în 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, motiv pentru care Führer-ul i-a promis acestuia retrocetarea teritoriilor, în schimbul implicării României în război.
Chiar dacă inițial această strategie părea să aibă succes, Mareşalul Antonescu a depăşeşte limitele planului iniţial şi s-a implicat total în război de partea Germaniei. Rezultatul: 794.562 de soldați români morţi, dispăruţi şi răniţi, pe frontul de est şi de vest.
Tot în acea perioadă, o altă latură întunecată a războiului o reprezenta persecuţia evreilor şi deportarea lor în lagărele de concentrare. Regele Mihai şi mama acestuia, Regina Elena, au făcut eforturi uriașe pentru a împiedica exterminarea evreilor din România, și au trimis camioane cu mâncare şi haine celor trimişi în Transnistria, fără ca Mareşalul Antonescu să știe.
Însă, una dintre cele mai importante fapte este „Lovitura de stat de la 23 august 1944” – la nici 23 de ani, Regele Mihai punea la cale o lovitură de stat care avea să schimbe soarta celui de-al Doilea Război Mondial.
Mihai I era trebuia să găsească o soluţie pentru ieşirea României din alianţa cu Germania, astfel că tânărul rege s-a sfătuit cu diferiţi reprezentanţi ai partidelor democrate şi de opoziţie și au stabilit să îl convingă pe Mareșalul Antonescu să iasă din coaliţia cu Germania şi să se alăture Aliaţilor. În caz contrar, acesta avea să fie arestat. Data stabilită pentru lovitura de stat: 26 august 1944.
Însă, între timp, aflat la Sinaia, regele află o informaţie esenţială: Antonescu se pregătea să plece pe front pe 24 august. Regele intră în alertă şi pleacă în grabă la Bucureşti, pentru a anunța că lovitura de stat trebuie mutată de urgenţă a doua zi. Din nefericire, o parte dintre colaboratorii săi nu sunt de găsit, astfel că, în cele din urmă, regele este susținut de Generalul Sănătescu, Colonelul Emilian Ionescu, Ionel Mocsony Stârcea.
Pe 22 august, Regele Mihai îl cheamă pe Antonescu la Palatul Regal a doua zi, sub pretextul unei discuţii despre situaţia de pe front. În după-amiaza zilei de 23 august 1944, Mareşalul ajunge la palat şi, timp de o oră, dezbate situaţia politică şi militară a ţării cu regele, dar nu se lasă convins.
Văzând că Mareşalul nu poate fi convins, regele a rostit fraza-cheie: “În cazul acesta, îmi pare rău, dar nu mai e nimic de făcut.” În acel moment, trei soldaţi şi un ofiţer, care stăteau ascunşi în cealaltă cameră, au intrat în încăpere şi l-au arestat pe Antonescu. Mareşalul, șocat de cele întâmplate, îi ameninţă pe soldaţi şi pe Sănătescu cu execuţia, însă aceştia nu se lasă intimidaţi şi îl închid într-o cameră securizată din palat.
Cu Antonescu în arest, regele trebuia să se grăbească să alcătuiască un nou guvern, înainte ca germanii să afle despre lovitura de stat şi să împiedice ieșirea României din război. Pentru ca regele să mai câștige puțin timp, liniile telefonice ale germanilor au fost tăiate. Până la ora 8 în seara aceleiaşi zile, guvernul şi oamenii-cheie din armată fuseseră schimbaţi, iar regele îşi înregistra proclamaţia de ieşire din război.
În seara de 23 august 1944, la ora 22:00, a fost transmisă la radio proclamaţia de ieşire a României din război şi trecerea de partea Aliaţilor.
Acest act de curaj al Regelui Mihai a scurtat războiul cu şase luni şi a salvat zeci sau chiar sute de mii de vieţi omeneşti. Din păcate, adevărul istoric despre evenimentele de atunci a fost îmbrăcat ulterior în propagandă comunistă, succesul fiind atribuit Partidului Comunist care, la acea vreme, nici măcar nu funcţiona în legalitate şi nu avea mai mult de 1.000 de membri în toată ţara.
Visurile de libertate şi democraţie au fost spulberate rapid sub povara intereselor sovietice. Țara a fost transformată treptat într-o nouă scenă pentru propaganda comunistă.
Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor.
Chiar dacă regele Mihai I încerca să facă o Românie mai bună, în ciuda tuturor sacrificiilor sale, pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare. În ianuarie 1948, regele a plecat în exil, însă tot a încercat să pledeze cauza țării sale. Din păcate, acesta s-a izbit de un zid al obtuzității. În ciuda realităţii exilului, inima regelui a fost în continuare alături de poporul său.
A urmat o perioadă grea, cu multe încercări de a se întoarce în țară. Abia în 1997, în timpul mandatului preşedintelui Emil Constantinescu, după jumătate de secol, Regele Mihai al României a primit dreptul să se întoarcă fără restricţii în ţară.
Mihai I, regele care a îndrăznit să-l înfrunte pe Hitler şi să schimbe soarta celui de-al Doilea Război Mondial nu mai este printre noi, însă acum ne rămân nouă datoria de a salva țara de corupți, de lașii care cred că România este a lor, nu a noastră, a poporului.
razboiulregelui.rowikipediamediafax.ro
