Quipu: Cum înregistrau incașii informațiile prin intermediul unor corzi cu noduri
În America de Sud, incașii au construit un imperiu imens care a început să se extindă la începutul secolului al XV-lea. „Imperiul celor patru sferturi”, sau Tahuantinsuyu în limba quechua, se întindea pe teritoriul actual al Columbiei, Ecuadorului, Peru și o mare parte din Chile, precum și în vestul Boliviei și nord-estul Argentinei.
wikipedia.org
Modul în care funcționa acest imperiu nu avea nimic special față de cel al regatelor europene: bazat pe munca obligatorie impusă populației, producția agricolă și manufacturieră era centralizată și gestionată impecabil de o administrație complexă și ierarhizată.
Cu toate acestea, incașii nu știau să scrie. De ce nu au dezvoltat niciodată un sistem de scriere, deși era considerat esențial pentru coeziunea oricărui imperiu? Dacă nu au simțit nevoia să o facă, a fost pentru că aveau un sistem de înregistrare unic și precis: quipu.
Un sistem complex
Pi3.124CC BY-SA 4.0
Un simplu mănunchi de corzi înnodate, quipu (din quechua khipu, „nod”) constituia totuși baza unui sistem complex folosit de gardienii quipu (sau quipucamayocs) pentru a înregistra tot ceea ce se putea dovedi util pentru imperiu.
Cantitatea de informații pe care aceste artefacte textile o puteau stoca i-a uimit pe cronicarii spanioli din secolul al XVI-lea. José de Acosta, de exemplu, le-a descris în felul următor: „Aceste sisteme sunt registre făcute din sfoară pe care se află diverse noduri și culori care semnifică diverse lucruri. Căci un quipu este la fel de valoroase pentru ei ca și cărțile de istorie, și conține legile, ceremoniile și relatările despre afacerilile lor”.
Pentru a face un quipu, tot ce trebuia să faci era să întinzi o frânghie pe orizontală (frânghia principală) și să atârni de ea corzi pe verticală (frânghii secundare), de care puteau fi atașate altele (frânghii secundare). Informațiile au fost scrise sub forma unor noduri plasate pe corzile suspendate (secundare și auxiliare). Practic, informația care trebuie transmisă consta în numărul de noduri și în plasarea lor pe multiplele cordoane care alcătuiau un quipu.
Deși lungimea corzilor putea varia, cordonul principal era întotdeauna mai lung decât segmentul de care atârnau corzile secundare. Pentru a depozita quipu-ul, capătul proeminent putea fi rulat și apoi decorat cu un semn distinctiv, cum ar fi o pană colorată, ceea ce îl făcea mai ușor de recunoscut printre quipu-urile depozitate în același loc.
Confecționate în general din bumbac sau lână de cămilă (în special alpaca), quipu-urile erau uneori realizate din fibre vegetale sau chiar din păr. Unii cronicari menționează existența unor quipu-uri din fire de aur, dar niciunul dintre cele peste 800 de exemplare care au supraviețuit nu a fost găsit.
De același quipu sau frânghie puteau fi atârnate corzi de culori diferite. Rezultatul era monocrom sau policrom și depindea de culoarea firelor folosite și de modul în care acestea erau legate în jurul frânghiei. S-a descoperit chiar că unele frânghii își schimbau culoarea la jumătatea lungimii lor.
Arhivele imperiului
wikipedia.org
Quipu-urile aveau diferite tipuri de noduri, simple sau compuse. Se știe, de asemenea, că realizarea quipu-urilor nu era un act ireversibil: informațiile înregistrate puteau fi modificate prin simpla desfacere și refacere a nodurilor în cauză.
Acum se știe că modul în care erau împletite firele, culoarea lor, distanța dintre corzile de agățat și frânghia principală, amplasarea nodurilor, forma, direcția și numărul acestora corespundeau variabilelor din datele înregistrate. De fapt, nimic nu era la voia întâmplării: fiecare detaliu conta.
Complexitatea lor a facilitat, fără îndoială, arhivarea tuturor tipurilor de date: administrative (recensăminte, colectare de taxe), genealogice, calendaristice, istorice, religioase etc.
În secolul al XVI-lea, Diego Dávalos Figueroa a povestit cum se plimba împreună cu un ofițer al curții într-o regiune din Anzi, când au dat peste un băștinaș care ascundea un quipu. Când a fost întrebat despre conținutul acestuia, bărbatul le-a spus că acel quipu relata tot ce se întâmplase pe aceste meleaguri de la sfârșitul Imperiului Inca și că îi va permite, atunci când se va ridica din cenușă, să dea socoteală stăpânilor săi „despre toți spaniolii care trecuseră pe acest drum regal, despre ceea ce ceruseră și cumpăraseră și despre toate faptele lor, atât bune cât și rele”.
Citește și: Cum un grup de conchistadori spanioli, în frunte cu Francisco Pizarro, a pus capăt Imperiului Incaș
Descifrarea codului secret al incașilor
Fedekuki, CC BY-SA 3.0
Mulți cercetători au încercat să descifreze codul quipu. În anii 1970 și 1980, Marcia și Robert Ascher au analizat un grup de 206 exemplare, observând cu meticulozitate nodurile (tipul și localizarea) și corzile (culoarea, lungimea).
Acest studiu le-a permis să descopere existența unor quipu-uri numerice bazate pe un sistem de notație zecimală (unități, zeci, sute etc.), în care fiecărui tip de nod îi corespunde o valoare de la 0 la 9. Prin urmare, este posibilă „citirea” numerelor de pe corzi prin însumarea numărului de unități, zeci, sute și așa mai departe.
Cu toate acestea, semnificația valorilor numerice colectate în acest tip de quipu și calculate pe baza observațiilor cuplului Ascher este necunoscută, din mai multe motive. Pentru început, există și alte variabile a căror semnificație rămâne necunoscută, cum ar fi culoarea corzilor.
Online Collection Brooklyn Museum wikipedia.org
Nu se cunosc caracteristicile sistemului de scriere folosit în quipu-urile „istorice” care relatează principalele episoade din istoria dinastiilor incașe. Inițial, conchistadorii au considerat quipu-urile ca fiind obiecte de cult care trebuiau distruse.
Cu toate acestea, eficacitatea acestui sistem de înregistrare i-a determinat pe spanioli să se răzgândească: la doar câțiva ani după ce a ordonat arderea tuturor quipu-urilor, administrația colonială a încurajat, în mod paradoxal, utilizarea lor în scopul recensământului și a încredințat această sarcină băștinașilor.
Căderea Imperiului Inca a dus la evoluția acestui instrument ancestral, fără a-i zdruncina însă fundamentele. De aceea, în Anzi există încă comunități care continuă să folosească quipu-urile. Fie că sunt folosite ca obiecte rituale sau ca simboluri de prestigiu, fie că sunt folosite mai recent sub forma unor artefacte textile foarte îndepărtate de quipus-urile incașe, toate acestea atestă rădăcinile profunde ale unui instrument esențial în organizarea societăților andine.
