Profesiile considerate infame în Roma antică: Pe lângă rușinea publică, au adus și privarea de drepturi

Posted on august 14, 2023

by Adela

Curiozități

Munca a fost o necesitate a omului încă de la începuturile timpului. Femeile și bărbații au considerat că este necesar să muncească pentru a subzista și pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață, iar epoca romană nu a făcut excepție. Numai că – în societatea romană – s-a dezvoltat treptat un sentiment de dispreț față de munca fizică – „munca de jos”.

Cauza principală a acestui sentiment negativ față de munca fizică a fost existența sclaviei și integrarea acesteia în structura economică a multor popoare. Deținerea unuia sau a mai multor sclavi însemna că proprietarii lor dispuneau de o forță de muncă numeroasă, forțată și gratuită (de cele mai multe ori).

Sclavii erau rezervați pentru cele mai grele sarcini fizice, deși existau și sclavi dedicați altor meserii intelectuale, cum ar fi învățământul, medicina etc., așa-numitele profesii liberale.

Profesii infame

Pascal Radigue, CC BY 3.0

Societatea Romei antice era orientată spre funcţiile superioare și acest lucru nu este nimic nou. Cu toate acestea, chiar și cu aceste cunoștințe, multe dintre prejudecățile acestei societăți sunt șocante pentru majoritatea oamenilor moderni. Una dintre ele este împărțirea în profesii demne și nedemne, cele din urmă fiind adesea considerate infame. Nu numai că erau considerate rușinoase, dar, în unele cazuri, i-au lipsit pe cei care le practicau de anumite drepturi.

Cicero vorbește despre această diferență între profesii în maniera unui aristocrat roman. Profesiile demne, în opinia sa, erau destinate doar celor al căror scop era binele comun: medicină, arhitectură, drept, învățământ și politică – cel mai înalt grad de demnitate la care poate aspira o persoană.

Lalupa, CC BY-SA 3.0

Pe de altă parte, meseriile nedemne erau acelea care presupuneau efort fizic sau punerea în slujba celorlalți: este interesant că în această categorie erau incluse și persoanele care lucrau în comerț și cele care practicau un meșteșug.

Ideea de bază a fost că aceste meserii nu necesită niciun fel de talent, că oricine le poate face și că, prin urmare, nu pot contribui la demnitatea individului care le realizează.

Munca meșteșugarilor a fost aproape întotdeauna puțin luată în considerare din punct de vedere social. Termenul artifex (meșteșugar) era folosit pentru a se referi la lucrătorii care constituiau majoritatea meseriilor tradiționale și bine cunoscute, cum ar fi pescarii, croitorii, bucătarii, olarii etc., dar și la alții care se ocupau cu activități pe care astăzi le numim artistice, cum ar fi pictura sau sculptura.

Pentru Seneca, pictorii și sculptorii nu practicau o artă liberală, ci o meserie servilă, ei fiind servitori ai luxului altora. Cu toate acestea, este evident că un meșteșug nu putea fi practicat de oricine. Persoana care se ocupa cu meșteșugătirul avea cunoștințele tehnice și abilitățile necesare pentru dezvoltarea profesiei sale și pentru elaborarea obiectelor de manufactură și operelor de artă. Chiar și așa, oamenii din această breaslă erau considerați simpli lucrători manuali, deoarece primeau un salariu pentru serviciile lor.

În 337, Constantin cel Mare a promulgat o lege prin care excludea până la 40 de profesii (pictori, sculptori, argintari, tâmplari etc.) de la plata anumitor impozite sau taxe economice, ceea ce reprezenta, într-o oarecare măsură, o recunoaștere a muncii lor.

Ce locuri de muncă erau printre cele mai cunoscute în Roma antică?

Rușinea, în lumea romană, a reprezentat pierderea onoarei civice din diverse motive: săvârșirea unui act considerat imoral, condamnarea într-o instanță pentru fraudă și, în final, câștigarea existenței într-un mod considerat nedemn. Ultima categorie includea oameni a căror muncă însemna să se pună în slujba celorlalți: gladiatori, căruși, actori, muzicieni sau prostituate.

Meseria de ospătar era, de asemenea, inacceptabilă: localurile ofereau nu numai mâncare și băutură, ci și serviciile sexuale ale chelnerițelor, fapt care le punea la același nivel cu prostituatele. Prin urmare, această profesie era considerată infamă, până la punctul în care chiar și a vorbi sau a fi văzut în public cu un chelner era dezonorant. De aceea sclavii și străinii – care oricum nu erau considerați egali cu romanii – aveau de cele mai multe ori aceste meserii.

Pe lângă rușinea publică pe care o aduceau astfel de ocupații, ele aduceau și limitarea unor drepturi politice și legale. Ca și cum nu ai putea vota sau deține vreo funcție publică. Din punct de vedere legal, oamenii care practicau aceste meserii nu puteau fi numiți tutori, mărturia lor în instanță nu era luată în considerare și erau adesea supuși pedepselor fizice. Erau pur și simplu considerați cetățeni de clasa a doua.

Meseriile demne

John William Waterhouse

wikipedia.org

Meseriile în agricultură

Dintre toate ocupațiile din Roma antică, agricultura a fost întotdeauna considerată o meserie demnă și cea mai profitabilă. Nu se poate uita că era principala activitate economică a anticilor, iar Roma a fost, timp de secole, o comunitate de agricultori.

Cicero, printre meseriile demne, a enumerat și el agricultura pe primul loc. Cu toate acestea, situația sclavagistă a dus la un declin în practicarea acestei meserii nobile. Începând cu secolul al II-lea î.Hr., sclavii i-au înlocuit treptat pe oamenii liberi din agricultură.

Medicii

Medicii erau apreciați la Roma, dar lucrurile nu au fost la fel în toate timpurile. Venind din Grecia, locul de naștere al medicinei, mulți dintre ei au sosit inițial ca sclavi la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., deși mai târziu și-au exercitat profesia, unii ca liberți (sclav eliberat), iar alții ca oameni liberi.

În secolul I î.Hr., Cicero considera că medicina este o meserie demnă. Serviciile medicilor erau foarte apreciate în Roma și, în plus, remunerate, cu excepția cazului în care erau liberți și erau legați prin dreptul de patronaj. În perioada imperială, prestigiul lor social a crescut considerabil și au devenit beneficiarii a numeroase privilegii, cum ar fi scutirea de impozite.

Profesiile juridice

În Roma existau două profesii juridice: jurisconsulții și avocații (advocati), care se ocupau cu practicarea dreptului. Primii au fost „arhitecții dezvoltării strălucite a instituțiilor juridice”, au creat dreptul și au consiliat magistrații și persoanele particulare. Avocații erau experți în drept și erau responsabili de reprezentarea clienților lor în cadrul procedurilor judiciare. Ambele profesii au fost foarte apreciate în Roma, în toate timpurile.

Meseria de profesor

Învățământul a fost o activitate care a fost multă vreme limitată la sfera domestică: mama în primii ani și apoi tatăl erau responsabili de educația copiilor lor. Când Roma a intrat în contact cu lumea greacă, educația a fost încredințată sclavilor și eliberărilor din această cultură, astfel încât profesorii aveau o recunoaștere socială redusă ca urmare a statutului lor civil.

Mai târziu, interesul pentru cultură a depășit vechile prejudecăți, iar această activitate a devenit mai apreciată. La fel ca medicii, în perioada imperială, profesorilor li se acordau numeroase privilegii.