Povestea scrisă în 1886 care a prezis scufundarea Titanicului cu 26 ani înainte să se întâmple
Scufundarea vasului de pasageri RMS Titanic în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912 este cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie. Aproximativ 1.514 de persoane și-au găsit sfârșitul în apele reci ale Atlanticul de Nord, iar Titanic și-a încheiat tragic prima și singura sa călătorie, ajungând pe fundul oceanului.
Din aproximativ 2.224 de persoane aflate la bord, doar 710 au supraviețuit dezastrului și au fost transportate la New York, destinația inițială a navei, de către RMS Carpathia, o navă care a răspuns la apelurile SOS lansate de căpitanul Titanicului.
Înainte de plecarea vaporului din Southampton, Titanic era considerat de nescufundat de către proprietari, datorită compartimentelor sale etanșe numeroase. Era echipat cu echipamente de siguranță de ultimă generație, cum ar fi ușile etanșe acționate de la distanță și compartimentele etanșe, care au fost proiectate pentru a menține nava pe linia de plutire în caz de accident.
europeana newspapers CC BY-SA 2.0
Totuși, sistemul său avansat de siguranță nu a putut împiedica dezastrul: coliziunea neașteptată cu un aisberg a făcut ca pachebotul Titanic să se umple cu apă, să se rupă și să se scufunde rapid. Conform teoriei oficiale, vaporul s-a scufundat în două ore și 40 de minute.
Cel mai grav lucru al sistemului de siguranță al vaporului era lipsa bărcilor de salvare. Barcile de salvare de pe Titanic nu puteau găzdui decât aproximativ 50% din pasagerii navei.
Cu toate acestea, cu 26 de ani înainte ca Titanic să se scufunde, un renumit jurnalist de investigație britanic – editor sef la Pall Mall Gazette, pe nume William Thomas Stead, a încercat să avertizeze publicul cu privire la sistemul de siguranță al navelor vremii și la lipsa bărcilor de salvare. Avertismentul său a constat într-o nuvelă numită „How the Mail Steamer went down in Mid Atlantic by a Survivor”, care a fost publicată în Pall Mall Gazette în martie 1886.
E.H. Mills, London Public domain
Povestea îl prezintă pe marinarul britanic Thomas, care se îmbarcă pe un vas de pasageri nou construit, care urma urma să ajungă în Statele Unite. La plecare, Thomas își dă seama că numărul redus de bărci de salvare al navei nu ar fi suficient pentru a salva toți pasagerii și membrii echipajului. Cu toate acestea, nimeni nu ia în serios remarca sa. La câteva zile după plecarea vasului din port, vaporul lovește o navă rătăcită care, din cauza ceții, nu era vizibilă. După coliziune, pasagerii și echipajul realizează că vaporul este într-adevăr echipat cu prea puține bărci de salvare. Din 916 persoane aflate la bord, doar 200 reușesc să urce pe bărci de salvare, în timp ce peste 700 de oameni mor în dezastru. Thomas reușește să se salveze sărind în apă și urcând pe una dintre bărcile de salvare.
Concluzia lui William Thomas Stead a fost aceea că: Nenorocirea aceasta este exact ceea ce s-ar putea întampla și chiar se va întampla dacă navele de pasageri sunt trimise pe mare fără bărci suficiente.
Pe de altă parte, după dezastrul Titanicului, mulți oameni au început să vadă povestea ca pe o profeție ciudată, deoarece existau multe lucruri comune între nuvela lui William Thomas Stead și scufundarea pachebotului Titanic. Mai mult decât atât, în 1892, Stead a mai publicat o altă nuvelă care descrie un alt dezastru maritim. A doua poveste, numită „From the Old World to the New”, prezintă echipajul unei nave care vine în ajutorul supraviețuitorilor de pe RMS Majestic, un vas de pasageri care s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu un aisberg în Atlanticul de Nord.
Cu toate acestea, cea mai ciudată coincidență care a generat multe dezbateri în acel moment a fost faptul că William Thomas Stead a murit în cadrul dezastrului Titanicului. Acesta urcat pe navă ca pasager la prima clasă și intenționa să participe la o conferință de pace la Carnegie Hall din New York. Potrivit mai multor supraviețuitori, Stead era un pasager vesel care se minuna de designul meticulos al navei.
