Povestea lui Carol cel Mare, părintele mitologic al Europei Occidentale
Carol cel Mare a fost a fost rege al francilor și fondatorul Imperiului Carolingian. Cunoscut și sub numele de Carol I, el este recunoscut ca „părintele Europei” datorită rolului său esențial în unificarea și consolidarea continentului în timpul Evului Mediu timpuriu. A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală, de la prăbușirea Imperiului Roman cu capitala la Roma.
Fiu al regelui franc Pipin cel Scurt (751 și 768), a urcat pe tron după moartea tatălui său. Pentru o vreme, a împărțit coroana cu fratele său, Carloman, până la moartea acestuia din urmă, în anul 771. Domnia sa (care a durat din 2 aprilie 742 până la moartea sa, în 28 ianuarie 814) a fost marcată de cuceriri militare necruțătoare, de o profundă influență religioasă, de reforme juridice inovatoare și de o renaștere culturală, și a modelat însăși structura civilizației occidentale.
Odată ajuns la putere, Carol cel Mare a încercat să unească toate popoarele germanice într-un singur regat și să-și convertească supușii la creștinism. Pentru a-și îndeplini această misiune, și-a petrecut cea mai mare parte a domniei sale angajat în campanii militare. La scurt timp după ce a devenit rege, a cucerit, printre altele, longobarzii (în nordul Italiei de astăzi), avarii (în Austria și Ungaria de astăzi) și Bavaria, conform history.com.
De la rege la împărat
wikipedia.org
Printre realizările administrative ale lui Carol cel Mare se numără punerea în aplicare a unui sistem feudal eficient, prin care și-a împărțit imperiul în comitate conduse de nobili vasali, asigurând astfel stabilitatea și loialitatea teritoriilor sale.
Acest sistem de nobili vasali era numit missi dominici, iar rolul acestora era de a inspecta periodic administrația locală și de a raporta direct împăratului.
Din punct de vedere militar, a fost un strateg care a extins teritoriul franc, aducând sub dominația sa longobarzii din nordul Italiei, saxonii din Germania și vaste regiuni din vestul și centrul Europei.
Biograful său, Eginardo, l-a descris ca pe un lider impunător, înzestrat cu o minte ascuțită și o voință de fier, ale cărui abilități de conducere inspirau respect și admirație în rândul supușilor săi.
Mai mult, acesta l-a descris ca fiind un om moderat în ceea ce privește mâncarea și băutura, care organiza rareori banchete, deoarece îi detesta pe bețivi. Se îmbrăca simplu și, în ciuda puterii pe care o deținea, nu trăia în opulență, îi plăcea să călărească și să vâneze.
Friedrich Kaulbach
Punctul culminant al domniei sale a fost numirea sa ca Sfânt Împărat Roman în anul 800 de către Papa Leon al III-lea în Bazilica Sfântul Petru din Roma. Această încoronare a simbolizat poziția sa de lider incontestabil al Europei și a marcat începutul unei noi ere în istoria europeană.
Citește și: „Căderea Imperiului Roman de Apus”: 476, anul fatidic care a pecetluit soarta ultimului împărat roman
Un împărat analfabet?
Albrecht Dürer
Despre incapacitatea lui Carol cel Mare de a citi și de a scrie corect s-a scris de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, a fost descris și ca un iubitor de cărți și de cunoaștere.
A recunoscut importanța educației și a promovat în mod activ alfabetizarea în rândul supușilor săi. A înființat școli în tot imperiul, unde se predau gramatica, muzica, aritmetica și retorica.
Dedicarea sa pentru educație a contribuit la renașterea culturală cunoscută sub numele de „Renașterea carolingiană”, punând astfel bazele dezvoltării intelectuale a Europei.
Deși Carol cel Mare a murit în 814, moștenirea sa a supraviețuit ca unificator, lăsând un model de guvernare care a influențat politica și societatea europeană timp de secole.