Povestea lui Bobbie, câinele minune care a străbătut 4.105 km pentru a se întoarce acasă, lângă stăpânii săi
Povești despre animale pierdute, care s-au întors după câteva luni acasă, am mai tot auzit. Însă, povestea lui Bobbie – numit și câinele minune – este una cu totul și cu totul aparte. De ce? Pentru că devotatul animal a străbătut 4.105 km, în toiul iernii, pentru a se întoarce acasă, lângă stăpânii săi.
În 1923, într-o zi caldă de august, membrii familiei Brazier au plecat din casa lor din Silverton, Oregon, pentru a vizita rudele din Indiana. Cu ei a călătorit însoțitorul lor de încredere, câinele Bobbie (un mixt între metiș de ciobănesc scoțian și ciobănesc englezesc). În timp ce alimentau mașina la o benzinărie din Wolcott, Indiana, Bobbie a fost fugărit de o haită de câini și astfel s-a pierdut.
Membrii familiei Brazier l-au căutat pe cățel zile întregi, au pus afișe prin oraș și au dat anunțuri în ziar, dar toate eforturile lor au fost în zadar. Bobbie nu a putut fi găsit. Cu inima frântă, ei s-au întors acasă, în Oregon.
Întoarcerea cățelului Bobbie acasă
Într-o zi de februarie (din 1924), una dintre fiicele familiei a ieșit din localul pe care părinții săi îl dețineau – Restaurantul Reo Lunch – și a văzut ceva cu adevărat miraculos. Bobbie era în fața casei și dădea din coadă, bucuros că vede pe cineva cunoscut.
Din păcate, cățelul era foarte slab, murdar, avea răni pe lăbuțe, iar unghiile erau tocite aproape până la os – semn că a parcurs toți acei km pe jos.
Bobbie reușise să meargă 4.105 km pe jos, din Indiana și până în Oregon, traversând munți și un deșert – și înfruntâng frigul iernii, totul pentru a ajunge la casa lui. A experimentat foamea, setea și atacurile din partea altor animale, dar nu s-a dat bătut. Practic, animalul blănos era o minune de cățel.
Odată ajuns acasă, micul patruped a mâncat pe săturate, iar 3 zile nu s-a mai mișcat din culcușul lui, atât de obosit era.
Călătoria spre casă i-a adus numele de „Bobbie, câinele minune”. A fost publicat chiar și un articol pe prima pagină a ziarului local, Silverton Appeal, iar povestea lui incredibilă a fost preluată și de alte publicații – astfel ea răspândindu-se rapid în toată țara, prin intermediul emisiunilor radio și articolelor din ziare.
Povestea lui a devenit senzație peste noapte. Acesta primea cadouri, medalii și a primit chiar și cheile orașului. Mai mult decât atât, Bobby a jucat și într-un film mut, în 1927: „The Call of the West”.
Din păcate, în anul 1927, Bobbie a murit la vârsta de șase ani. A fost înmormântat cu onoruri în Cimitirul pentru animale al Societății Oregane Humane, iar primarul de atunci, George Baker, a rostit chiar și un discurs în cinstea animalului, în timp ce mulți dintre fani au venit să îi un aducă un omagiu cățelului devotat. Chiar și astăzi, în orașul Silverton se poate vizita mormântul lui Bobbie.
Povestea acestui câine ne reamintește să nu ne subestimăm niciodată animalele, pentru că, de multe ori, ele ne arată adevăratul sens al curajului, al familiei și al regăsirii drumului spre casă, indiferent de obstacolele care apar în cale.
Citește și: 10 dintre cele mai frumoase rase de câini
De multe ori oamenii primesc lecții de viață de la necuvîntătoare !