Povestea închisorii Doftana: „Bastilia României” din care nu ar fi reușit să evadeze nimeni

Cu multe decenii în urmă, numele Doftana era sinonim cu teroarea. Astăzi, puțini oameni o cunosc și doar ruinele abandonate ale unui penitenciar de la poalele Carpaților au rămas drept amintiri fantomatice ale închisorii care, cândva, era cunoscută sub numele de „Bastilia României„. De ce „Bastilia României“? Pentru că nimeni nu ar fi reuşit să evadeze de aici.

La începutul secolului trecut, însă, închisoarea din comuna prahoveană Telega era renumită pentru regimul său dur, rezervat aproape exclusiv deținuților politici: intelectuali, așa-ziși teroriști, revoluționari. Clădirea mare a fost construită în 1895.

În acei ani de la începutul secolului al XX-lea, când Uniunea Sovietică era punctul de atracție pentru revoluționarii care visau să răstoarne regimurile monarhice, au existat numeroase revolte împotriva regelui Ferdinand I în România. Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost al doilea rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa – 20 iulie 1927.

Conducătorul a scos în afara legii atât partidul comunist, cât și alte organizații antimonarhiste. Doftana a devenit destinația tuturor suspecților de comunism, care mergeau să țină companie celor deja încarcerați în închisoare pentru participarea la Răscoala Țărănească din 1907.

daria Raducanu, CC BY-SA 3.0 RO

Astăzi, ruinele de la Doftana nu ar reprezenta mult mai mult decât o destinație pentru cei care iubesc atmosfera stranie a locurilor abandonate, dacă nu ar fi avut și o scurtă istorie ca muzeu în anii 1960.

Datorită acestei scurte perioade, au rămas urme ale activității secrete desfășurate de deținuți în interiorul închisorii. Deși astăzi puținele dovezi au dispărut, unii spun că în închisoare a fost editat un fel de ziar secret.

Așa cum se întâmpla în multe închisori – și la Doftana s-a răspândit printre deținuți ceea ce administrația închisorii trebuia să combată, adică doctrina comunistă: intelectualii i-au educat pe ceilalți deținuți cu privire la învățăturile lui Marx și Lenin, la istoria Uniunii Sovietice și a Partidului Comunist.

Acolo au fost închiși Gheorghe-Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu și mulți alții; unii au murit în timpul detenției, de frig, de foame, de tratamentele rele, dar și din cauza dezastrelor provocate de cutremurul din anii ’40.

Victor Radulescu, CC BY-SA 3.0 RO

Neglijența în care a fost lăsată închisoarea, transformată în muzeu, a risipit acele câteva bucăți de hârtie care mărturiseau voința extraordinară a deținuților de a nu renunța la idealurile lor.

Ziarul deținuților a existat cu siguranță în 1924, dar nu se știe dacă a fost și mai devreme. Pentru a realiza proiectul, deținuții comunicau prin intermediul unor coduri secrete, cum ar fi bătăi în pereți sau în gratii, folosind și un limbaj mut care era un fel de fuziune între codul Morse și limbajul semnelor.

Articolele erau scrise cu creioane improvizate pe bucăți de hârtie, chiar și pe foi de țigară, sau pe foi rupte din cărți. Creioanele și ziarele de afară erau aduse în închisoare de către noii deținuți, cusute în căptușeala hainelor lor, în timp ce articolele scrise de deținuți treceau de la o celulă la alta, ascunse în fel de fel de obiecte.

Ziarul a circulat și în afara închisorii, ascuns în tuburi de fier luate de la fierarii care lucrau în interiorul închisorii.

Constantin Onu, CC BY-SA 3.0 RO

Constantin OnuCC BY-SA 3.0 ro

Constantin Onu, CC BY-SA 3.0 RO

Închisoarea Doftana a fost închisă în 1949; noul guvern comunist nu a dorit să o folosească pentru dizidenți, care au fost trimiși în schimb în alte închisori, precum Penitenciarul de la Pitești. Conform oficialilor din acele vemuri, sângele martirilor comuniști nu trebuia să fie murdărit cu cel al antagoniștilor săi. După scurtul interval de timp în care Doftana a cunoscut perioada sa de maximă glorie ca muzeu, clădirea a fost complet abandonată.

Apoi, uitată: clădirea necesita bani mulți pentru întreținere și, în parte, era deja devastată de cutremure. Iernile dificile de la umbra Carpaților au făcut restul.

Constantin Onu, CC BY-SA 3.0 RO

În 2011, cantitatea mare de zăpadă a distrus peste 80% din acoperiş. Distrugerile provocate de trecerea timpului au fost completate de mâna omului. Unii au furat tot ce se putea folosi ca materiale de construcţie, ori pentru a fi vândute drept fier vechi.

În 2022, ruinele fostului penitenciar – un monument istoric de clasa A – au fost concesionate pe o perioadă de 49 de ani de către omul de afaceri Mohammad Murad.

Citește și: Istoria ascunsă a Alcatrazului, cea mai de temut închisoare din lume