Povestea de viață a lui Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai mari pictori ai României
Considerat unul dintre cei mai mari pictori ai României, Nicolae Tonitza a fost liderul generației sale de artiști, făcându-se remarcat prin complexitatea activităţilor pe care le-a abordat: pictură, desen, caricatură, olărit, fiind pictor, caricaturist, litograf, gravor, ceramist, grafician şi cronicar plastic.
Artistul este recunoscut pentru contribuția sa deosebită la dezvoltarea artei vizuale în România. Stilul său distinctiv și abordarea expresionistă au transmis emoții intense și au captivat publicul de-a lungul timpului.
Nicolae Tonitza
Acesta a reușit să surprindă, ca nimeni altul, expresivitatea figurii umane, prin intermediul portretelor, în particular al copiilor – gingaşi şi inocenţi, dar şi al portretului feminin.
Încă din copilărie a fost pasionat de pictură
wikipedia.org
Născut în data de 13 aprilie 1886 în Bârlad, România, Nicolae Tonitza a manifestat încă de la o vârstă fragedă un talent și o pasiune remarcabilă pentru artă.
Nicolae desena cu cretă sau cărbune pe pereți, pe fața de masă sau pe dușumele, iar aceste desene erau motivul pentru desele bătăi și pedepse îndurate. Părinții săi nu prea înțelegeau dorința copilului de a desena și nici nu l-au încurajat să-și continue pasiunea. Părinții își doreau ca el să devină inginer, nu pictor.
Singurul care l-a susținut a fost un unchi – croitorul Petru Vasiliu, care l-a și sprijinit financiar să-și urmeze visul de a deveni pictor. Tot unchiul Petru Vasiliu a fost cel care i-a dăruit copilului și prima paletă de culori, pe când Nicolae avea 10 ani.
Un alt personaj important din viața lui Tonitza a fost Vasile Grassu, profesorul de pictură de la Liceul ”Codreanu” din Bârlad, cel care l-a susținut să pună accent pe artă și să-și fructifice talentul. De asemenea, profesorul Cârdu, de la același liceul, l-a sfătuit să urmeze Școala de Belle Arte și chiar a vorbit cu părinții și cu unchiul său.
În anul 1902, Nicolae este înscris la Şcoala de Belle-Arte din Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici. Nicolae Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire, deoarece a participat în ultimul an la o grevă a studenților. Însă, acesta nu a fost un motiv care să-l împiedice să devină un cunoscut artist.
De-a lungul anilor care au urmat, Tonitza a realizat numeroase proiecte artistice. A pictat, împreună cu Ştefan Dimitrescu, biserica din satul Grozești.
De altfel, a lucrat la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi.
Abandonează studiile din Germania
Nicolae Tonitza
Șansa a făcut ca în anul 1908 să fie admis la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste – fosta Academie Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase din München, Germania. Aici, Tonitza a fost influențat de mișcarea modernistă și de artiști precum Lovis Corinth și Max Beckmann.
Tonitza a abordat o varietate de genuri artistice, de la peisaje și naturi statice la portrete și scene de viață cotidiană. A fost cunoscut pentru tehnicile sale deosebite, care îmbinau trăsături realiste cu expresivitatea cromatică și luminozitatea, creând astfel opere de artă cu o puternică rezonanță emoțională.
getarchive.net
Unul dintre cele mai reprezentative aspecte ale creației lui Tonitza a fost abilitatea de a captura esența și caracterul uman în portretele sale. Portretele lui Tonitza se remarcă prin expresivitatea ochilor și prin detaliile subtile care reflectă personalitatea și starea de spirit a personajelor.
În anul 1909, Nicolae Tonitza decide să plece din Germania în Italia, apoi în Franța, unde lucrează alături Ed. Jean Aman și face studii după pictori celebri.
picryl.com
În cei doi ani pe care i-a petrecut în Paris, Tonitza realizează lucrări excepționale, peisaje și portrete care l-au făcut să fie perceput drept un pictor extrem de original.
Nicolae Tonitza a fost și un pedagog dedicat
Asybaris01 CC BY-SA 4.0
Pe lângă talentul său artistic remarcabil, Nicolae Tonitza a fost și un pedagog dedicat. În anul 1911, Tonitza se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai apoi la Iași, unde predă desen pentru o scurtă perioadă, ca suplinitor la Liceul militar.
În anul 1912, după ce își obține diploma de absolvire de la Școala de Belle-Arte și, de asemenea, o diplomă de „pictor bisericesc”, în urma unui concurs, Tonitza pictează bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni sau Văleni, cât și câteva capele mortuare din Ilfov, Valea Rea, Silişte, Galbeni, Poeni, Bragadiru, Griviţa şi Durău.
Un an mai târziu, în 1913, Tonitza se căsătorește cu Ecaterina Climescu.
În ciuda succesului său artistic și a recunoașterii de care s-a bucurat în timpul vieții, viața lui Nicolae Tonitza a fost marcată de dificultăți financiare. Din motive financiare, o perioadă de timp renunță la pictură și lucrează ca redactor la ziarul „Iașul”.
Nu scapă nici de ororile Primului Război Mondial. Este mobilizat și trimis pe front, unde este luat prizonier în luptele de la Turtucaia (din septembrie 1916), de unde a fost trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, din Bulgaria.
După încheierea războiului, Tonitza se mută în București și își reia activitatea de pictor. Abia în anul 1921, Tonitza organizează prima sa expoziție personală.
Nicolae Tonitza
În perioada 1921-1924, Tonitza locuiește la Vălenii de Munte, din județul Prahova, fiind redactor la revista Artele Frumoase. Tot aici începe să lucreze olărit.
În următorii ani au urmat nenumărate expoziţii şi un număr impresionant de biserici pictate. De altfel, Tonitza devine și profesor de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, cât și rector al Academiei de arte frumoase la Iaşi.
După o grea suferință, Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai mari pictori ai României, se stinge din viață în București, în data de 26 februarie 1940, lăsând în urmă lucrări impresionante și o influență durabilă asupra artei românești. Operele lui Nicolae Tonitza sunt expuse în numeroase muzee și colecții private din România și din străinătate.
Nicolae Tonitza
Nicolae Tonitza
Tonitza a fost un maestru al culorii și al luminii, reușind să creeze atmosfere unice și să redea în detaliu textura și profunzimea obiectelor. Portretele sale emană o intimitate remarcabilă. Fiecare privire, fiecare expresie a feței este captată cu măiestrie și transmite emoții și trăiri profunde.
Lucrările sale au influențat generații de artiști și continuă să impresioneze și să inspire și în prezent.