Poarta către Iad, craterul care arde fără oprire din anul 1971
Localnicii au numit-o „Poarta către Iad” și, la o prima vedere, imensul crater aprins din Turkmenistan, din apropierea orașului Darvaz, are toate atributele pentru a fi asemănat cu mitologica poartă către lumea subpământeană. Însă, în realitate, nu este vorba de nicio forță supranaturală, ci de un crater unde gazele naturale eliberate din rezervele subterane ard de peste 50 de ani. Diametrul lui este de 69 de metri, iar adâncimea sa de 30 de metri.
Sit-ul a fost descoperit de către inginerii sovietici în anul 1971, iar iniţial s-a crezut că era un câmp petrolier, însă, după câteva cercetări amănunțite au observat că acolo nu se afla petrol, ci gaze.
Geologii au încercat să exploreze zona pentru a găsi rezervele de gaze, însă terenul se prăbuşea, iar groapa se mărea, aşa că lucrările în zonă au fost abandonate. Existând riscul unor accidente provocate de gazul puternic, geologii au decis să-l ardă pentru a grăbi epuizarea gazului. Însă aşteptărilor lor au fost mult depăşite, flăcările fiind astăzi la fel de puternice precum în urmă cu patru decenii.
Groapa uriașă din deşertul arid Karakim oferă un spectacol deosebit și interesant atât pentru amatorii de turism, cât şi pentru cercetători. Însă, cu toate acestea, preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedow, a ordonat ca „Poarta către Iad” să fie închisă sau să se adopte măsuri pentru a limita influenţa sa în procesul de dezvoltare al altor gaze naturale din zonă.
Benjamin Goetzinger CC BY-SA 4.0
Citește și: 6 obiecte istorice misterioase care nu au putut fi explicate până în prezent