Universul observat măsoară cel puțin 93 miliarde de ani-lumină în diametru. În tot acest spațiu disponibil, oamenii de știință nu au găsit nicio dovadă concludentă care să indice existența vieții extraterestre, cu toate că există nenumărate teorii privind acest subiect.

Având în vedere că tehnologia noastră este limitată (în ciuda progresului tehnologic), iar condițiile climatice sunt nesustenabile pe alte planete, aceste bariere ne-au făcut să credem că suntem singuri în cosmos. Sau, cel puțin, așa consideră mulți. Pe de altă parte, nu puțini sunt cei care cred că există viață extraterestră.

Cu toate acestea, în anul 1950, astrofizicianul italian Enrico Fermi, câștigătoar al premiului Nobel pentru Fizică, a prezentat o teorie care explică de ce este practic imposibilă existența unor forme de viață inteligente pe alte planete.

El a dezvoltat „Paradoxul Fermi”, care explică ce s-ar întâmpla dacă ar exista viață pe alte planete – și dacă da, de ce nu am avut niciodată contact cu ele.

Un spațiu gol, mare și lipsit de viață

 NASA 

NASA are o evidență nenumărate planete sau exoplanete care au condițiile necesare pentru a susține viața așa cum o știm noi. Una dintre ele este Planeta 55 Cancri f, care se află la 41 de ani lumină distanță față de Terra.

Kepler-452b este o altă planetă similară Pământului, descoperită în „zona locuibilă” a unei stele foarte asemănătoare cu Soarele. Totuși, Kepler-452b se află la o distanță de 1.400 de ani lumină de Terra.  Ținând cont de actuala viteză a sondei New Horizons, cea mai rapidă în acest moment, aceasta ar ajunge la destinație în aproximativ 25 de milioane de ani.

Mulți oameni de știință, însă, sunt de părere că tehnologiiile de care dispunem și capacitatea noastră de observare sunt într-adevăr prea mici pentru a explora întregul Univers.

Întrucât cosmosul este în continuă expansiune, tot ceea ce este dincolo de raza noastră de acțiune va rămâne așa pentru eternitate. Paradoxul Fermi explică faptul că și dacă am avea nave spațiale foarte rapide și de mare anvergură, ne-ar lua milioane de ani pentru a ajunge în aceste locuri unde, poate, există civilizațiile extraterestre.

În plus, în acest interval de timp, misiunile cu echipaj uman ar petrece cel mai probabil secole fără să găsească nimic, deoarece există zone în spațiul cosmic care pur și simplu nu vor găzdui niciodată viață – sau nu așa cum o știm noi. Mai mult decât atât, cei din echipaj ar muri pe parcursul misiunilor.

Dacă ar exista și alte civilizații inteligente?

wikipedia.orgPublic Domain

În urmă cu aproximativ 13 miliarde de ani, s-a născut galaxia Calea Lactee. La acea vreme, condițiile de trai de pe Pământ nu erau propice pentru ființe. Câteva miliarde de ani mai târziu, însă, situația galactică s-a calmat.

În acest interval de timp, mulți sunt de părere că, pe lângă civilizația noastră, s-a dezvoltat și un alt tip de civilizație inteligentă.

Filtrele biologice și cosmice, conform Paradoxului Fermi

wikipedia.org

În primul rând, Enrico Fermi a evocat posibilitatea ca, la nivel cosmic, să existe bariere biologice pe care specia noastră și formele de viață prezente pe Pământ – au reușit să le depășească prin evoluție. Pe alte planete, nu avem încă nicio dovadă că a fost urmată aceeași cale. De fapt, dimpotrivă.

Marte este un bun exemplu. Știm că, la un moment dat, un dezastru ecologic a schimbat complet constituția atmosferică a planetei. Acest lucru a distrus orice posibilitate de a găzdui viață în prezent și, în schimb, este o pustietate imensă și inospitalieră. În plus, nu are nicio barieră naturală împotriva radiațiilor din Univers. Singura planetă cunoscută din sistemul solar care are o astfel de barieră este planeta noastră: pentru asta există câmpul magnetic al Pământului.


Citește și: Ce este câmpul magnetic al Pământului: scutul natural care ne protejează de furtunile geomagnetice și de radiațiile cosmice


Deși am reușit să realizăm misiuni spațiale pe alte planete, știința nu a reușit încă să descifreze cum începe viața. De altfel, viața este un proces mult mai complicat decât pare.

În plus, Universul este destul de ostil vieții așa cum o cunoaștem noi aici, pe Pământul.

Acest lucru l-a determinat pe astrofizicianul italian să creadă că am putea fi singura civilizație inteligentă care există în Univers.

 Guillermo Ferla 

Un alt cercetător care a continuat explorarea paradoxului Fermi, după moartea lui Enrico Fermi, în 1954, a fost Michael Hart.

Acesta, în anul 1975, a publicat lucrarea „O explicație pentru absența extratereștrilor pe Pământ”. 

Hart a ajuns la concluzia că sunt necesare mai multe cercetări în științe, precum biochimia sau formarea planetelor, pentru a afla de ce oamenii nu au întâlnit civilizațiile extraterestre (dacă acestea ar exista).

Conform acestuia, există patru teorii privind civilizațiile extraterestre:

1.Extratereștrii nu au venit niciodată pe Terra, pentru că nu dețin tehnologia necesară deplasării pe distanțe atât de mari.

2. Extratereștrii pur și simplu au decis să nu ne viziteze niciodată.

3. Civilizațiile avansate dincolo de Pământ au apărut recent, iar de aceea extratereștrii nu au avut timpul necesar să ajungă aici (luând în calcul distanțele extrem de mari din cosmos).

4. Extratereștrii au vizitat Pământul, dar noi nu i-am observat.

wikipedia.org

Frank Tipler, profesor de fizică la Universitatea Tulane, a continuat ideea lui Hart, iar în 1980 a lansat lucrarea Ființele inteligente extraterestre nu există”.

Întrucât pe Pământ nu s-au găsit niciodată dovezi ale existenței acestor dispozitive, Triper a susținut că probabil suntem singurele ființe din Univers. Dacă este așa sau nu, omenirea cu siguranță va afla la un moment dat.


Citește și: Linia Kármán: Unde se termină atmosfera Pământului și începe spațiul cosmic