Originile și caracteristicile civilizației Rapa Nui, de pe Insula Paștelui, misteriosul „buric al Pământului”
Civilizația Rapa Nui de pe Insula Paștelui (Rapa Nui), situată în sud-estul Oceanului Pacific, este renumită pentru sculpturile sale monumentale, moai, care reprezintă strămoși venerați.
Moaii, un simbol al puterii și credințelor spirituale ale civilizației, au fost amplasați pe platforme numite ahu și se crede că aveau roluri ritualice și religioase importante.
Thomas Griggs
Cu toate acestea, civilizația Rapa Nui a cunoscut un declin dramatic. Există teorii conform cărora defrișarea masivă, utilizarea excesivă a resurselor și conflictele interne au contribuit la colapsul ecologic și social. Lipsa copacilor a dus la imposibilitatea construirii bărcilor și a limitării transportului, afectând și aprovizionarea cu hrană. Alte ipoteze sugerează că sosirea europenilor în secolul al XVIII-lea a adus boli și sclavia, accentuând distrugerea comunității Rapa Nui.
Cine au fost oamenii Rapa Nui?
În ziua de Paște a anului 1722, exploratorul olandez Jakob Roggeveen a debarcat pe plajele unei insule enigmatice din mijlocul Oceanului Pacific, la 3.500 de kilometri de coasta americană și la 2.000 de kilometri de cel mai apropiat pământ locuit. Cu alte cuvinte, un paradis izolat de restul lumii. Navigatorul credea că a găsit mitica insulă Davis, descrisă de corsarul englez Edward Davis la sfârșitul secolului al XVII-lea.
Dar nu, nu era Insula Davis. Nu era nici legendara Terra Australis, continentul pierdut care apărea pe unele hărți din secolele al XV-lea și al XVI-lea și pe care Roggeveen își dorea de asemenea să îl găsească. Așadar, unde a ajuns exploratorul în dimineața zilei de 5 aprilie 1722?
Noii sosiți au botezat această mică bucată de pământ abandonată în mare Insula Paștelui, făcând referire la ziua în care au debarcat pe țărmurile sale. Mai târziu, în 1770, expediționarii spanioli au ajuns în același loc; neștiind că, în urmă cu 50 de ani, olandezii pășiseră deja pe acest pământ, ei au botezat insula Isla de San Carlos, în onoarea monarhului spaniol Carol al III-lea. În plus, în cadrul unei festivități pompoase în timpul căreia au fost bătute în cuie trei cruci pe insulă, ei au „anexat” teritoriul coroanei spaniole.
Astăzi, Insula Paștelui sau Insula San Carlos aparține statului Chile și este cunoscută în întreaga lume pentru misterioasele statui gigantice, sculpturile impresionante din piatră vulcanică care populează insula. Care a fost cultura care a modelat aceste minuni?
Originile populației Rapa Nui
Acesta este numele dat poporului Rapa Nui care trăiește astăzi pe insulă. Cu toate acestea, se pare că acest cuvânt nu provine de la misteriosul popor: potrivit unor istorici, numele Rapa Nui provine de la navigatorii tahitieni care, în secolul al XIX-lea, s-au apropiat de Insula Paștelui.
Insula Rapa, situată în Polinezia Franceză, este cunoscută de tahitieni drept Rapa Iti, adică „Mica Rapa”. Astfel, acești navigatori au botezat insula drept Rapa Nui, adică „Rapa mare”.
Localnicii își cunosc insula ca „Te pito o te Henua”, adică „buricul Pământului”. Este probabil ca această expresie să se refere la izolarea în care se află (sau se afla) Insula Paștelui înainte de sosirea occidentalilor. De asemenea, indigenii o descriu ca „Mata ki te rangi”, „ochii care privesc cerul”, făcând aluzie la privirea statuilor gigantice d epe insulă.
Dar de unde și când au sosit oamenii Rapa Nui? Există multe teorii pe această temă. Conform legendei, primul rege sau ariki al grupului etnic, Hotu Matu’a, și-a condus poporul de pe insula Hiva, pe care mulți o identifică cu Rapa Iti menționată mai sus. Cu alte cuvinte, conform mitologiei Rapa Nui, poporul său provine din locuitorii Polineziei, fapt dovedit științific. Se pare că Hotu Matu’a a trăit în jurul anului 1200 d.Hr. și că, abia ajuns pe Insula Paștelui, a împărțit oamenii în triburi, toate sub comanda și influența sa.
Lăsând legendele la o parte, istoricii cred că primii coloniști au ajuns pe insulă în jurul secolului al V-lea, deși acest lucru nu a fost suficient verificat. Pare prea devreme, dar prezența unor statui Moai datând din secolele al V-lea și al VI-lea ar putea susține această teorie. Ceea ce este confirmat istoric este prezența unei populații umane pe insulă începând cu secolul al XIII-lea, când au început să prolifereze aceste statui gigantice, despre care vom vorbi mai jos.
Misterul statuilor uriașe Moai de pe Insula Paștelui
Yerson Retamal
Statuile Moai sunt sculpturi enorme din piatră vulcanică care sunt împrăștiate pe toată insula și au fost construite de civilizația Rapa Nui. Au fost catalogate aproximativ 900, dintre care 400 se găsesc pe pantele vulcanului Rano Raraku, cel mai important vulcan de pe insulă și unde se află cariera în care au fost realizate sculpturile.
Piatra vulcanică permite o mai mare maleabilitate, deoarece este o rocă poroasă și relativ ușoară. Statuile au fost sculptate direct pe roca vulcanică (tuf), iar ulterior au fost mutate în locațiile lor actuale. Modul în care a avut loc această mutare va fi discutat într-o altă secțiune, deși există multe teorii, niciuna dintre acestea nefiind definitivă.
Majoritatea statuilor stau pe ahu, platformele de piatră care le susțin, și sunt orientate spre interiorul insulei, ceea ce întărește teoria conform căreia au fost create pentru protecția tribului. Doar opt statui sunt așezate cu fața spre mare, iar una dintre ele indică solstițiul de iarnă.
Ce simbolizează aceste sculpturi misterioase, gigantice? Numele nativ original al acestor statui, Moai Aringa Ora, aruncă puțină lumină asupra misterului. Expresia ar putea însemna „fața vie a strămoșilor noștri”, ceea ce indică o posibilă reprezentare a strămoșilor plecați pentru a proteja oamenii și recoltele lor.
Această teorie este susținătă de faptul că – în unele războaie între clanuri, au fost distruse părți ale unor statui, deoarece prin mutilarea efigiei, protecția a fost și ea „mutilată”.
Cu toate acestea, întrucât nimic nu a fost scris și nici nu dispunem de literatură orală pe această temă, nu putem decât să facem presupuneri. Conform altor ipoteze, statuile Moai ar fi indicatori ai surselor de apă potabilă, atât de rare pe insulă și atât de importante pentru supraviețuire. De fapt, s-a dovedit că acolo unde nu există apă potabilă, nu există statui.
O ultimă teorie, susținută de un studiu recent condus de arheologul Anna van Tilburg, susține că statuile erau potențatori ai fertilității. Faptul că două statui au fost găsite îngropați pe pantele vulcanului Rano Raraku sugerează că au fost lăsate acolo în mod intenționat pentru a conserva recoltele. Van Tilburg își sprijină ipoteza pe faptul că pantele vulcanului sunt foarte bogate în nutrienți; de fapt, în zonă au fost găsite dovezi ale cultivării bananelor și cartofilor dulci. Astfel, potrivit acestui expert, statuile ar fi fost îngropate special într-un loc foarte fertil pentru a garanta recolta.
Citește și: Care sunt cele mai vechi civilizații din istoria omenirii
Singura reprezentare a unei femei
Statuile sunt reprezentări ale bărbaților, ceea ce ne poate da o idee despre structura patriarhală a triburilor care locuiau insula în epoca de aur a sculpturii (secolele XIII-XIX). Cu toate acestea, într-o parte a insulei, cultura Rapa Nui a pregătit o surpriză echipei etnografului Thor Heyerdahl care, în 1955, a făcut o descoperire interesantă.
Yoshiki Kawamoto
Cocoțată pe coasta dealului era o sculptură. Nu era nimic neobișnuit în legătură cu acest lucru; după cum am spus deja, statuile sunt răspândite pe toată insula. Dar aceasta nu avea caracteristicile tipice statuilor Moai: era pe toată lungimea (în loc să aibă doar bustul), stătea pe picioare, în genunchi, și avea mâinile pe coapse în loc să le sprijine pe burtă, așa cum fac era cazul celorlalte statui.
Această poziție, împreună cu fața ridicată spre cer, dădeau acestei misterioase statui o atitudine de rugăciune absolut neobișnuită. Dar cel mai misterios lucru dintre toate era faptul că statuia era o reprezentare a unei femei.
Statuia Tukuturi, așa cum este numită, a fost datată de mai multe ori; unii experți susțin că este una dintre primele manifestări ale acestui tip de sculptură pe insulă, ceea ce ar explica diferențele sale față de restul statuilor. Alte teorii, însă, indică exact contrariul: enigmatica statuie Tukuturi a fost realizată în secolul al XIX-lea, tocmai de către vizitatorii tahitieni care au botezat insula Rapa Nui. Teoria se bazează pe asemănarea acestei statui cu tiki, totemurile tipice polineziene.
Marele mister: cum erau mutate statuile?
Emerson Moretto
Dincolo de semnificația lor finală, mai există încă o enigmă: cum au fost plasate în locația lor actuală. Deși este o insulă destul de mică (mai puțin de 25 km lungime), dificultatea de a transporta aceste sculpturi (cu o înălțime medie de 4,5 metri și o greutate medie de 5 tone) este evidentă. Unele statui se află la mai mult de 15 kilometri de cariera vulcanică Rano Raraku; cum ar fi putut oamenii Rapa Nui să le mute?
Unele teorii sugerează că acestea erau transportate pe un fel de sănii făcute din trunchiuri de copaci. Ulterior, când ajungeau la locul indicat, statuile erau ridicate cu ajutorul unor frânghii, iar în final erau așezate în gropi, pentru stabilitate.
Pentru a confirma diferitele teorii, de-a lungul anilor au fost lansate proiecte care imitau tehnologia Rapa Nui. Unul dintre acestea, realizat în 2011 de o echipă a National Geographic Society, a demonstrat că o statuie de 5 tone poate fi mutată cu 18 persoane înarmate cu mai multe frânghii. Pe de altă parte, în 1986, sus-numitul Thor Heyerdahl a efectuat un experiment similar; împreună cu inginerul Pavel Pavel și alte 17 persoane, au mutat o statuie de 9 tone.
Prin urmare, în lumina diferitelor experimente, putem concluziona că, pentru a muta o statuie Moai, sunt necesare doar „practică” și tehnologie minimă. Cu toate acestea, nu este același lucru să muți una dintre aceste figuri la câțiva metri (ceea ce au reușit să facă acești oameni de știință) și să o muți la câțiva kilometri distanță, așa cum au făcut oamenii Rapa Nui.