Obligațiile regale: când reginele trebuiau să nască în public
10 iunie 1688, Palatul St. James din Londra: Maria Beatrice d’Este – soția lui Iacob al II-lea Stuart, rege al Angliei, Scoției și Irlandei – intră în travaliu prematur, cu o lună înainte de data prevăzută.
În camera în care regina este pe cale să nască se află între 70 și 80 de persoane. Toată mulțimea asistă la nașterea, pentru că există teama de înlocuire a moştenitorului.
Copilul, în ciuda nașterii premature, este un băiat sănătos – James Francis Edward Stuart – și a fost cu siguranță adus pe lume de regină.
Cu toate acestea, în ciuda acestei măsuri de precauție folosită la acea vreme, copilul a fost considerat un înlocuitor, adus în cameră într-un încălzitor de pat, schimbat cu adevăratul moștenitor născut mort.
Nici mărturia medicului obstetrician Hugh Chamberlen, care a sosit, într-adevăr, la puțin timp după nașterea copilului, dar care era totuși sigur că „un asemenea lucru, cum ar fi aducerea unui copil străin, nu ar fi putut avea loc fără ca eu să observ acest lucru”, nu a fost suficientă.
Cu toate acestea, zvonurile cu privire la presupusul schimb erau populare la curte, până când au fost luate drept sigure. Nașterea bebelușului Iacob a zdruncinat cărțile succesiunii la tron, și puțini dintre nobilii și clerul Bisericii Angliei erau dispuși să își asume riscul ca acel copil, fiul unor părinți care erau amândoi catolici, să devină rege.
Iacob al II-lea s-a convertit în secret la catolicism înainte de a urca pe tron și a căutat în mod intenționat, după moartea primei sale soții, o consoartă care avea aceeași credință.
Așa a fost aleasă Maria Beatrice d’Este (cunoscută mai târziu în Anglia sub numele de Maria de Modena), care, la momentul nunții, avea doar 15 ani, în timp ce soțul ei avea 40 de ani.
Workshop of Anton von Maron
Fata, care era pregătită să devină călugăriță, nu a fost de acord la început cu această cerere, dar s-a răzgândit când Papa însuși a convins-o că această căsătorie era necesară pentru binele Bisericii Catolice.
Pe scurt, Maria Beatrice se sacrifică și poate că regretă alegerea făcută, atunci când se află în fața soțului ei, cei doi fiind căsătoriți prin procură la Modena, în 1673: viitorul rege, pe atunci încă duce de York, nu numai că este mai în vârstă decât ea cu 25 de ani, dar poartă pe față semnele evidente ale variolei și suferă de bâlbâială.
Fata a izbucnit în lacrimi la prima întâlnire a lor și nici mai târziu nu a avut o viață fericită, din cauza trădărilor repetate ale soțului ei și a morții tuturor celor cinci copii născuți între 1675 și 1682.
Moartea posibililor moștenitori ai tronului, pe de altă parte, a încurajat nobilimea britanică, în special atunci când Iacob al II-lea a fost încoronat în 1685: la urma urmei, la moartea sa, fiica sa Maria din prima căsnicie, o adeptă a Bisericii Anglicane, urma să devină regină.
Când a fost anunțată noua sarcină a reginei Maria Beatrice d’Este, care avea deja 29 de ani și, prin urmare, nu mai era considerată capabilă să conceapă un copil, curtea engleză a intrat într-o adevărată frenezie: nașterea unui băiat ar fi exclus-o pe binevoitoarea Maria și ar fi adus pe tron un suveran educat în religia catolică.
Maria, împreună cu soțul ei, William de Orange, a fost cea care a stârnit zvonuri despre un schimb de copii în momentul nașterii micuțului James Francis Edward Stuart.
Pe scurt, toți acei oameni care au asistat la nașterea bebelușului au fost degeaba.
Din cauza zvonurilor, Iacob al II-lea, soția sa Maria Beatrice d’Este și prințul de câteva luni nu au mai fost recunoscuți ca suverani, însă au reușit, din fericire, să se refugieze în Franța, în timp ce prințesa Maria și olandezul William de Orange le-au luat locul și au fost încoronați.
Nașterea unui copil din familia regală era un eveniment atât de important, încât avea nevoie de martori
– Kunsthistorisches Museum Wien, Bilddatenbank
Domeniu public
Este greu de imaginat cum se simțea Maria Tereza de Habsburg (numită și Maria Tereza a Austriei), soția lui Ludovic al XIV-lea, atunci când, în momentul primei sale nașteri, în data de 1 noiembrie 1661, camera în care fusese închisă zile întregi în așteptarea fericitului eveniment era plină cu nobili – femei și bărbați – gata să depună mărturie că regina a născut un băiat sau o fată.
Motivul era întotdeauna același: oamenii doreau să împiedice înlocuirea unui copil mort cu unul viu, sau a unei fete cu un băiat.
Maria Tereza de Habsburg, fără să țină cont de nobilii din încăpere, a strigat în limba ei maternă, spaniola:
„Nu vreau să nasc, vreau să mor.”
După 12 ore de travaliu, s-a născut Ludovic, singurul care a ajuns la vârsta adultă dintre cei șase copii ai cuplului regal.
medieval.eu
Forțată să treacă prin aceeași procedură a fost și Maria Antoaneta, soția lui Ludovic al XVI-lea al Franței, care era practic antipatizată de întreaga curte franceză.
Martin van Meytens
Domeniu public
În ziua de 19 decembrie 1778, palatul Versailles este plin până la refuz, iar mulți reușesc să se strecoare în camerele cele mai apropiate de cea în care Maria Antoaneta este în travaliu. Când micuța Marie-Thérèse Charlotte se naște în sfârșit, toată lumea se bucură, în ciuda faptului că este o fată și nu băiatul mult dorit.
În confuzia generală, puțini sunt cei care își dau seama că regina a leșinat: Presiunea din partea oamenilor, căldura și lipsa de aer din camerele ale căror ferestre fuseseră sigilate de luni de zile pentru a nu pătrunde frigul iernii, au fost prea mult pentru Maria Antoaneta, după cele 12 ore de travaliu.
Marie-Thérèse Charlotte a fost singurul membru al familiei regale care a supraviețuit Revoluției franceze: dintre cei patru copii ai lui Ludovic al XVI-lea și Mariei Antoaneta, doi au muri de tuberculoză în copilărie, în timp ce moștenitorul tronului – Ludovic al XVII-lea – considerat încă de la naștere „nelegitim” cel puțin de o parte a nobilimii (se spunea că era fiul unui amant al reginei) a murit la doar 10 ani, în Turnul Templului, unde a fost ținut în condiții inumane.
O altă regină care a născut în public a fost Victoria a Regatului Unit.
Franz Xaver Winterhalter
Domeniu public
Deși a cerut ca în sala de nașteri să fie prezenți doar soțul ei, medicul și câteva femei care să o asiste, nu i-a putut împiedica pe miniștrii guvernului să privească din camerele vecine.
Chiar și în 1948, când s-a născut fiul cel mare al Elisabetei a II-a, actualul Prinț de Wales, Charles, „ministrul de interne trebuia să fie prezent la nașterea moștenitorilor direcți ai tronului.
wikipedia.org
Public Domain
Deși tradițiile arhaice încă persistă în unele familii regale, din fericire, nașterea în public nu mai este un obicei practicat, iar testul ADN poate spulbera orice îndoială.
Mai multe detalii despre viața familiilor regale găsești în cartea Scandaluri regale. Povești șocante despre regi, regine, țari, papi și împărați – de Michael Farquhar – pe care o poți comanda de pe libris.ro.
