Munții Tianzi sunt, probabil, unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe pământ. Situați în provincia Hunan din China, aceștia arată precum niște zgârie-nori construiți de Mama Natură, care stau falnici peste întinsele păduri. Formaţiunile stâncoase ce îi compun, înconjurate de vegetaţie, oferă unele dintre cele mai frumoase privelişti naturale din lume.

용한 배

103924


Citește și: O statuie uriașă care cântărește peste 1.320 de tone a fost inaugurată în China


103924 

lnain336

Spixii


Citește și: Bailong: Cel mai înalt și periculos lift aflat în aer liber


Forma unică a munților Tianzi este dată de faptul că s-au format acum 380 de milioane de ani sub apă, iar curenții au măcinat în timp solul mai puțin rezistent, rămânând doar uriașii stâlpi de piatră.

SAM LIM

Rezervaţia Naturală Munţii Tianzi are o suprafaţă de 67 km², iar cel mai înalt vârf ajunge la 1.262 m.


Citește și: Muntele Roraima: Una dintre cele mai impresionante formațiuni geologice naturale ale lumii


Legenda spune că numele vine de la Xiang Dakun, liderul grupului Tujia, care a condus revolta fermierilor locali în 1353, reușind să cucerească zona. Atunci s-a autoproclamat „Tianzi” care, în mitologia chinezească, înseamnă „Fiul cerului”, o metaforă a ideii de conducător.

Denumit și Pădurea Monarhului dintre Vârfuri, acest loc îți dă impresia că este desprins dintr-un film. Asemănarea dintre masivul „Southern Sky Column” și superbele imagini montane din superproducția hollywoodiana Avatar sunt izbitoare. Astfel, pentru a atrage cât mai mulți turiști, guvernul chinez a decis chiar schimbarea numelui munților din Southern Sky Column in „Hallelujah Mountains”, numele masivului fantastic de pe planeta Pandora.

Deseori, abruptele coloane de gresie din particule de cuarț sunt învăluite de ceață și nori, constituind un peisaj distinctiv foarte cunoscut din China, și fiind reprezentate în multe stampe și fresce tradiționale.

Vined


Citește și: Cum arată cel mai periculos traseu de drumeţie din lume


Vizitând Munţii Tianzi te vei convinge că natura este cel mai desăvârşit artist, având la activ sculpturi impunătoare, absolut fantastice.

vustudents.ning.com