Mormântul nuclear de la Runit, o relicvă terifiantă a testelor americane

Posted on martie 18, 2023

by Andrada Ispas

Curiozități

Pentru mulți, în special pentru locuitorii Insulelor Marshall, domul Runit este o moștenire a programului nuclear american, care a alungat sute de oameni din casele lor, a creat cratere adânci în lagunele de mică adâncime și a făcut ca insule întregi să fie distruse.

Consecințele Războiului Rece

Războiul Rece a mers mână în mână cu dezvoltarea rapidă a programelor nucleare, care a fost însoțită de un număr mare de teste și experimente diferite. Din nefericire, oamenii obișnuiți și mediul înconjurător sunt cei care au avut cel mai mult de suferit de pe urma cursei absurde a înarmării. După cum relatează The Guardian, Insulele Marshall din Pacific au fost o zonă ideală pentru ca SUA să testeze armele nucleare, deoarece se aflau departe de marile centre de populație și de rutele maritime.

NARA

Atolul Bikini și Atolul Enewetak au fost centrele zonei de testare, unde americanii au efectuat zeci de teste în primii ani ai Războiului Rece. LA Times relatează că, între 1946 și 1958, Statele Unite au detonat acolo 67 de bombe nucleare – echivalentul a 1,6 bombe de la Hiroshima detonate în fiecare zi, timp de 12 ani. Printre zecile de explozii, a existat chiar una care este definită ca fiind cea mai puternică din istorie.

Bomba Castle Bravo

Castle Bravo a fost primul test al unei bombe cu hidrogen unde combustibilul pentru treapta de fuziune nucleară era solid, spre deosebire de testul precedent.

În cazul acestei explozii, oamenii de știință americani au greșit întreaga detonare, rezultând o explozie cu 250% mai puternică decât se preconizase.

SNL

Bomba a contaminat 18 mii de kilometri pătrați din Oceanul Pacific înconjurător, inclusiv micile insule Rongelap și Rongerik din Insulele Marshall. Mulți copii din zonă s-au născut cu malformații congenitale. Explozia a lăsat un crater cu o lățime de doi kilometri și o adâncime de până la 76 de metri.

Dar precipitațiile radioactive au lovit și vasul de pescuit japonez Lucky Dragon No. 5. Echipajul a fost iradiat, iar un pescar a murit din cauza radiațiilor. Incidentul a stârnit o puternică revoltă internațională și a reînviat temerile japonezilor cu privire la radiații. Tentativa eșuată a sporit presiunea asupra americanilor, dar a determinat și încetarea generală a testelor nucleare atmosferice.

Localnicii pe post de cobai

Localnicii au declarat că după explozie s-au minunat să vadă că ceva ce semăna cu zăpada cădea din cer. În câteva ore, întregul Atol Bikini s-a aflat sub un strat de material pulverulent. Locuitorii din zonele înconjurătoare habar nu aveau că este vorba de material radioactiv, copiii jucându-se în ceea ce credeau că este zăpadă. Evacuarea nu a avut loc decât două zile mai târziu și mulți oameni au suferit din cauza radiațiilor – le-a căzut părul, pielea le-a fost arsă, aveau stare de greață.

James Vaughan CC BY-SA 2.0

Mai îngrijorător, însă, este faptul că locuitorii din Insulele Marshall s-au întors la casele lor la trei ani după Castle Bravo, fiind „încurajați” să facă acest lucru de autoritățile americane.

Oficialii americani au luat în considerare riscurile potențiale, dar au decis să continue relocarea pentru a determina efectele radiațiilor asupra populației. Consecințele au fost dezastruoase, cazurile de malformații la copii, cancer și avorturi spontane au început să se înmulțească.

Decontaminarea

Când testele s-au încheiat la începutul anilor 1970, agenția nucleară a Departamentului american al Apărării a efectuat o curățare de opt ani, dar Congresul a refuzat să finanțeze un program de decontaminare cuprinzător pentru a repopula în siguranță întreaga zonă. La sfârșitul anilor 1970, americanii au început așa-numita răzuire a solului contaminat și au curățat Atolul Enewetak, dar a apărut o altă problemă. Ce să facă cu tonele de deșeuri periculoase?

În urma testelor s-au acumulat atât de multe deșeuri contaminate încât puteau fi umplute 35 de bazine olimpice de înot cu aceste deșeuri. Îngroparea acestor deșeuri în adâncurile oceanului era exclusă și, cu siguranță, nici americanii nu aveau de gând să ia cu ei încărcătura radioactivă. După cum relatează IFL Science, solul iradiat și alte deșeuri periculoase de pe cele șase insule au fost transportate într-o groapă imensă de pe insula Runit, unde au fost aruncate împreună cu tone de sol contaminat din Nevada, unde aveau loc și unele dintre teste.

Craterul de pe insula Runit

US Defense Special Weapons Agency

Craterul mare din vârful nordic al insulei Runit a fost, de asemenea, o moștenire a programului nuclear american, în special a testului Cactus. Eliminarea materialelor periculoase a fost prezentată la vremea respectivă ca o soluție temporară la o situație dificilă. Întregul crater a fost acoperit de un dom de beton cu diametrul de 115 metri. Cu toate acestea, domul, care amintește izbitor de mult de un obiect extraterestru, a rezolvat situația doar temporar.

Americanii nu au vrut să finanțeze alte lucrări de decontaminare. În 1990, liderii SUA și ai Insulelor Marshall au fost de acord cu independența insulelor și, odată cu aceasta, a venit și faptul că SUA nu vor mai fi responsabile pentru consecințele testelor nucleare efectuate pe teritoriu. Însă, americanii au ascuns câteva fapte importante atunci când au semnat.

Insulele Marshall nu rezolvă situația, SUA se distanțează de problemă

Americanii au ascuns, de asemenea, faptul că au adus 130 de tone de deșeuri din Nevada în dom și că au efectuat numeroase teste cu arme biologice pe Atolul Enewetak. La vremea respectivă, oficialii din Insulele Marshall nici măcar nu au luat în considerare cât va rezista domul și nu au luat în calcul nici problema încălzirii globale. Acești doi factori sunt cei care ridică acum o problemă arzătoare care trebuie rezolvată. În caz contrar, o catastrofă ecologică este iminentă.

Potrivit IFL Science, cupola prezintă deja semne de uzură și fisuri. Creșterea nivelului oceanelor reprezintă, de asemenea, o amenințare majoră pentru insula Runit, erodând betonul și provocând scurgeri de material radioactiv în solul din jur. Oficialii ONU au cerut o monitorizare mai frecventă a zonei pentru a preveni din timp pericolul. Cercetătorii fac apel la SUA să pună în aplicare un plan pentru a face față întregii situații.

Cu toate acestea, poziția guvernului american este clară – a plătit despăgubirile promise populației, iar problema domului Runit este exclusiv o problemă a Insulelor Marshall. Cu toate acestea, nu sunt în măsură să finanțeze și să se ocupe de o problemă potențial uriașă. De asemenea, Departamentul pentru Energie susține, pe baza cercetărilor sale, că zona este locuibilă în condiții de siguranță. Pe de altă parte, există încă rapoarte conform cărora atolii sunt mai contaminați decât zona de la Cernobîl.