Misterul tezaurului național românesc: În timpul Primului Război Mondial a fost trimis în Rusia, dar nu a mai fost niciodată returnat în întregime
Revoluția din Octombrie sau Revoluția bolșevică din 1917 a fost fundamentală din mai multe puncte de vedere istoric, dar puțini știu că a avut un impact major și asupra țării noastre, de exemplu.
Tezaurul național al României era format dintr-o colecție remarcabilă de comori, 93,4 tone de aur, tablouri valoroase, bijuterii și alte opere de artă și obiecte istorice. Practic, aproape toată această „încărcătură” a părăsit teritoriul României în 1916, cu acordul guvernului, și nu a mai fost niciodată returnat în întregime.
„Nemții la ușă”
La începutul secolului al XX-lea, în Europa a izbucnit Primul Război Mondial, față de care România a păstrat inițial distanța și a acționat neutru.
Macreanu Iulian, CC BY-SA 3.0
În 1916, însă, a decis să intre în război, ceea ce a declanșat un vârtej de evenimente. Potrivit Medium, declarația de război a Austro-Ungariei a însemnat că Aliații au dat undă verde românilor să ocupe teritoriile din nord-vest.
Progresul inițial, relativ ușor, a fost rapid oprit și s-a schimbat situația. Puterile Centrale, conduse de Germania, au ocupat Bucureștiul la începutul lunii decembrie 1916, iar administrația românească, împreună cu bunurile sale de valoare, s-a mutat în orașul Iași.
România, inițial neutră, s-a trezit brusc încolțită între puterile beligerante, iar întreaga țară amenința. A existat, de asemenea, o teamă justificată cu privire la tezaurul național, iar cei responsabili au început imediat să planifice care vor fi următorii pași pentru ca acesta să fie salvat.
O decizie neinspirată
Românii erau deosebit de îngrijorați de bogăția lor națională și trebuiau să decidă rapid unde să o mute. Propunerile inițiale de a ascunde tezaurul în Marea Britanie, SUA sau în Danemarca, țară neutră, au fost respinse, deoarece oficialii se temeau de flota germană de submarine din Marea Nordului, precum și de trupele terestre care ar putea intercepta tezaurul în timpul transferului. Nu mai existau prea multe alte opțiuni, iar primul ministru a decis să apeleze la un aliat din timpul războiului – Rusia țaristă.
Rusia a fost de acord să protejeze tezaurul național al României, a fost semnat un acord, iar în data de 14 decembrie 1916 a pornit primul tren, fiind încărcat cu 1.738 de cutii cu lingouri și monede din aur, plus bijuterii regale. În urma primului transport, statul român a trimis în Rusia o avere colosală.
picryl.com
Vaibhav Nagare
Laci3
Sailko CC BY-SA 3.0
Sailko CC BY-SA 3.0
Încărcătura din aceste trenuri ar avea o valoare actuală de cel puțin 5 miliarde de euro. Ulterior, a fost efectuat un inventar în Rusia și s-a confirmat că atât cantitatea, cât și greutatea obiectelor de valoare corespundeau cu documentele Băncii Naționale a României.
Înainte de vara anului 1917, situația din România continua să se înrăutățească și, din acest motiv, autoritățile competente au decis să mai facă încă un transfer de bunuri în Rusia. Al doilea transport a fost efectuat în data de 18 iulie 1917. Acesta consta în alte 24 de vagoane cu obiecte de valoare.
De data aceasta, încărcătura nu era formată doar din bogăția națională sub formă de depozite în băncile naționale, ci și din cele mai valoroase antichități și opere de artă ale țării. Astfel de obiecte includeau picturi și manuscrise rare datând din Evul Mediu. Este posibil ca aceste transporturi speciale să fi fost chiar mai prețioase decât aurul trimis prima dată, având în vedere valoarea lor culturală și istorică.
Revoluția din octombrie și intrarea în Basarabia
Cu toate acestea, în august 1917 avea să fie semnat un alt protocol care garanta returnarea valorilor naționale înapoi în România.
Cu toate acestea, alte circumstanțe istorice au complicat considerabil situația, iar tezaurul românesc nu s-a întors „acasă” nici până în ziua de azi. Primul aspect crucial a fost însăși Revoluția din Octombrie, care a dus la căderea Rusiei țariste odată cu venirea la putere a bolșevicilor și, în același timp, la sfârșitul Primului Război Mondial, armata română a intrat în Basarabia (o regiune nominală a Rusiei), ceea ce a înrăutățit relațiile dintre cele două țări. Basarabia a ajuns prima dată pe mâna ruşilor în anul 1812.
În cele din urmă, în 1918, guvernul sovietic a rupt toate legăturile diplomatice cu România și a confiscat proprietățile românești.
Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia (a fost numele guvernului sovietic până în 1946) a promis că va restitui tezaurul poporului român, dar refuză să îl dea oligarhiei. Sovieticii nu au vrut să respecte acordurile semnate și așa a început lupta românilor cu morile de vânt. Guvernul rus declarase deja că renunță la orice responsabilitate în ceea ce privește soarta viitoare a tezaurului românesc.
Eforturile de restituire
Britchi Mirela, CC BY-SA 3.0 RO
Este de înțeles că, în anii care au urmat, România a început să depună eforturi pentru restituirea comorii. Potrivit BNR, Banca Națională a României (BNR) deținea încă în 1920 informații care îi dădeau speranța că tezaurul era în siguranță și intact.
Pe de altă parte, începuseră deja să apară speculații conform cărora o parte din bani, de exemplu, ar fi fost folosiți de sovietici pentru a plăti despăgubiri Germaniei, care fuseseră stabilite prin Tratatul de pace de la Brest-Litovsk. Deși în 1922 s-a decis ca obiectele de valoare să fie returnate, acest lucru nu s-a întâmplat.
Întreaga situație a dus la deteriorarea gravă a relațiilor dintre România și Rusia (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste – proclamată în 30 decembrie 1922), iar relațiile diplomatice au fost restabilite abia în 1934.
Henric Trenk
În cursul anului următor, Uniunea Sovietică a returnat parte din obiectele de valoare confiscate, și anume 1436 de lăzi, conform BNR, dar acestea erau sparte și, în plus, lipseau din ele bijuterii sau documente. După cel de-al Doilea Război Mondial, România a devenit parte a blocului estic, dar nici aici nu a existat o evoluție pozitivă.
În 1956, a avut loc un al doilea val de restituiri, în cadrul căruia opere de artă sau artefacte istorice, precum și o micuță cantitate de aur (33 de kilograme de aur), au fost returnate României. Această sumă a fost cu mult mai mică decât cea pe care românii au dus-o în Rusia de frica germanilor. O altă cerere a venit în 1965, dar Uniunea Sovietică a respins-o, susținând că datoriile României față de URSS depășeau cu mult valoarea aurului depus.
Unde este, de fapt, tezaurul?
După prăbușirea Uniunii Sovietice, relațiile dintre România și Rusia s-au îmbunătățit, așa cum ar fi trebuit să declare acordul semnat în 2003 („Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă”). Vladimir Putin a fost de acord să înființeze o comisie care să cerceteze evenimentele din Primul Război Mondial și să rezolve situația spre satisfacția tuturor celor implicați. Până în 2019, comisia s-ar fi reunit de cinci ori, dar nu o dată a raportat vreun progres semnificativ.
Există mai multe motive pentru acest lucru, iar cel mai frecvent menționat este faptul că, probabil, nimeni nu știe unde se află în acest moment tezaurul. Există teorii conform cărora sovieticii l-au mutat în zone mai sigure în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar din cauza lipsei de înregistrări este imposibil de stabilit cu exactitate unde au ajuns toate piesele specifice ale tezaurului național al României.
De asemenea, este clar că unele dintre obiectele de valoare au fost furate sau au dispărut și chiar și Consiliul Europei recunoaște că în prezent este imposibil să se determine conținutul și valoarea exactă a comorilor exportate.
Au trecut mai bine de 100 de ani de la evenimentele descrise mai sus și tezaurul național românesc, cel puțin în cea mai mare parte, nu a fost adus „acasă”.
Chiar și după 20 de ani de la înființarea comisiei, nu există niciun semn de progres și este posibil ca soarta completă și adevărată a tezaurului românesc să rămână un mister.