Misteriosul „Disc al lui Sabu”: Obiectul vechi de 5.000 de ani, găsit în Egipt
Misteriosul „Disc al lui Sabu”, cu trei părți ușor curbate, expus la Muzeul Egiptean din Cairo, a fost sculptat în piatră de vechii egipteni în jurul anului 3000 î.Hr. Interesant este faptul că oamenii de știință nu au reușit încă să afle la ce era folosit, dar există multe teorii, inclusiv unele destul de nebunești, care susțin că era o elice și chiar un dispozitiv antigravitațional.
Discul de șist, numit adesea și Discul lui Sabu, este un artefact egiptean antic ciudat, găsit în mormântul prințului Sabu, guvernator al primei dinastii și fiul faraonului Anedjib. Alcătuit din trei părți curbate care converg în centru, acesta nu seamănă cu niciun alt artefact antic descoperit în Egipt până în prezent.
Descoperit în necropola de la Sakkara, cel mai mare grup de morminte egiptene construite în antichitate, mormântul prințului Sabu este estimat să dateze din jurul anului 3.000 î.Hr. în perioada dinastică timpurie a Egiptului Antic, ceea ce face ca discul să aibă cel puțin 5.000 de ani.
Hermitically
Având în vedere că uneltele folosite în acea perioadă erau din piatră și cupru, realizarea unui astfel de obiect pe un material delicat precum piatra de șist cu siguranță că a fost o treabă extrem de dificilă. Iar acesta este doar unul dintre motivele pentru care obiectul a stârnit interesul oamenilor de știință și nu numai.
De-a lungul anilor au fost propuse numeroase teorii cu privire la scopul obiectului. Inițial, s-a crezut că discul a fost o vază, un arzător de tămâie sau un obiect decorativ sau ceremonial. Totuși, acest lucru a fost contestat de cei care cred că este mult mai mult decât atât. Dar, înainte de a analiza toate teoriile diferite care au fost sugerate în legătură cu utilizarea sa, să analizăm mai întâi caracteristicile sale.
Descoperit de renumitul arheolog Walter B. Emery în data de 10 ianuarie 1936, discul din piatră șist are formă circulară și măsoară aproximativ 61 cm în diametru și aproximativ 10 cm în înălțime. Este totuși destul de delicat de lucrat cu acest tip de piatră, însă pentru egipteni pare că nu era acest lucru o problemă, având în vedere că au mai fost descoperite obiecte sculptate în piatră de șist.
Să trecem acum la teoriile privind misteriosul „disc al lui Sabu”. Ei bine, pe lângă cele menționate mai sus, cele mai comune ipoteze includ:
- Un instrument pentru amestecarea cerealelor, cărnii și a apei și, eventual, a fructelor.
- O lampă
- O pompă de apă
- Un obiect pentru confecționarea/stocarea frânghiilor
Unii specialiști consideră că utilizarea discului ca pompă de apă sau ca instrument de amestecare pentru o perioadă îndelungată poate fi o provocare, din cauza naturii fragile a pietrei. Cu toate acestea, există cu siguranță unele asemănări marcante între disc și un rotor de pompă modern, după cum demonstrează imaginea de mai jos.
Asurnipal, CC BY-SA 3.0
Înarmat cu o imprimantă 3D, un istoric amator a creat chiar o replică exactă a discului lui Sabu, în încercarea de a-și demonstra propria teorie, conform căreia discul ar fi un „rotor” antic, o parte a unei pompe centrifuge. Atunci când este plasat într-o carcasă și propulsat la viteză mare prin intermediul arborelui său central, discul se dovedește într-adevăr foarte eficient în pomparea apei.
În plus, atunci când este învârtit fără o carcasă care să direcționeze apa, discul generează un puternic vortex. Aceste experimente ar putea sugera că părțile curbate și forma ușor concavă a discului au un scop precis. Dar au cu adevărat legătură cu apa? După cum sugerează acest videoclip, unii oameni cred că acele forme curioase făceau parte din ceva complet diferit – cum ar fi tehnologii mai avansate.
Mystery History II
Unele dintre cele mai puțin „nebunești” teorii sugerează că artefactul este de fapt o roată antică. Dar prima reprezentare înregistrată a unei roți în Egipt apare doar într-o friză din 1500 î.Hr., în jurul perioadei invaziei Hyksos din 1640 î.Hr. Acest lucru precede cu 1500 de ani relatarea istorică convențională a utilizării roților, ceea ce face ca această descoperire să fie potențial revoluționară. Cu toate acestea, materialul fragil din piatră de șist folosit pentru disc nu ar fi fost suficient de rezistent pentru a servi drept roată.
Cu toate acestea, unii „teoreticieni” merg mult mai departe, susținând că nu vedem o simplă roată, ci o „reproducere” sau un „model” din piatră a unei roți zburătoare metalice care a fost folosită de extratereștrii antici într-o mașină interstelară. Erich von Däniken a popularizat această teorie, unii susținători sugerând chiar că obiectul a fost găsit printre rămășițele unei civilizații anterioare, mai avansate din punct de vedere tehnologic, anterioară celei mai vechi istorii consemnate a Egiptului Antic.
Cei care promovează ideea că civilizația egipteană antică era mai avansată din punct de vedere tehnic decât crede știința tradițională au sugerat, de asemenea, că discul a fost folosit ca dispozitiv de propulsie pentru o ambarcațiune. În teorie, acest lucru sună OK, deoarece forma pare a fi cea potrivită, iar experimentele online cu replici care împing apa sunt numeroase. Dar, din nou, să nu uităm că este un obiect din piatră.
Mai există o terie conform căreia discul este un dispozitiv antigravitațional. YouTuberul Jahannah James povestește vizita sa la Muzeul Egiptean din Cairo și povestea pe care i-a spus-o ghidul său, Youseff, despre tatăl său, Abdel Hakim, care a făcut parte dintr-o echipă care a realizat o replică a discului pentru niște experimente de la sfârșitul anilor 1970.
Potrivit acestei relatări, cercetătorii au folosit un băț de lemn și au învârtit discul. Apoi au trimis unde sonore către disc, care au rezonat și au creat un câmp energetic în formă de infinit. Povestea este interesantă, dar nu există nicio documentație sau dovadă a acestor presupuse experimente.
Potrivit unui studiu recent, care se bazează mai mult pe dovezi științifice, adevărul ar putea fi mult mai realist, până la urmă. Arheologul Akio Kato, care a studiat îndelung istoria și arheologia din Egiptul antic, sugerează că discul era folosit la fabricarea berii, pentru a amesteca și uniformiza amestecul de cereale și apă fierbinte într-un vas de macerat destul de mare.
Kato evidențiază două observații care susțin această idee. În primul rând, camera funerară a prințului Sabu conține obiecte precum vase de piatră sau ceramică, unelte din silex sau cupru, cutii de fildeș, aproape toate legate de „alimentele” dedicate pentru viața de apoi a prințului Sabu.
Prin urmare, ar fi firesc să propunem că discul era pentru bere, care era un „aliment” de bază (mai degrabă decât o băutură alcoolică) pentru egiptenii antici, la fel de important ca și pâinea și, de asemenea, o provizie esențială pentru viața de apoi.
În al doilea rând, culoarea gri a discului funcționează destul de bine pentru a-l distinge de lichidul (berea) de culoare maro. Discul a fost realizat la începutul Epocii Bronzului, iar metalele folosite în acele vremuri erau cuprul sau bronzul. Dacă ar fi fost făcut din cupru sau bronz, atunci ar fi fost de culoare maro, ceea ce ar fi îngreunat examinarea calității berii.
Studiul explică, de asemenea, cât de eficiente sunt cele trei părți ușor curbate atunci când vine vorba de amestecare, permițând o amestecare lină a boabelor cu apa fierbinte fără a genera vârtejuri sau bule, asigurând o masă omogenă cu o distribuție uniformă a temperaturii. Un fluid tinde să urmeze o suprafață curbată din apropiere dacă curbura suprafeței nu este prea accentuată, iar părțile rotunjite (nici plate, nici ascuțite) induc o astfel de amestecare lină atunci când discul este mișcat în sus și în jos (acest lucru este denumit „efectul Coandă”, după numele omului de știință și inventatorului român Henri Coandă).
Un alt fapt care pare să susțină teoria lui Kato este că discul plutește la suprafața lichidului și nu este nevoie de prea multă forță pentru a-l mișca ușor în sus sau în jos în lichid.
Astfel, discul ar fi fost folosit în cuve mari de bere, precum cele de mai jos, care făceau parte din cea mai veche fabrică de bere cunoscută din lume, descoperită în cimitirul regal de la Abydos, datând din jurul anului 3000 î.Hr.
Ministry of Tourism and Antiquities وزارة السياحة والآثار
Și mai interesant este faptul că versiunile ulterioare ale acestor cuve au funcționat ca și cadrane solare, permițând berarilor să știe exact de cât timp era preparată berea într-o anumită cuvă, conform lui Kato.
