Era anul 1940, când într-un ring de lupte din Boston a intrat un luptător cu o înfățișare ciudată, care semăna mai mult cu un personaj fantasmagoric, decât cu un om. Luptătorul era prezentat ca „Îngerul francez”. Spectatorii au fost nedumeriți, deoarece nu era nimic „angelic” la el. După ce a câștigat prima sa luptă, era evident că Maurice Tillet, alias „Îngerul francez”, avea să ajungă o legendă.

Mai exact, Maurice Tillet a fost unul dintre cei mai cunoscuți luptători din anii 1930 și ’40, deși aspectul său i-a adus cea mai mare notorietate. 

Îngerul francez

boredomtherapy.com

Maurice Tillet s-a născut în Sankt Petersburg – Rusia în 1903, iar părinții săi erau francezi. Din păcate, când Maurice avea doar opt ani – tatăl său a murit. Porecla sa de „Îngerul francez” i-a fost dată chiar de mama lui, Louise Margot-Tillet, deoarece băiatul avea trăsături angelice. Practic, în copilărie – Maurice Tillet era un copil normal, unul adorabil.

În 1917, Tillet și mama sa au fugit la Reims, Franța, forțați fiind de evenimentele care au avut loc în timpul revoluției din Rusia. La scurt timp după ce au ajuns în Franța, Maurice a observat că trupul său se schimbă într-un mod neobișnuit. Capul, mâinile, picioarele și pieptul său creșteau într-un ritm alarmant. Acest lucru, însă, nu l-a oprit să-și facă planuri de viitor – Maurice dorea să devină avocat. 

Mai mult decât atât, în copilărie, Maurice a jucat într-o echipă de rugby din Franța, unde a avut onoarea de a da mâna cu regele George al V-lea după un joc la Londra, în anul 1926. Maurice a fost întotdeauna mândru de acest moment și îl povestea ori de câte ori avea ocazia.

De asemenea, Tillet era foarte inteligent și vorbea 5 limbi. A absolvit Universitatea de Drept din Toulouse, dar a simțit că nu va avea niciodată succes, deoarece avea un aspect neobișnuit, iar vocea sa era și ea la fel de ciudată. 

Maurice Tillet și acromegalia

viralismo.com

Problema umflăturilor neobișnuite de la mâini, picioare și cap s-a agravat după ce Tillet a împlinit 20 de ani. Așa că, după mai multe investigații, medicii i-au dat un diagnostic îngrozitor: acromegalie.

Acromegalia este o boală endocrină rară, cu o incidență anuală de aproximativ 5 cazuri la un milion de locuitori. Această afecțiune determină creșterea unei tumori benigne pe glanda pituitară (hipofiză) din creier. Tumora determină glanda pituitară să elibereze cantități excesive de hormoni de creștere. Persoanele care suferă de acromegalie sunt mult mai mari decât un om sănătos, și suferă modificări ale trăsăturilor faciale, dar și vocii. Oasele mâinilor, picioarelor și cele ale feței sunt afectate cel mai mult. Așadar, această boală modifică foarte mult aspectul pacientului.

Pe măsură ce boala s-a agravat, fața angelică a lui Maurice Tillet s-a schimbat drastic. Maxilarul său avea o formă pătrată, ieșind ușor în afară și toată fața i s-a lungit. Mâinile și picioarele lui erau gigantice, astfel că și mersul său era ciudat.

Maurice Tillet luptătorul

Maurice Tillet – The Angel Death Mask

Pentru că meseria de avocat nu i se potrivea, Tillet și-a schimbat planurile și a devenit inginer în marina franceză, unde a obținut gradul de subofițer șef. Ulterior, a decis să-și încerce norocul în actorie și a avut mai multe roluri minore în filmele franceze.

Însă, în timp ce se afla în Paris, în 1936, lumea lui Maurice s-a schimbat după întâlnirea cu luptătorul lituanian Karl Pojello.

Pojello a fost impresionat de aspectul lui Tillet și l-a convins să devină un luptător, chiar mutându-se la Paris pentru a-l antrena.  Astfel, Tillet s-a luptat timp de doi ani în Anglia și Franța, sub pseudonimul „Îngerul”, iar îmbrățișarea ursului era mișcarea sa de semnătură.

Maurice Tillet – The Angel Death Mask

După începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Tillet și Pojello au fugit în Statele Unite ale Americii. Prima luptă pe pământ americat a lui Maurice – ca „Îngerul francez” – a avut loc în ianuarie 1940, la Boston Garden.

A devenit o senzație imediat și era de neoprit. Nimeni nu l-a învins timp de 19 luni și a fost campion mondial AWA la greutăți din mai 1940 – până în mai 1942. Din păcate, forța sa a început să scadă în jurul anului 1945, pe măsură ce problemele sale de sănătate se agravau.


Citește și: Oameni neobișnuiți care au existat în realitate


O moarte timpurie

IISG CC BY-SA 2.0

Maurice a luptat pentru ultima dată în februarie 1953, unde a pierdut în fața lui Bert Assirati, un campion britanic. 

Din păcate, la fel ca în cazul tuturor pacienților care suferă de acromegalie, afecțiunea sa i-a scurtat viața. La vârsta de 51 de ani, inima și sistemul său vascular nu mai puteau ține pasul cu cerințele corpului său supradimensionat.

Maurice Tillet și-a petrecut ultimii ani din viață alături de managerul său Karl Pojella și soția lui Karl, Olga. La 4 septembrie 1954, Karl a decedat din cauza cancerului pulmonar. Doar 13 ore mai târziu, Maurice a decedat și el din cauza unei boli cardiovasculare.

Cei doi au fost îngropați unul lângă altul în cimitirul lituanian din Justice, Illinois, iar pe piatra lor funerară scrie: „Prieteni pe care nici moartea nu i-a putut despărți”.

thesignaturespot.com

De-a lungul timpului au existat speculații că personajul Shrek este inspirat după aspectul lui Maurice Tillet. Chiar dacă acest lucru nu a fost niciodată confirmat de DreamWorks, o asemănare între cei doi cu siguranță există.