Longyearbyen, orașul unde nu ai voie să mori
Situată în arhipelagul Svalbard, la doar 1287 km de Polul Nord, așezarea norvegiană Longyearbyen este considerată a fi cel mai nordic oraș din lume. În adâncul Cercului Polar, vechiul hub de extracție a cărbunelui nu vede lumina soarelui timp de aproximativ patru luni din an, este plin de urși polari – dar chiar și așa, acesta găzduiește aproximativ 2368 de rezidenți (conform ultimului recensământ, din august 2019), iar când nu existau restricții din cauza pandemiei – Longyearbyen era vizitat de peste 65.000 de vizitatori în fiecare an.
Însă, pe lângă faptul că este un loc destul de rece, aceast mic oraș a început să atragă mulți turiști nu numai pentru amplasarea sa geografică, ci și pentru regulile sale.
Istoria orașului Longyearbyen
Orașul a fost fondat în 1906 de americanul John Munro Longyear și purta denumirea de Longyear City. Însă, zece ani mai târziu, John Munro Longyear a vândut așezarea unei companii norvegiene de cărbune – și astfel orașul a căpătat un alt nume.
Timp de zeci de ani, Longyearbyen a fost un oraș al companiei. Singurul său scop era să sprijine exploatarea minieră și să ofere case și servicii angajaților și familiilor acestora.
Google Maps
Zairon CC BY-SA 4.0
Cezary Morga
Exceptând angajații și familiile minerilor rămași, Longyearbyen găzduiește o comunitate incredibil de diversă. Datorită regulilor unice privind imigrația (reguli definite de Tratatul Svalbard), aici sunt reprezentate peste 50 de naționalități, în ciuda faptului că populație este de doar 2.368 de persoane.
În prezent, având în vedere incertitudinea viitorului industriei miniere din Svalbard (din cauza prețurilor cărbunelui și a conflictelor de mediu), în Longyearbyen turismul este un factor important pentru economia orașului.
Bjørn Christian Tørrissen CC BY-SA 3.0
Locuitorii din Longyearbyen sunt obișnuiți să facă față pericolelor urșilor polari, dar, pentru o așezare îndepărtată, animalele sălbatice nu sunt singura grijă.
În Longyearbyen este interzis să mori. Nu există o lege oficială care să interzică acest lucru, însă cei care se îmbolnăvesc sunt trimiși într-o altă parte a Norvegiei – tocmai pentru a nu muri aici. Orașul are un mic spital local, dar acesta nu este echipat pentru a face față celor mai grave cazuri medicale.
Așadar, locuitorii orașului trebuie să le furnizeze autorităților o adresă dintr-o altă localitate, unde să fie trimiși atunci când îmbătrânesc și au nevoie de ajutor și îngrijire din partea societății. Sau, în cel mai rău caz, atunci când mor, pentru a fi îngropați într-un alt loc.
Însă, care este motivul pentru care oamenii din Longyearbyen au recurs la acest lucru?
Ei bine, în orașul situat în arhipelagul Svalbard este atât de frig încât cadavrele nu se descompun. Temperaturile medii în februarie sunt de -17 °C, deși se știe că au scăzut și până la -46,3 °C, iar vara sunt de aproximativ 5-7 °C.
Einar Storsul
Autoritățile „au interzis moartea” în 1950, când au descoperit că trupurile îngropate în permafrostul (un strat de sol și de roci permanent înghețat) de sub cimitirul local pur și simplu nu se descompuneau din cauza frigului extrem. Astfel că în micul cimitir al orașului, marcat de cruci albe simple și aflat la baza unui deal abrupt – chiar în afara orașului, nu au mai fost îngropați oameni de peste 70 de ani. Însă, urnele de incinerare pot fi îngropate în cimitir, dar puțini au luat în calcul această opțiune.
Conform mai multor cercetări efectuate în anul 1998, unele corpuri îngropate în cimitirul local (vechi de un secol) conțin încă rămășițe rare ale virusului gripal din 1918, care a ucis aproximativ 40 de milioane de oameni. Descoperirile au fost extrem de valoroase, ajutându-i pe cercetătorii să poată studia boala în încercarea de a face față unui nou focar similar. Potențialii viruși din corpurile care au murit în timpul gripei spaniole nu sunt o grijă în Longyearbyen. Unele dintre aceste corpuri au fost exhumate în scopuri științifice în 1998.
Pisicile nu sunt permise în Longyearbyen
Conform unei alte legi din Longyearbyen, pisicile nu sunt permise în așezare, pentru a conserva fauna. Mai exact, pisicile ar putea vâna puținele păsări care există în zonă. Așadar, decât să-și asume un risc neplăcut, locuitorii îl evită. Totodată, alcoolul este raţionalizat aici, și, în plus, oamenii sunt obligaţi să poarte o puşcă pentru a se apăra de urşii polari.
Deși Longyearbyen are reguli bizare când vine vorba de moarte, acesta nu este singurul loc din lume în care este interzis să mori.
În 2007 , în Cugnaux din Franța existau două cimitire cu doar 17 parcele rămase între ele. Din păcate, din cauza nivelului freatic ridicat, singurul teren disponibil pentru extinderea cimitirului orașului se afla pe baza aeriană militară din apropiere. Când ministerul apărării a decis să nu lase orașul să-și îngroape morții acolo, Philippe Guérin, primarul satului francez din sud, a decretat moartea ilegală pentru oricine nu avea deja o criptă pregătită pentru a fi îngropat.
Citește și: Svalbard, depozitul subteran care adăpostește peste 1,5 milioane de mostre diferite de semințe
