Lacul-fantomă din România, mare cât un oraş, care apare pe hărţi, dar în realitate nu există
Dacă vă uitaţi pe aproape orice hartă a județului Gorj – veţi găsi acolo reprezentat un lac cu o suprafaţă impresionantă: de 3.000 de hectare, adică o zonă mai mare decât municipiul Târgu Jiu. Însă în realitate, lacul nu e acolo şi nici n-a fost vreodată.
Citește și: Cada lui Dumnezeu: Lacul natural neatins de schimbările climatice din ultimii 7.500 de ani
Cum este posibil?
Vorbim despre un megaproiect ratat din perioada comunistă, Lacul Ceauru din comuna Băleşti, judeţul Gorj. Se dorea a fi un lac de acumulare, al şaselea ca suprafaţă, după Lacul Bicaz, însă în ziua de azi această suprafaţă este de fapt o mare întindere de iarbă, tufişuri şi culturi de porumb.
Proiectul pentru lacul de acumulare Ceauru a apărut în anul 1965. Scopul era ca apa din lac să ajute la răcirea turnurilor termocentralei Rovinari. Au fost alocate 3 miliarde de lei pentru realizarea proiectului, iar trei sate (Bălăceşti, Ceauru şi Şomăneşti) au fost strămutate, adică peste 2.000 de familii. Localnicii şi-au demolat singuri casele, pentru a mai recupera din materiale, şi au primit diverse sume de bani de la statul român, în funcţie de gospodărie, pentru a-şi putea construi alte locuinţe în satele învecinate. Apoi, constructorii şantierului au raportat că lucrările au fost finalizate. Lacul a fost marcat pe hărţi, însă în realitate banii s-au cheltuit pe altceva.
Citește și: Grüner See, parcul care se transformă într-un lac în fiecare vară
Istoricul Cornel Şomâcu a declarat pentru adevărul.ro că autorităţile comuniste au constatat că lucrarea era efectuată sub 40%, deşi se cheltuiseră foarte mulţi bani: „Banii s-au regăsit în diverse vile ale unor directori şi oficiali ai Partidului Comunist Român de Gorj“. Astfel, constructorul şantierului şi cei din conducere au fost arestaţi. Şeful şantierului de atunci, Dumitru Dăncescu, a fost judecat şi condamnat la moarte, dar pedeapsa a fost comutată în 20 de ani de muncă silnică, fiind trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În condiţiile în care pe suprafaţa despre care vorbim se află doar o mare întindere de iarbă, tufişuri şi culturi de porumb, de ce nu se scoate de pe hartă?
„A rămas doar digul de protecţie în interiorul căruia ar fi trebuit să fie apă. Niciodată nu a existat apă, decât la inundaţii şi a crescut vegetaţie forestieră. După anul 1989, lucrurile s-au schimbat, în sensul că locuitorii strămutaţi atunci cu forţa, între 1965 şi 1966, şi-au revendicat terenurile şi o parte din pământul pe care trebuia să se afle lacul a fost retrocedat. Terenul este cultivat, dar au rămas nişte rigori, adică este teren extravilan, pentru că s-ar putea să se realizeze o amenajare hidro, dar este puţin probabil că acest lucru se va întâmpla. La construcţia lacului s-a mai lucrat până în anul 1972, pentru că s-a sperat că acesta va fi, până la urmă, construit, deşi finalizarea proiectului fusese raportată încă din anul 1968″, a explicat profesorul Cornel Şomâcu.
