Cu siguranţă, vă amintiţi de poveştile din anii comunismului în care românii disperaţi după un trai mai bun fugeau peste graniţă. Una dintre legendele din acea perioadă se referă la Peştera Limanu, cu ale ei galerii întortocheate, despre care se spune că ajung până în Bulgaria.

Dobrogea ascunde multe peşteri şi galerii sprectaculoase, unele dintre ele aproape necunoscute. Altele au intrat deja în legendele locului sau încă nu au fost cercetate în totalitate de speologi.

Poate cea mai misterioasă dintre ele este situată la 52 de kilometri de Constanţa, iar poveştile care circulă în jurul ei sunt desprinse parcă din filmele de la Hollywood. Se spune că această grotă are tunele ce se întind pe sute de kilometri, care ajung până în Bulgaria şi chiar mai departe, în Turcia. Tocmai de aceea, în perioada comunistă, mulţi români au încercat să fugă peste graniţă.

1

Peştera de la Limanu este considerată exemplul perfect de labirint subteran, cu galerii întortocheate, în jurul cărora s-au croit poveşti misterioase. A fost refugiu în timpul unor atacuri, ascunzătoare pentru hoţi, casă pentru pribegi, loc secret de practicare a unor ritualuri religioase, încă din neolitic, trecând prin antichitatea dacică, grecească, daco-romană, epoca medievală.

2

Un labirint de 12 hectare care se întinde pe sub platoul de la Limanu, comuna care reuneşte vestitele sate turistice 2 Mai şi Vama Veche, despre care se spune că era folosit de românii fugari.


Citește și: Peștera Ialomiței, una dintre comorile României


3

Unii cercetători consideră că cel puţin o parte din galerii au fost în întregime săpate de om, în multe locuri fiind evidentă dăltuirea pereţilor. Văzută în plan, reţeaua de galerii seamănă mai degrabă cu harta străzilor unui oraş neglijent sistematizat.

4

Folclorul local a transmis faptul că galeriile s-ar întinde prin beciuri şi fântâni din Limanu până în Bulgaria sau chiar Turcia.

one.ro

catheolfilm


Citește și: Cum a mutat Ceaușescu un bloc din Alba Iulia cu locatarii în el