Istoria usturoiului: De la mesele faraonilor, la un antidot pentru strigoi
De-a lungul istoriei, usturoiul a stârnit sentimente contradictorii din cauza respirației neplăcute pe care o lasă celor care îl consumă, dar, în același timp, a fost considerat un aliment minune.
Deși există unele dezbateri în această privință, cea mai recentă teorie bazată pe cercetări moleculare și biochimice este că usturoiul a fost dezvoltat pentru prima dată din Allium longicuspis sălbatic în Asia Centrală, în urmă cu aproximativ 5.000-6.000 de ani. Acesta face parte din familia Liliaceae și este înrudit cu ceapa, prazul, arpagic și eșalotul ceapa franțuzească.
Iubitorii de usturoi au dus planta în Egipt, Pakistan, India și China. Cruciații au readus usturoiul în Europa. Mai târziu, coloniștii spanioli, francezi și portughezi au introdus usturoiul în America.
Shelley Pauls
În Antichitate, se credea că dă energie și curaj celor care îl mănâncă și era folosit ca amuletă împotriva spiritelor rele. De pe tărâmul faraonilor și până la vampirii din folclorul occidental, iată istoria celui mai faimos bulb mirositor din lume: usturoiul.
Pe malurile Nilului
În ritualul de înmormântare egiptean erau folosiți bulbi de usturoi, reali sau modelați în lut, împreună cu alte ofrande alimentare, deoarece se credea că defunctul se va hrăni cu ele în viața de apoi. În interiorul mormântului celebrului faraon Tutankamon, rămășițe de usturoi au fost găsite în diverse vase de lut și, de asemenea, mai multe dintre aceste vase au fost modelate în formă de bulbi de usturoi.
Puteți admira bulbi de usturoi perfect conservați la Muzeul Egiptean din Torino, în mormintele unui arhitect pe nume Kha și ale soției sale Merit, care au trăit în timpul Noului Regat (1539-1069 î.Hr.).
Pentru a scăpa de mirosul lăsat de usturoi, egiptenii mestecau tablete de natron sau de kapet, kyphi, compus din rășină de terebint, coajă de scorțișoară, cyperus și alte plante dulci tocate fin, amestecate cu miere și încălzite. Usturoiul se numără, de asemenea, printre alimentele menționate de evrei în timpul exodului. În Vechiul Testament este scris: „Ne aducem aminte de peștii pe care i-am mâncat în Egipt, de pepeni verzi, de pepeni galbeni, de praz, de ceapă și de usturoi” (Numeri, XI, 5).
În Egiptul antic, usturoiul era cunoscut ca un remediu împotriva bolilor contagioase. Ulterior s-a stabilit că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor digestive, sau a pneumopatiilor.
În plus, usturoiul a fost folosit pentru a plăti și a hrăni muncitorii și sclavii care munceau la realizarea piramidelor. Bulbul era atât de popular, încât penuria de usturoi a provocat opriri de lucru. O pierdere a recoltei de usturoi, din cauza inundațiilor de pe Nil, a provocat una dintre cele două revolte ale sclavilor egipteni.
În China antică și în Japonia usturoiul era prescris pentru a ajuta digestia
Grecii foloseau usturoiul, și îl folosesc și astăzi, în numeroase rețete pentru prepararea unor sosuri gustoase care să însoțească chiflele sau legumele fierte.
Cu toate acestea, aristocrații încercau să nu mănânce prea mult din cauza mirosului neplăcut pe care îl lasă în gură.
Anticii, după cum scrie naturalistul Plinius cel Bătrân, credeau că usturoiul era înzestrat cu „magna vis”, adică o mare putere, atât de mult încât grecii îl dădeau soldaților înainte de bătălii și ungeau cu el cocoșii de luptă înainte de luptă. Tot el recomanda usturoiul pentru afecțiuni precum tulburările tractului gastrointestinal, mușcăturile de animale, bolile articulare și crizele, în cartea sa Historia Naturatis.
Hipocrate, părintele medicinei, susținea că usturoiul este recomandat pentru tratarea problemelor pulmonare și pentru tumorile abdominale.
Chiar și în Roma Antică se credea că dă putere, atât de mult încât medicii sfătuiau să nu fie folosit de cei furioși și violenți. Patricienii bogați considerau că usturoiul și ceapa erau mâncarea săracilor, a soldaților și a tuturor celor care făceau munci grele.
wikipedia.org
Dramaturgul Plautus scria că mirosul de usturoi îi amintește de un sclav, de o corabie plină de vâslași, iar biograful Plutarh, la rândul său, afirma că mirosul de usturoi și de ceapă este mirosul sărăciei. Apicius, autorul cărții De re coquinaria sau sau Ars Magirica (o carte de rețete foarte cunoscută din secolul al IV-lea d.Hr.), include usturoiul printre ingredientele indispensabile în bucătărie, dar apoi îl folosește doar în rețeta unei tocănițe de pește.
Simplul contact cu acest bulb lasă un miros puternic pe piele, atât de mult încât unele proverbe din epoca romană spun: „Dacă te joci cu usturoiul, mâinile tale ajung să pută”. Pentru romani, usturoiul mirosea a sărăcie.
Suetoniu, biograful cezarilor, povestește că, într-o zi, împăratul Vespasian, trecându-și în revistă armata, s-a aflat în fața unui soldat care era parfumat din cap până în picioare și, scandalizat, a exclamat: Aș prefera să miroși a usturoi!
În China antică și în Japonia, usturoiul era prescris pentru a ajuta digestia, pentru a vindeca diareea și pentru a scăpa organismul de viermii intestinali. De asemenea, era folosit pentru a atenua depresia. În India, un text medical intitulat Charaka-Samhita, recomanda usturoiul pentru tratarea bolilor de inimă și a artritei.
Tacuinum sanitatis. Manuskript Florenz
Savantul persan Avicenna, din secolul al XIV-lea, recomanda usturoiul ca fiind util în cazul durerilor de dinți, tusei cronice, constipației, paraziților, mușcăturilor de șarpe și de insecte și bolilor ginecologice.
Usturoiul între medicină și magie
Usturoiul, alături de praz și ceapă, face parte din familia Liliaceae, iar aroma sa tipică se datorează unei substanțe care conține sulf și un ingredient activ, alicina, care este un antibiotic natural ce inhibă acțiunea multor bacterii.
Pe lângă alicină, usturoiul conține și alte substanțe antibacteriene, cum ar fi garlicina, și este bogat în minerale și vitamine. Tocmai datorită acestor proprietăți, a fost folosit în lumea antică la prepararea medicamentelor și a poțiunilor magice.
Din Egiptul antic au rămas numeroase papirusuri medicale, iar în unul dintre ele, Papirusul Ebers (1530 î.Hr.), se găsesc numeroase rețete în care usturoiul este folosit mai ales ca antidot împotriva mușcăturilor de șarpe: „Un remediu excelent care trebuie pregătit pentru orice mușcătură de șarpe, usturoiul se toacă mărunt cu bere”, sau „În ceea ce privește usturoiul, acesta este o otravă foarte eficientă pentru a ucide orice șarpe”.
O altă rețetă afirmă că dacă pui un cățel de usturoi la intrarea în bârlogul unui șarpe, șarpele nu va putea ieși. Egiptenii se temeau, de asemenea, că spiritele morților ar putea intra în casele celor vii pentru a răpi nou-născuții, iar pentru a preveni acest lucru, mamele pregăteau o poțiune magică în care usturoiul se afla printre ingrediente.
În Roma antică, usturoiul era considerat un aliat capabil să protejeze împotriva otrăvurilor și a spiritelor rele. Titinius, un poet roman care a trăit în prima jumătate a secolului al II-lea î.Hr., recomanda împletirea de ghirlande de usturoi pentru a-i proteja pe copii de vrăjitoare.
Probabil că se credea că usturoiul are aceste puteri supranaturale pentru că, așa cum îi poate alunga pe cei vii (prin mirosul său), poate alunga și spiritele rele.
Această „amuletă” străveche, care protejează împotriva șerpilor și a morților care se întorc la cei vii, a ajuns până la noi în poveștile cu vampiri din folclorul vestic, al căror dușman numărul unu este usturoiul.
Tobias
Prima utilizare documentată a usturoiului ca talisman magic provine din Europa perioadei medievale, unde usturoiul avea o semnificație magică și era folosit pentru a proteja oamenii și animalele împotriva vrăjitoriei, a vampirilor, a diavolilor și a bolilor. Marinarii luau cu ei usturoi ca talisman pentru a fi în siguranță în timpul călătoriilor lungi pe mare.
În multe locuri în care în trecut au existat incidente de vrăjitorie și prezențe malefice, ghirlandele de usturoi încă mai pot fi văzute expuse la ferestre sau lângă uși.
Chiar și în România există superstiții legate de usturoi. Potrivit străvechilor credinţe păgâne, în noaptea Sfântului Andrei – noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie – spiritele malefice se dezlănţuie. Hotarul dintre lumea albă şi lumea neagră, dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar strigoii, moroii şi pricolicii îşi fac de cap. Aduc boli, necazuri şi chiar calamităţi naturale – grindină, inundaţii ori incendii. Pentru a îi opri, se atârnă funii şi cununi împletite din căpăţâni de usturoi la uşi şi la ferestre.