Istoria Imperiului Akkadian: A fost fondat de puternicul Sargon și s-a destrămat în mod misterios
Mulți istorici consideră că Imperiul Akkadian este primul imperiu din lume. A fost fondată de puternicul Sargon și a atins apogeul în timpul nepotului său, Naram-Sin. Însă, de ce s-a destrămat?
Imperiul Akkadian a condus Mesopotamia timp de un secol și jumătate la sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr. Privit de la distanța timpului, un secol și jumătate este o perioadă relativ scurtă pentru „viața” unui imperiu, mai ales unul la fel de puternic precum cel Akkadian. Fondatorul și probabil cel mai faimos conducător a fost Sargon și și-a guvernat statul din orașul Akkad.
Arheologii numesc perioada istoriei mesopotamiene care a precedat întemeierii Imperiului Akkadian „Perioada dinastică timpurie”, care a durat din aproximativ 2900 până în 2350 î.Hr. Perioada dinastică timpurie a văzut ascensiunea orașelor-stat în sudul Mesopotamiei, printre care Ur, Uruk, Lagash și Kisha, care de multe ori se războiau între ele. Cu toate acestea, din sursele cunoscute se poate concluziona că, în ciuda conflictelor frecvente, aceste orașe-stat erau omogene din punct de vedere cultural.
În perioada timpurie, în timp ce nordul Mesopotamiei era condus de akkadieni, partea de sud a fost condusă de sumerieni, care aveau și orașele-stat care luptau unul împotriva celuilalt.
Middle_East_topographic_map-blank.svg: Sémhur CC BY-SA 3.0 Wikipedia
În secolul al 24-lea î.Hr., odată cu ascensiunea Imperiului Akkadian, situația din Mesopotamia s-a schimbat. Pentru prima dată în istoria regiunii, akkadienii și sumerienii au fost conduși de o singură autoritate – akkadienii. Sargon din Akkad a fost responsabil pentru această unificare.
Primul conducător al Imperiului Akkadian
Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg)
Potrivit poveștii, legenda lui Sargon, conducătorul din Kish – Ur-Zababa – l-a numit pe Sargon ca paharnicul său dintr-un motiv necunoscut. Pe atunci era o funcție foarte importantă, extrem de apropiată de domnitor și presupunea ca acel om să fie de încredere.
În Legenda lui Sargon, acesta visează că Ur-Zababa este înecat de o tânără într-un mare râu de sânge. Când i-a spus regelui despre visul său, acesta s-a speriat și a decis să scape de Sargon.
Plănuia să-i dea o oglindă pe care să o ducă maestrului fierar din E-sikil (palat) pentru reparație. Când a livrat-o, fierarul trebuia să-l împingă pe Sargon în matriță și să-l omoare. Cu toate acestea, înainte ca Sargon să ajungă la fierar, zeița Inanna l-a oprit să intre în E-sikil. Așa că Sargon, ascultând de sfatul zeiței, a lăsat oglinda în fața palatului și a scăpat de moarte.
Când regele l-a văzut pe Sargon în viață, i-a fost și mai frică. A decis apoi să-l trimită la regele sumerian din Uruk cu un mesaj prin care îi spunea să-l omoare pe mesager. Sfârșitul poveștii este necunoscut deoarece restul legendei este pierdut și se presupune că descrie modul în care Sargon a devenit rege. Se știe că – atunci când a ajuns la putere – l-a atacat și învins pe regele Urukului și s-a spălat pe mâini în „marea de jos”, ceea ce însemna simbolic că sumerienii erau sub stăpânirea lui.
Limba akkadiană
MbztCC BY 3.0
După cucerirea sudului Mesopotamiei, Sargon a continuat să extindă imperiul. A lansat campanii militare spre est, a cucerit Elamul. El a mutat granițele imperiului Akkadian spre vest și a capturat Mari și Ebla, două state din Siria actuală care se luptau constant între ele pentru supremație.
Una dintre cele mai importante consecințe ale cuceririlor a fost stabilirea rutelor comerciale. Mărfurile erau transportate în siguranță de-a lungul Eufratului de la nord la sud, lemnul de cedru provenea din pădurile din Libanul actual, în timp ce metalul prețios era obținut din minele din Munții Taurus. Dar akkadienii au făcut comerț și dincolo de granițele statului lor.
Succesiunea la tron în Imperiul Akkadian
Sargon a domnit din aproximativ 2334 î.Hr. până la moartea sa, în aproximativ 2279 î.Hr. El a fost succedat de Rimush, unul dintre fiii săi. Al doilea conducător al Imperiului Akkadian a domnit aproximativ nouă ani și a luptat din greu pentru a menține imperiul. În timpul domniei sale, au izbucnit numeroase rebeliuni, dar Rimush a reușit să le facă față cu succes.
Potrivit legendei, Rimush a fost ucis de oficialii săi. El a fost succedat de fratele său mai mare Manishtushu. A reușit să stabilizeze rebeliunile din imperiu, așa că și-a concentrat resursele pe – în vocabularul de astăzi – pe politica externă. Pe lângă lansarea de campanii militare, Manishtushu a consolidat și relațiile comerciale cu puterile străine. La fel ca și predecesorul său, Manishtushu a fost ucis și de oficialii săi.
Domniile lui Rimush și Manishtushu sunt adesea uitate de istorie, întrucât cei mai importanți conducători ai Imperiului Akkadian au fost Sargon și Naram-Sin (a condus după Rimush și Manishtushu).
CC0
Naram-Sin a fost al patrulea conducător al Imperiului Akkadian. A fost nepotul lui Sargon și fiul lui Manishtushu. În timpul domniei sale, care a durat din aproximativ 2254 până în 2218 î.Hr., Imperiul Akkadian a atins apogeul. Naram-Sin a continuat cuceririle militare ale tatălui și ale bunicului său atacând regiunile din vestul Iranului și nordul Siriei.
Datorită expedițiilor sale militare de succes, Naram-Sin a primit titlul de „Rege al celor patru colțuri ale universului”. În plus, Naram-Sin a primit statutul de „zeu viu”.
Rama CC BY-SA 3.0 fr
Stela, cunoscută sub numele de Stela Victoriei lui Naram-Sin (acum în Muzeul Luvru din Paris), îl arată pe Naram-Sin mai mare decât toate celelalte figuri din jurul său, purtând o cască cu coarne pe cap. Ambele caracteristici indică statutul divin al regelui.
Pe lângă victoriile militare, se spune că Naram-Sin a standardizat economia imperiului. De asemenea, și-a numit fiicele mari preotese ale unor culte importante în orașele-stat mesopotamiene, subliniind și mai mult statutul său divin.
După domnia spectaculoasă a lui Naram-Sin, lucrurile au mers în jos. Fiul și succesorul lui Naram-Sin, Shar-Kali-Sharri, a trebuit să facă față amenințărilor externe, așa că akkadienii au trecut de la ofensivă la defensivă. Cu toate acestea, el a reușit să conducă imperiul.
După moartea sa, însă, se pare că a existat o luptă pentru tron. Unele dintre orașele-stat din sudul Mesopotamiei au folosit acest lucru pentru a-și reafirma independența, ducând la pierderea teritoriului în favoarea akkadienilor. Ultimii doi conducători ai Imperiului Akkadian au fost Dudu și Shu-Turul. În acest moment, însă, akkadienii nu mai controlau imperiul, ci doar regiunea din jurul capitalei lor.
Cei mai mulți istorici au pus declinul statului Akkadian pe seama invaziei triburilor inamice, deși unii experți sunt de părere că și schimbările climatice au fost de vină.
De fapt, oamenii de știință par să fi găsit numeroase dovezi că schimbările climatice din regiune au fost un factor major în declinul dramatic al Imperiului Akkadian.
Destrămarea imperiului
Cercetările arheologice efectuate în regiune de către cercetători arată că regatul Akkadian și-a atins apogeul în timpul domniei lui Naram-Suen (Naramsin), nepotul lui Sargon, fondatorul imperiului.
Statul se întindea pe văile Tigrului și Eufratului, de la Marea Mediterană până la Golful Persic. Timp de aproape două secole, Imperiul Akkadian a fost adevăratul centru al civilizației umane timpurii.
La mijlocul secolului al XII-lea î.Hr., regatul aparent de neclintit a încetat brusc să mai existe. Excavațiile arată că cea mai mare parte a regatului Akkadian a fost ulterior condusă de Guties, triburi seminomade care proveneau din vestul platoului iranian (ceea ce este astăzi sudul Azerbaidjanului și Kurdistanul).
Totuși, nomazii au început să se stabilească pe pământurile pe care se aflau așezările akkadiene la aproape trei secole după ce foștii locuitori le-au părăsit.
H.L. Bacon (died in 1948)
Conform descoperirilor istorice, destrămarea imperiului nu a fost o consecință a războaielor și raidurilor triburilor nomade. La urma urmei, chiar dacă imperiul ar fi fost complet devastat sau distrus, akkadienii cu greu s-ar fi mutat departe de pământurile fertile din deltele Tigrului și Eufratului. Așadar, dacă nu nomazii, cine a fost responsabil pentru căderea primului imperiu din istoria omenirii?
Cauza destrămării imperiului a fost sugerată de studiile efectuate pe corali
La sfârșitul secolului XX, unii arheologi au avansat o teorie conform căreia puterea regatului akkadian a fost anihilată de schimbările climatice din regiune. Cu toate acestea, pentru o lungă perioadă de timp, susținătorii acestei ipoteze pur și simplu nu au avut dovezi care să ateste „cauzele meteorologice” ale destrămării primului imperiu din istoria omenirii.
Acest lucru a fost valabil până în 2019, când o echipă internațională de arheologi, inclusiv oameni de știință din Japonia și Germania, a dezvăluit rezultatele cercetărilor lor în Golful Oman (se află între Marea Arabiei și Golful Persic). În cadrul activității lor, specialiștii au efectuat reconstituiri paleoclimatice, conform GeoScienceWorld.
Cercetătorii au studiat șase specimene de corali marini fosili aparținând genului Porites, găsite în apele Golfului Oman.
În prezent, această regiune are întotdeauna precipitații abundente în timpul iernii – aceste precipitații fiind esențiale pentru agricultură. Dar analizele geochimice ale coralilor fosilizați au permis cercetătorilor să afle că în vremuri străvechi clima era cu totul alta. În timpul declinului statului Akkadian, zona a fost supusă unei secete anormal de severe. Apoi, dintr-un motiv oarecare, clima s-a schimbat destul de dramatic, iar aceste schimbări au durat în regiune timp de aproape trei secole.
Vremea rea a distrus imperiul
picryl.com
Printre altele, coralii fosilizați au permis cercetătorilor să afle că, pe lângă secetă, regiunea a fost afectată de un sezon foarte lung al vântului Shamal, conform sciencealert.com. Acesta este un vânt de nord-vest care suflă deasupra Irakului și a statelor din Golful Persic, adesea foarte puternic în timpul zilei, dar care scade în intensitate în timpul nopții. În general, în timpul sezonului vântului Shamal au loc furtuni puternice de praf și nisip.
Vântul puternic, abundența de praf nisipos și lipsa apei au avut în cele din urmă consecințe dezastruoase pentru agricultura din întreaga regiune. Rezultatul a fost o foamete care s-a resimțit acut în tot regatul Akkadian. În urma foametei, instabilitatea socială a lovit imperiul: oamenii au refuzat să plătească impozite și s-au revoltat. Iar triburile militante seminomade Guthian, care au venit în regiune din vestul platoului iranian, nu au făcut decât să completeze procesul de destrămare a civilizației akkadiene.
