Istoria crucii: De la instrument de pedeapsă, la simbol al creștinismului

Deși a fost un simbolul al pedepsei romane, crucificarea nu a fost concepută în Roma. Primele înregistrări ale acestui procedeu ca metodă de execuție datează din Imperiul Achaemenid – deși probabil că era deja folosit în Asiria – și provine din credința zoroastriană, care s-a răspândit foarte mult sub dominația persană: conform credinței lor, focul și pământul sunt sacre, iar îngroparea sau arderea unui criminal ar contamina aceste elemente. Astfel, cei care comiteau nelegiuiri erau bătuți în cuie pe bușteni de lemn, fiind lăsați să moară.

Romanii au intrat în contact cu această practică în timpul expansiunii lor de-a lungul Mediteranei: grecii și cartaginezii o cunoșteau de la perși, iar Alexandru cel Mare a pus-o în aplicare împotriva supraviețuitorilor orașelor care se opuseseră cuceririi sale.

Pentru aceste popoare non-zoroastriene, crucificarea reprezenta o metodă de execuție deosebit de crudă și umilitoare. Condamnatul putea muri în câteva ore sau după câteva zile, în funcție de circumstanțe, dar în ambele cazuri era o imagine teribilă care servea drept avertisment: în secolul I î.Hr., după oprirea revoltei sclavilor condusă de Spartacus, aproximativ 6.000 de prizonieri au fost crucificat de-a lungul Căii Appia.

El Greco 

Acesta este motivul pentru care crucea a stârnit o oroare deosebit de mare în lumea antică. Abia în secolul al V-lea d.Hr. a fost folosită de tot mai mulți ca simbol al creștinismului, iar acest lucru s-a datorat schimbării de mentalitate provocată de credința creștină.

Diego Velázquez

Iisus a fost răstignit pe cruce şi a murit alături de doi tâlhari. Crucea a devenit astfel simbolul cel mai răspândit al creştinilor din întreaga lume.

Peștele, primul simbol creștin

În secolele care au urmat morții și învierii lui Iisus, creștinii au fost persecutați. Particularitățile creștinismului au făcut din această religie o amenințare la adresa puterii romane, care era în general destul de tolerantă față de obiceiurile popoarelor cucerite: refuzul de a se închina împăraților și zeilor oficiali, considerați garanți ai prosperității Imperiului, a fost văzut ca o provocare la adresa autorității Romei.

Execuțiile creștinilor, deseori prin răstignire, au conferit crucii o semnificație rea, deoarece era o metodă rezervată celor mai răi criminali.

Sfântul Augustin din Hipona (unul din cei patru Sfinți Părinți latini ai Bisericii), care a trăit în secolul al IV-lea d.Hr. – la câteva decenii după ce Constantin cel Mare a promulgat Edictul de la Milano, care a garantat sfârșitul persecuțiilor, descrie faptul că, în primele timpuri, simbolul creștinismului era un pește, reprezentând căutarea adevărului profund ascuns la vedere, așa cum se ascund peștii sub apă. Mai mult, numele său în limba greacă – ΙΧΘΥΣ, ictys – corespunde acronimului Iēsous Christos Theou Yios Sōtēr: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.

Peștele era un simbol al recunoașterii reciproce între creștini atunci când această religie era practicată pe ascuns: când se întâlneau, unul dintre ei trasa o linie curbă și, dacă celălalt o trasa invers, completând simbolul unui pește, puteau fi siguri că amândoi erau creștini. Fiind vorba de un simbol secret, dacă unul dintre ei se dovedea a fi un spion, era repede descoperit; în plus, pentru cei care nu erau creștini era doar o simplă mâzgălitură și nu trăda prezența unei comunități creștine.

Acest simbol a continuat să fie folosit timp de mai multe secole. În locașurile de cult din Africa de Nord, ușile sunt decorate și acum cu numeroase simboluri care servesc la identificarea comunității care frecventează acea instituție și, printre altele, a credinței pe care o au oamenii: semiluna pentru musulmani, steaua pentru evrei și peștele pentru creștini.

Contopirea tradițiilor

Adoptarea crucii ca simbol creștin poate fi atribuită cu destulă certitudine comunităților copte din Egipt. Copții reprezintă cea mai mare minoritate religioasă din Egipt, precum și cea mai mare și una din cele mai vechi comunități creștine din Orientul Mijlociu.

Copții au jucat un rol-cheie în ascensiunea creștinismului: Constantin cel Mare a trebuit să lupte pentru putere împotriva rivalului său Maxențiu și a căutat sprijin în teritoriile orientale, unde creștinismul era cel mai puternic.

Potrivit lui Eusebiu de Cezareea, autorul unei biografii a împăratului, înainte de bătălia decisivă de la Podul Milvian (312 d.Hr.), Constantin a avut o viziune a unei cruci pe cer, iar mai târziu, „în visele sale, Hristos i-a apărut cu același semn pe care îl văzuse în ceruri și i-a poruncit să  îl folosească ca talisman în toate luptele cu dușmanii săi”.

wikimedia.org

Copții au fost una dintre primele comunități care au îmbrățișat creștinismul chiar înainte ca acesta să fie legalizat în imperiu și au avut o mare importanță în structurarea Bisericii ca un cult organizat.

Crucea, un simbol al creștinismului

Crucea, care timp de secole fusese un instrument de tortură, a devenit promisiunea vieții veșnice. Un motiv foarte important pentru răspândirea creștinismului, în special în rândul celor mai săraci oameni, a fost tocmai faptul că, într-o perioadă în care majoritatea populației avea o viață foarte dificilă, creștinismul a dat un sens suferințelor lor. Crucea s-a răspândit ca simbol al creștinismului în secolul al V-lea, care a fost marcat de perioadă caracterizată de numeroase lupte – în special de invazia hunilor conduși de Attila.

Pe măsură ce puterea imperială slăbea, puterea religioasă a devenit noul element unificator, în special în Imperiul de Răsărit sau Bizantin, care avea să supraviețuiască încă 1000 de ani și în care Biserica avea să joace un rol crucial; în timp ce în Occident, lupta dintre puterea regală și cea papală avea să marcheze întregul Evul Mediu. Simbolul crucii avea să rămână în ambele cazuri ca o promisiune a unei recompense în viața de apoi pentru suferințele unei lumi în care războiul și foametea reprezentau norma.

 Gerd Altmann de la Pixabay

Citește și: Nenorocirile prin care a trecut actorul Jim Caviezel la filmările peliculei „Patimile lui Iisus”