Simbol al puterii Imperiului Bizantin și o mare realizare a ingineriei, Hagia Sophia rămâne una dintre cele mai importante structuri construite vreodată.

Marea Hagia Sophia, numită și Biserica Sfintei Înțelepciuni sau Biserica Înțelepciunii Divine, este un exemplu de inginerie, arhitectură, istorie și artă  – toate reunite sub același acoperiș.

A fost construită în secolul al VI-lea în Constantinopol, astăzi Istanbul, și a fost cea mai importantă clădire ecleziastică a Imperiului Bizantin.

 Adli Wahid
 Filip Filipović

Cupola sa de dimensiuni monumentale, mozaicurile de aur și pavajul de marmură reprezintă doar o mică parte din măreția sa. De-a lungul istoriei, a fost cea mai mare biserică a creștinismului ortodox, o catedrală romano-catolică, moschee și muzeu. Deși a fost transformată din nou în moschee, această clădire rămâne unul dintre cele mai importante locuri pentru creștinii ortodocși, influențând construcția de biserici în întreaga lume.

Istoria catedralei Sfânta Sofia (Hagia Sophia)

Impresionanta catedrală a fost transformată în muzeu la ordinele lui Mustafa Kemal Ataturk, primul președinte al Republicii Turcia. Însă, construcția a fost realizată încă din timpul împăratului Constantin I, între anii 324 și 337. În acea perioadă era o bazilică pentru creștinii ortodocși greci. Din păcate, însă, biserica a fost distrusă în timpul unor revolte din anul 404.

Aproape imediat, s-a început construcția noii biserici conform ordinului împăratului Teodosie al II-lea. Numele Hagia Sofia a intrat în uz în jurul anului 430. Hagia Sofia a fost arsă din temelii în 532, în timpul revoltei Nika, împotriva împăratului Iustinian I.

După potolirea protestatarilor, Iustinian I a decis ca Hagia Sofia să fie reconstruită. Structura impresionantă a fost finalizată și sfințită în anul 537. Prima slujbă a fost ținută în ziua de Crăciun.

Interiorul catedralei a fost placat cu marmură de diferite culori, iar coloanele preluate de la clădiri antice au fost refolosite pentru a susține arcadele. În total, Hagia Sophia posedă 107 coloane, din care 40 la parter și 67 la etaj, la galerii.

Partea superioară a fost decorată cu aur. Cupola sa, care are un diametru de 31 de metri, este punctul culminant al unui sistem complex de bolți. Cupola originală s-a prăbușit în 558, în urma unui cutremur, și a fost înlocuită în 563.

Abdullah Öğük
Miltiadis Fragkidis 

Hagia Sophia a supraviețuit multor dezastre naturale, revolte și războaie. În 1204, Hagia Sophia a fost transformată într-o catedrală romano-catolică.

În 1261, Mihail al VIII-lea Paleologul a fost încoronat împărat, iar Hagia Sofia a fost transformată într-o biserică ortodoxă. 

La începutul secolului al XIII-lea, catedrala a fost cucerită și jefuită de cruciați. Templul a putut fi restaurat abia la sfârșitul secolului al XIII-lea.

 Raimond Klavins
Anne Dirkse (www.annedirkse.com)CC BY-SA 4.0

Istoria creștină a construcției colosale a luat sfârșit când Mehmed Cuceritorul (sau Mahomed Cuceritorul) a cucerit Constantinopolul în 1453. Hagia Sofia a fost transformată într-o moschee, statut pe care l-a deținut până la căderea Imperiului Otoman la începutul secolului al XX-lea.

În această perioadă au fost construite minarete în jurul perimetrului complexului de clădiri, mozaicurile creștine au fost acoperite și au fost adăugate contraforturi exterioare pentru suportul structural. Hagia Sophia a devenit proprietatea personală a sultanului otoman și a avut o poziție specială printre moscheile din Constantinopol. Nu se putea face nicio modificare la aceasta, fără aprobarea sultanului.

În secolul al XIX-lea, sultanul Abdulmejid I a ordonat o amplă restaurare a Hagia Sophia între 1847 și 1849. În această perioadă, în clădire au fost atârnate opt noi medalioane gigantice proiectate de caligraful Kazasker Mustafa Izzet Efendi. Acestea purtau numele lui Allah, Mahomed, al Rashidunului și al celor doi nepoți ai lui Mahomed: Hasan și Husayn.

În 1935, la ordinele lui Mustafa Kemal Ataturk, primul președinte al Republicii Turcia, Hagia Sophia a fost transformată în în muzeu, iar mozaicurile originale au fost restaurate.

 Eduart Bejko
Soly Moses

S-au depus mari eforturi pentru restaurarea acestui monument. În iunie 1931, Mustafa Kemal Atatürk, a permis Institutului Bizantin din America să restaureze mozaicurile originale din Hagia Sophia. Lucrările Institutului au fost continuate în anii 1960 de către Dumbarton Oaks. Restaurarea mozaicurilor bizantine s-a dovedit a fi o provocare deosebită, deoarece a însemnat îndepărtarea artei islamice istorice. În 1985, clădirea a fost recunoscută de UNESCO ca fiind o capodoperă arhitecturală unică a culturilor bizantină și otomană.

Hagia Sophia a deținut statutul de muzeu până în 2020, când guvernul turc a hotărât ca aceasta să fie transformată în moschee.

Yunus Tuğ
 Abdulmomn Kadhim 

Din fericire, toți vizitatorii, indiferent de religie, au în continuare voie să intre în moschee, cu condiția să respecte anumite reguli.


Citește și: Sultanul Mahomed Cuceritorul: Conducătorul otoman care a pus stăpânire pe Constantinopol