Istoria Bacalaureatului: „Examenul maturității” își are originile în Franța, fiind introdus de către Napoleon Bonaparte
Numit și „examenul maturității”, Bacalaureatul se susține la absolvirea liceului, iar promovarea sa înseamnă încheierea unui ciclu de pregătire, dar este necesară și pentru o eventuală admitere în învățământul superior.
Cu toate că este unul dintre cele mai importante examene școlare, puțini românii știu că își are originea în Franța, iar ideea a fost preluată și implementată în sistemul nostru românesc de către un medic chirurg.
Termenul „Bacalaureat” înseamnă în franceza veche „tânărul care vrea să devină cavaler”. În latină, cuvântul are la bază termenul „bacca” ce înseamnă boabe, plus „laurea” ce înseamnă laur
Aaron Burden
Pentru a înțelege cu adevărat Bacalaureatul , trebuie „să facem o călătorie în timp”. Imaginați-vă: începutul secolului al XIX-lea, epoca lui Napoleon Bonaparte. Este adevărat, Bacalaureatul s-a născut în timpul domniei lui Napoleon.
Înființat în 1808 sub conducerea lui Napoleon Bonaparte ca parte a planului său de a face societatea franceză mai egalitară, Bac-ul, așa cum este adesea numit, a fost conceput pentru a oferi o șansă universală tuturor celor care posedă talentul și aptitudinile intelectuale pentru a trece examenele sale riguroase.
Clarence Alford
Nu este întâmplător faptul că a fost dezvoltat în urma Revoluției Franceze și, de asemenea, dezvăluie lecții importante pe care Napoleon însuși le-a dobândit în timpul acelei perioade tumultoase din istoria Franței.
Dar mai întâi, să ne întoarcem la Revoluția Franceză în sine și la ceea ce s-a întâmplat în Franța, în special în timpul domniei terorii sub conducerea lui Maximilien Robespierre. Robespierre – el însuși un distins absolvent al prestigiosului Lycée Louis Le Grand – a înțeles rolul educației tinerilor pentru a consolida lecțiile și realizările greu câștigate ale Revoluției.
Numai învățând generațiile tinere despre gloria Revoluției, a argumentat Robespierre, această perioadă epocală din istoria Franței ar putea să se impună permanent în conștiința națională.
Din acest motiv, Robespierre a creat un curriculum național, care a supravegheat educația (alții ar spune îndoctrinarea) elevilor francezi în realizările Revoluției Franceze.
Profesorii primeau planurile de lecții, cu texte și instrucțiuni despre cum să le transmită copiilor tineri gloria Revoluției și marile schimbări pe care aceasta le produsese. În cele din urmă, scopul era de a menține vii idealurile Revoluției, de a le perpetua din generație în generație.
Poate că Robespierre nu a supraviețuit Revoluției, dar ideea sa privind un curriculum național a supraviețuit. În momentul în care Napoleon Bonaparte a devenit împărat, inițiativa lui Robespierre, împreună cu experiența personală a lui Bonaparte în timpul Revoluției, a condus inevitabil la crearea Bacalaureatului.
Cu standarde naționale care stabileau obiectivele educaționale și cu un examen național pentru evaluarea cunoștințelor legate de aceste obiective, Franța era pe cale să creeze o societate egalitară, cu acces la tipul de oportunități pe care Napoleon îl imaginase.
În conformitate cu viziunea lui Napoleon de a crea o meritocrație, examenele sunt susținute „à l’anonymat” – numele și identitatea tânărului care susține examenul sunt ascunse față de persoana care îl notează. În plus, finalizarea cu succes a Bac-ului promitea multe – acceptarea garantată la universitate și, odată cu aceasta, avansarea pe scara socială.
Museums Victoria
Pe atunci, structura era puțin diferită. Subiectele erau latina și filosofia și doar o mână de elevi aveau privilegiul de a susține examenul. Odată cu trecerea anilor, materiile au fost înlocuite pentru a include mai multe domenii de studiu. Matematica, științele, literatura și multe altele și-au făcut loc în examen. Ideea era de a ține pasul cu evoluția nevoilor educaționale ale societății, scrie aaweparis.org.
Astăzi, Bac-ul ocupă încă acest loc special în cultura și societatea franceză, oferind generațiilor întregi primul pas crucial către universitate și promovarea socială.
Istoria examenului de Bacalaureat în România
În ceea ce privește România, Bac-ul a fost introdus în țara noastră în anul 1925 de către Constantin Anghelescu, politician, medic chirurg și profesor universitar român, originar din Buzău.
Fost membru de onoare al Academiei Române, în 1925 Constantin Anghelescu era Ministru al Instrucțiunii Publice, sau Ministrul Educației în ziua de astăzi.
Scopul stabilit atunci era unul clar: ,,de a verifica cunoştinţele dobândite de elevi la materiile de studiu cele mai importante şi de a dovedi influenţa studiilor făcute asupra formării cugetării lor” (art. 19C).
Cu alte cuvinte, punerea la încercare a capacităţii de sinteză şi de analiză interpretativă. Examenele se desfăşurau în două sesiuni: de vară (25 iunie–10 iulie) şi de toamnă (15–30 septembrie), legea prevăzând existenţa unor comisii instituite de minister în oraşele reşedinţă ale regiunilor şcolare.
Aceste comisii erau formate din șapte persoane: șase profesori titulari şi o persoană care îndeplinea şi funcţia de preşedinte, ales dintre ,,membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat sau conferenţiar definitiv de la Facultatea de Litere sau de Ştiinţte” sau dintre foştii inspectori şcolari. Şi aceasta deoarece s-a urmărit de la bun început ca din rândurile absolvenţilor, doar vârfurile să poată intra în ciclul următor, la facultate.
Cele șase regiuni şcolare erau: Bucureşti (incluzând şi Ploieşti, Buzău, Focşani, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Turnu Măgurele), Cluj (incluzând Turda, Dej, Deva, Blaj, Sibiu, Tg. Mureş, Braşov, Sighişoara, Carei), Iaşi (incluzând şi Bacău, Piatra Neamţ şi Bârlad), Timişoara (incluzând şi Oradea, Arad), Chişinău (incluzând şi Cetatea Albă şi Bălţi) şi Cernăuţi (incluzâmd şi Suceava).
Elevii aveau de susţinut trei examene scrise, fiecare dintre probe fiind eliminatorie, și se spune că probele orale erau mai temute decât probele scrise.
În anul 1925, 30 de elevi s-au înscris pentru a susține Bacalaureatul, iar 15 dintre aceștia au promovat examenul.
Cu timpul, tot mai mulți elevi au început să se înscrie la acest examen, iar numărul lor a ajuns la 7.716 elevi, în 1939. În acea perioadă, examenul maturității nu semăna deloc cu cel de azi, fiind mult mai dificil.
În prezent, 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10.000 mai mulți față de anul trecut, scrie edupedu.ro.