A fi părinte este o experiență incredibilă. Cu toate acestea, orice părinte poate aproba că nu este chiar ușor să crești un copil. În plus, pe lângă bunurile fizice pe care trebuie să i le oferi, precum alimentele, articolele de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, un copil are nevoie și de afecțiune.

Este important ca el să știe că există cineva, în această lume, care este dispus întotdeauna să îl asculte, ori îi ofere un sfat. Părinții sunt o binecuvântare, iar dragostea lor de asemenea.

Educația unui copil este esențială, iar asta depinde foarte mult și de modul în care părinții s-au purtat cu acesta. Din păcate, tot mai mulți adulți fac greșeala de a nu petrece mult timp împreună cu micuțul lor. Pentru a îi oferi tot ce are nevoie, părinții muncesc din greu, zi și noapte, și pun pe primul plan bunăstarea financiară. Însă, uită că anii care au trecut nu pot fi cumpărați cu banii. Primii pași ai copilului, primul cuvânt, ori prima zi de școală – acestea sunt momente de care fiecare părinte merită să se bucure.

Pentru a arăta tuturor că a fi părinte nu este o sarcină tocmai ușoară, artista Nathalie Jomard – care este și mamă – a realizat câteva ilustrații care expun scene amuzante din viața unei mame. Noi vă prezentăm mai jos câteva dintre acestea și sperăm că o să vă placă!


Citește și: Evoluția omului conturată în 33 de ilustrații satirice


 Nathalie Jomard 


Citește și: 15 ilustrații care expun adevărul trist despre societatea modernă