Igiena în Imperiul Aztec: Locuințele erau dotate cu băi de aburi numite Temazcal
Aztecii, o colectivitate de mezoamericani care a prosperat între secolele XIV și XVI, au moștenit tradiții culturale străvechi de la predecesorii lor olmecii, mayași și tolteci. Practicile de igienă aztece reflectau practicile anterioare, continuând o dedicare pentru curățenie și puritate.
Atunci când cuceritorii spanioli au întâlnit pentru prima dată popoarele aztece la începutul secolului al XVI-lea, au fost uimiți de tehnicile acestora de a se menține curați, atât ei cât și mediul înconjurător. În contrast puternic cu practicile europene de la acea vreme, imperiul aztec a făcut eforturi mari pentru a furniza apă curată oamenilor și de a folosi ingrediente naturale pentru a promova sănătatea și igiena.
Împletită cu preocupări și considerații fizice și spirituale, igiena personală aztecă a depășit așteptările contemporanilor și observatorilor moderni deopotrivă.
Aveau sisteme complicate de canale pentru a transporta apa potabilă în jurul comunităților
diego duran
Gary Todd CC0
Cortes a observat: „De-a lungul uneia dintre arterele de acces în acest mare oraș se află două apeducte din mortar. Fiecare dintre ele are o lățime de doi pași și o adâncime de vreo doi metri, iar de-a lungul unuia dintre ele curge în inima orașului un pârâu cu apă foarte bună, lat cât corpul omului, din care beau cu toții. Celălalt, care este gol, este folosit atunci când vor să curețe primele canale”.
Canalele și apeductele păstrau în mod eficient apa potabilă și apa menajeră separate, ceea ce era esențial atât pentru consumul individual, cât și pentru irigații.
Multe case aztece erau dotate cu băi de aburi numite Temazcal
wikipedia.org
Jorge Antonio Leoni de LeónCC BY-SA 4.0
Un alt beneficiu al sistemului extins de apă din orașele aztece a fost includerea băilor în casele oamenilor. În timp ce majoritatea aztecilor făceau băi reci, ei participau și la băi de aburi în scopuri rituale.
Un Temazcal aztec era o cameră cu aburi – o incintă fără ferestre, cu o podea încălzită și stropită cu apă rece – construită în conformitate cu o practică mezoamericană de lungă durată. Temazcalul era folosit pentru purificarea corpului după un conflict fizic, pentru a ajuta la vindecare, pentru a vindeca o boală sau pentru a servi ca loc în care femeile să nască.
Zeița băii de aburi era Temazcalteci. Tlazolteotl, zeița murdăriei, proteja intrarea în Temazcal, supraveghind procesul prin care oamenii se curățau de murdăria fizică și spirituală.
Aztecii au creat săpunuri și detergenți naturali din mai multe plante locale
Gary Francisco Keller, artwork created under supervision of Bernardino de Sahagún between 1540-1585., CC BY 3.0
Aztecii nu aveau săpun în sensul modern al cuvântului, dar foloseau proprietățile de curățare ale multor plante. Rădăcinile și fructele copalxocotlului, numit de spanioli „arborele săpunului”, produceau o spumă care putea fi folosită pentru a curăța atât corpul, cât și hainele. Planta xiuhamolli, numită și amolli, avea proprietăți similare.
Populația în general în timpul lunii Atemoztli – a 16-a lună a calendarului solar în care ploile cădeau prin grația lui Tlaloc – și negustorii care călătoreau pentru perioade lungi de timp evitau adesea să își spele părul, corpul și îmbrăcămintea cu produse naturale asemănătoare detergentului, în semn de sacrificiu și penitență. În mod similar, femeile nu se spălau pe față în timp ce bărbații erau plecați la luptă. Valoarea curățeniei era practică și ritualică. Prizonierilor care urmau să fie sacrificați li se permitea să facă baie înainte de a-și găsi sfârșitul.
Foloseau parfumuri și deodorante pentru a elimina mirosurile neplăcute
Bernardino de Sahagún
Potrivit Manuscrisului Badianus, un text pe bază de plante medicinale din 1552, aztecii erau foarte preocupați de mirosul de la subraț.
Aztecii aplicau, de asemenea, deodorante pentru mirosul corporal, folosind ingrediente precum guma de copal, uleiul de chihlimbar și uleiul de balsam (fabticat din diverse plante). În plus, femeile se dădeau cu un parfum făcut din flori și plante. Pentru a elimina „mirosul bolnavilor”, pacienții erau unși cu un parfum făcut din flori, ace de pin și fructe.
Aztecii ardeau și ei tămâie, în special preoții în timpul ritualurilor religioase.
O față curată și haine curate erau esențiale pentru menținerea purității și pentru găsirea unui soț
A rămâne curată și pură era modalitatea ideală de a găsi un soț, potrivit Codexului florentin, o lucrare a călugărului franciscan spaniol Bernardino de Sahagun din secolul al XVI-lea. Fiind una dintre puținele relatări despre societatea aztecă, Codexul conține informații despre tradițiile culturale din lumea aztecă, inclusiv aceste îndrumări pe care un tată le oferă tinerei sale fiice: „Dimineața, spală-te pe față, spală-te pe mâini, curăță-ți gura. Ascultă-mă, copilă: Nu-ți machia niciodată fața și nici nu ți-o picta; nu-ți pune niciodată roșu pe buze ca să arăți frumoasă. Machiajul și vopseaua sunt lucruri pe care le folosesc femeile ușoare. Dacă vrei ca soțul tău să te iubească, îmbracă-te bine, spală-te și spală-ți hainele”.
Potrivit lui Sahagun, curtezanele – femei care se îmbrăcau și se îngrijeau „pentru a plăcea bărbaților” – foloseau machiaj și parfumuri, inclusiv „o cremă galbenă numită axin, care le conferea un ten orbitor”.
În realitate, femeile purtau adesea machiaj, deși cu moderație. Cel mai comun produs cosmetic era axin, un fel de noroi galben care se întindea pe piele, strămoșul fondului de ten din prezent.
Asistența medicală a fost lăudată de observatorii spanioli
codex Magliabechiano
Potrivit unei cronici contemporane, „chirurgii azteci de teren își îngrijeau răniții cu pricepere și îi vindecau mai repede decât chirurgii spanioli”.
Îngrijirea administrată pe teren s-a transpus în viața de zi cu zi. Preoții și vindecătorii care practicau operații și ritualuri de sângerare pentru a promova sănătatea foloseau, de asemenea, tratamente din uleiuri, ierburi și alte produse naturale pentru a vindeca tăieturi de tot felul.
Vindecătorii azteci se antrenau în folosirea remediilor pe bază de plante pentru a trata orice, de la dureri de cap la tuse și infecții. De exemplu, sucul din fructul cactusului nopal era folosit pentru a reduce umflăturile, iar scoarța de la copacul ylin era amestecată cu ceară, ou și alte plante pentru a trata inflamațiile și febra. De altfel, foloseau firele de păr pentru a sutura tăieturi și zgârieturi: „Oasele fracturate au fost fixate cu grijă, iar membrul a fost așezat între atele de lemn, legate strâns cu o sfoară. Apoi, pe fractură se aplica un tencuială, compusă din gumă de copac ocozotl, rășină și pene. Membrul și atelele împreună erau învelite într-un al doilea strat de gumă asemănătoare cauciucului”.
Aztecii își curățau dinții cu cenușă, miere, sare și urină
wikimedia.org
Ca parte a menținerii curățeniei, aztecii foloseau sare și urină pentru a-și curăța dinții. De asemenea, se foloseau și alte ingrediente precum cenușa, mierea, rădăcinile și scoarța de copac. Pentru a-și menține respirația proaspătă, femeile aztece erau cunoscute pentru că mestecau o gumă despre care se crede că era un amestec de chicle – derivat din copacul sapodilla.
Când călugărul și cronicarul Bernardino de Sahagun a încercat substanța, a spus: „Obosește capul; dă dureri de cap”. De asemenea, el a spus că atunci când o femeie mesteca tzictli, cuvântul aztec care a devenit chicle, făcea „un zgomot cu dinții ca niște castaniete”.
Dentiștii azteci ar fi folosit un amestec de oțet și venin de șarpe cu clopoței pentru a scoate dinții pacienților
Ca remediu la durerile de dinți și la infecții, aztecii își puteau freca dinții cu cărbune de lemn, dar, dacă problema dentară devenea prea avansată, era necesară scoaterea dinților. Dentiștii puteau scoate dinții, dar nu înainte de a aplica un amestec de oțet și venin de șarpe. Acest lucru făcea ca îextracția să fie relativ nedureroasă, după care se aplica un amestec de ierburi pentru a proteja și vindeca rana deschisă.
De asemenea, stomatologii azteci curățau dinții, umpleau cariile și aplicau bijuterii pe incisivi.
Muncitorii publici colectau zilnic „solul de noapte”, deoarece era ilegal ca oamenii să arunce excrementele în lacuri și cursuri de apă
wikimedia.org
„Solul de noapte” era reprezentat de excrementele oamenilor, adunate din orașe de către muncitorii azteci și transportate cu canoele pe câmpuri și în grădini în scopuri agricole.
Dar colectarea solului de noapte avea mai multe scopuri. Era o practică care îndeplinea standardele aztece de curățenie, ținând excrementele departe de lacuri și canale, și care îndeplinea dorința imperiului de a preveni risipa inutilă, aducând în același timp îngrășământ vital pentru chinampas sau pentru parcelele plutitoare de pământ pe care aztecii cultivau multe dintre recolte.
Sistemul complex de canale și apeducte a ajutat la evitarea contaminării apei cu excremente.
Străzile din Tenochtitlan erau măturate în mod regulat și dotate cu toalete publice
Rețelele de canale din orașele aztece au facilitat mult menținerea curățeniei în zonele foarte populate. Când străzile din Tenochtitlan, de exemplu, erau măturate, murdăria putea fi aruncată într-unul dintre canalele special amenajate pentru deșeuri.
Măturatul era o parte fundamentală a menținerii ordinii în societatea aztecă. Femeile își măturau casele în fiecare dimineață ca o modalitate de a onora spațiul domestic, în timp ce preoții măturau templele și școlile pentru a ține departe forțele nedorite și potențial amenințătoare.
Orașele aveau, de asemenea, toalete publice disponibile, ale căror deșeuri erau colectate și folosite ca îngrășământ. De asemenea, acestea puteau fi transportate în afara orașului prin unul dintre canalele special construite.
Bărbații mergeau la frizerii, iar femeile își vopseau părul acasă
În timp ce Hernan Cortes a explorat Tenochtitlan, a observat „instituții precum frizerii, unde locuitorii își spălau părul și se bărbiereau”. Coafurile bărbaților din imperiul aztec variau semnificativ, preoții păstrând șuvițe lungi – uneori date cu funingine, iar bărbații de rând purtau părul scurt.
Băieții erau tunși până la vârsta de 10 ani. Ulterior, aceștia erau rași în cap doar după ce se dovedeau a fi războinici de succes.
Femeile își puteau vopsi părul, folosind „o plantă verde numită xiuhquilitl care producea o strălucire purpurie în păr”. Unele femei se rădeau complet pe cap, în timp ce femeile mai în vârstă, în special mamele, aveau părul lung.
De asemenea, argila putea fi folosită după ce părul era tratat pentru mătreață – o problemă tratată cu sâmburi de avocado măcinați. În caz de scabie, bărbații și femeile erau rași pe cap și stropiți cu urină și amestecuri de plante din lemn de pin, semințe de bumbac și avocado pentru a elimina dăunătorii.
Mesele începeau și se încheiau cu mâinile curate
wikimedia.org
Aztecii mâncau de două ori pe zi, un mic dejun și o cină după-amiaza. Uneori, o seară târzie putea însemna o porție suplimentară de terci, dar, pentru membrii clasei superioare a societății, un ospăț seara putea duce la o noapte plină de mâncare, divertisment și excese. Însă, înainte de orice masă, aztecii își curățau mâinile.
Cortes a observat: „După ce au venit toți, li s-a dat apă pentru a se spăla pe mâini și apoi s-a servit masa. După ce au mâncat, aceștia s-au spălat din nou pe mâini și pe gură, apoi s-a împărțit cacao și pipe”.
Conducătorul Moctezuma, cunoscut pentru promovarea curățeniei, a luat parte la acest ritual alături de oaspeții săi, în timp ce „patru femei foarte frumoase și foarte curate îi dădeau apă pentru mâini din vasul pe care îl numeau xicales”.