Galileo Galilei și încercarea sa de a calcula dimensiunea iadului
Scrisă între anii 1304 și 1321, Divina Comedie a lui Dante Alighieri este una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale.
În opera sa, Dante descrie coborârea lui în Infern, trecerea prin Purgatoriu și ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Descrierile sale privind Infernul au captat imaginația multora.
De exemplu, Mappa dell’ Inferno („Harta Infernului”) a pictorului Sandro Botticelli a ilustrat viziunea lui Dante în detalii înfiorătoare.
Dante Alighieri, o minte creativă celebră, a folosit învățăturile creștine ca bază atunci când și-a creat operele care descriu iadul, așa cum crede el că ar trebui să arate.
Dante a descris iadul cu o complexitate explicită, de parcă l-ar fi vizitat.
Herrad of Landsberg
El a reușit să realizeze această experiență creativă foarte complexă folosind mai întâi o formă de teorii geometrice și descriind iadul în ceea ce mulți ar numi un mod fantastic. Ideea sa despre iad a fost atât de mult reprezentată într-o formă complexă, deși fictivă, dar și într-un mod foarte frumos, încât mai mulți savanți și mai multe genii din epoca sa au decis să facă un fel de analiză filosofică a ceea ce credeau ei că Dante a încercat să reprezinte sau să înfățișeze în operele sale.
Citește și: Ce este iadul?
Printre cei care au fost interesați de opera lui Dante s-a numărat celebrul Galilei Galileo, care a fost atât de interesat încât nu a vrut doar să studieze opera lui Dante și să o înțeleagă, ci a fost interesat și să se asigure că folosește o formă de cunoștințe matematice pentru a măsura dimensiunile Infernului, așa cum este descris de Dante.
În 1588, la cererea oficialilor de la Academia Florentină, Galileo Galilei a început demersul pentru a măsura dimensiunile iadului, pe baza scrierilor lui Dante. La acea vreme Galileo avea doar 24 de ani, dar era considerat de unii istorici cea mai inteligentă persoană a secolului al XVI-lea. Galileo nu a fost primul savant care a încercat să măsoare dimensiunile iadului, însă dar a fost primul care a înțeles că dimensiunea iadului are o structură anume care are legătură cu legile matematicii și fizicii.
Sandro Botticelli
Galileo și-a dat seama rapid că Infernul lui Dante explica faptul că iadul se prezenta sub forma a nouă cercuri sau tărâmuri dispuse unele peste altele într-o formă geometrică.
Fiecare cerc era dedicat unui păcat și pedepsei aferente acestuia. Această imagine se bazează pe calculele filosofilor greci, precum Eratostene din Cyrene sau Claudius Ptolemeu, care susțineau că Pământul este o sferă. Iadul, ca parte a Pământului, ar trebui să aibă formă de con.
Ceea ce este interesant în Infernul lui Dante este că, pe măsură ce cele nouă cercuri, sau poate că fiecare cerc se apropie, acestea devin mai mici și, pe măsură ce se apropie de miezul Pământului, devin și mai chinuitoare pentru cei care sfârșesc în ele. Potrivit lui Dante și, bineînțeles, potrivit lui Galilei, care a studiat opera lui Dante, cel de-al 9-lea cerc este cel mai înfricoșător dintre toate.
Numit Trădarea, despre cel mai adânc cerc al iadului se spune că este locul unde locuiește Satana. Ca și în cazul ultimelor două cercuri, acesta este împărțit în patru teritorii. Primul este Caina, numit după Cain, care și-a ucis fratele.
Această zonă este destinată trădătorilor de familie. A doua zonă, Antenora – de la Antenor din Troia, care i-a trădat pe greci – este rezervată trădătorilor politici/naționali.
Cea de-a treia este Ptolomaea, de la Ptolemeu, fiul lui Abubus, cunoscut pentru că i-a invitat la cină pe Simon Macabei și pe fiii săi și apoi i-a ucis. Această rundă este destinată gazdelor care își trădează oaspeții; aceștia sunt pedepsiți mai aspru din cauza credinței că a avea oaspeți înseamnă a intra într-o relație voluntară, iar trădarea unei relații în care s-a intrat de bunăvoie este mai josnică decât trădarea unei relații de rudenie.
A patra zonă este Judecca, după Iuda Iscarioteanul, care l-a trădat pe Hristos. Această zonă este rezervată trădătorilor față de stăpânii/beneficiarii/patronii lor.
Conul, potrivit lui Dante, s-a format atunci când Lucifer, îngerul căzut, a căzut pe Pământ. Impactul căderii a fost atât de mare încât a remodelat chiar și suprafața Pământului. Continentele au fost ridicate în emisfera nordică, iar emisfera sudică s-a coborât și a fost acoperită de mare (Dante nu știa despre Australia și Antarctica).
Dante cunoștea dogmele religioase și a înțeles învățăturile religiei. Se crede că scrierile sale au fost inspirate în special de scrierile din Biblie. Și, ca atare, Galileo a decis să folosească metode științifice pentru a interpreta ceea ce Dante scrisese într-un mod care, poate, a făcut să pară ca și cum Galilie credea că este o revelație.
Galilei credea că ideea lui despre iadul aflat aproape de pământ putea fi demonstrată dacă era abordată științific.
Galilei a studiat lucrările lui Dante și a ajuns la concluziile sale. Totuși, înainte de a ajunge la aceste concluzii, el a trebuit să folosească metode științifice care au implicat măsurători care, aparent, au început mai întâi în Ierusalim, despre care Dante a menționat în opera sa că este centrul iadului, apoi s-au extins până la Cuma, Italia, un loc despre care se credea că este locul unde Lucifer a căzut după ce a fost alungat din rai, formând astfel poarta iadului, aflată în apropiere.
El a ajuns la concluzia că distanța dintre aceste două puncte menționate mai sus este de 2.700 km, ceea ce l-a determinat în cele din urmă să creadă că, probabil, conul iadului ar trebui să aibă un diametru de aproximativ 5.550 km.
Justus Sustermans
La scurt timp după aceea, Galileo și-a dat seama că exista o mare eroare în calculele sale. Pe baza legilor fizicii, cilindrii masivi care coborau spre centrul Pământului – în viața reală, s-ar fi prăbușit sub propria greutate. Ulterior, și-a dat seama că a făcut mai multe erori în calculele sale, însă – în timpul studiului său, acesta a definit legea cubului pătrat.