Elefanții, maeștri ai comunicării gestuale și vocale, se salută cu urechile
Pe lângă vorbire, ființele umane folosesc adesea doar un gest pentru a se saluta. Elefanții, pe de altă parte, folosesc numeroase semnale pe care le combină în funcție de atenția pe care o primesc de la semenii lor, potrivit unui studiu publicat în Communications Biology. Studiul descrie o „constelație” de semnale care „permite elefanților să se salute între ei cu gesturi și vocalize specifice”.
Realizat de o echipă de la Departamentul de Biologie Comportamentală și Cognitivă al Universității din Viena, studiul stabilește că aceste semnale sunt „direcționate către un individ, iar modalitatea lor depinde de starea de atenție vizuală a destinatarului”.
Dificultatea de a observa cu acuratețe comportamentul individual al unui grup de elefanți sălbatici i-a condus pe cercetători la o micuță colonie de nouă elefanți de savană semi-captivi, atât masculi, cât și femele, din rezervația Jafuta din Zimbabwe. Aceștia au început prin a compila un repertoriu al semnalelor de comunicare ale animalelor.
Wynand Uys
Acestea includ semnale acustice (dintre care mârâitul este cel mai frecvent), semnale vizuale (în special mișcările urechilor, ale capului sau ale cozii), semnale tactile (de la frecarea sau contactul dintre indivizi), semnale olfactive (cum ar fi urinarea sau secrețiile glandulare) și chiar semnale seismice (de la lovirea solului).
1.200 de semnale emise
redcharlie
Echipa a înregistrat și codificat apoi peste 1.200 de semnale, dintre care o cincime au fost vocalize, dintr-un total de 89 de întâlniri înregistrate pe o perioadă de două luni. Semnalele olfactive, cu urinare sau secreții glandulare au fost prezente în aproape trei sferturi dintre întâlniri.
Aceste întâlniri au dezvăluit întotdeauna o combinație de semnale, cele mai frecvente combinând mârâitul și mișcarea urechilor, urmate de mârâitul asociat cu urechile nemișcate. În sălbăticie, masculii preferă să își folosească trompa pentru a îi mirosi pe ceilalți elefanți sau doar să mârâie. În rezervație, masculii s-au comportat mai mult ca femelele: cu „întâlniri elaborate” care combină mai multe semnale și care întăresc ipoteza, potrivit studiului, că un astfel de comportament „servește la întărirea legăturilor sociale”.
În cele din urmă, un criteriu esențial pentru calificarea unei comunicări ca fiind intenționată este acela că aceasta se adresează unui anumit public. Acest lucru s-a dovedit a fi cazul elefantului, care își adaptează semnalele în funcție de atenția vizuală pe care o primește din partea destinatarului său: va alege semnale tactile sau sonore dacă celălalt elefant nu se uită la el, dar va folosi semnale vizuale silențioase, fluturând din urechi sau defecând, în caz contrar. Cu toate acestea, studiul admite că ordinea folosită în semnale rămâne de clarificat.