Dinastia 0: Originea Egiptului faraonic
În secolul al III-lea î.Hr., preotul egiptean Manetho a scris o istorie a Egiptului în limba greacă pentru regele Ptolemeu al II-lea Filadelful (sau Philadelphus). Din păcate, din această lucrare, cunoscută sub numele de Aegyptiaca, mai există doar câteva pasaje, care se reduc la enumerarea a 31 de dinastii cu numele conducătorilor care le-au format și la menționarea unor evenimente importante din timpul domniei lor.
Potrivit lui Manetho, istoria dinastică a început cu Narmer (zis și Menes), care a fost considerat primul faraon al Egiptului și fondatorul primei dinastii. Înainte de Narmer, țara de pe Nil fusese condusă de zei și semizei.
wikipedia.orgPublic Domain
Cu toate acestea, datorită arheologiei, știm acum că, cu mult înainte de domnia lui Narmer, a existat un lung proces de unificare a întregului teritoriu egiptean, condus de monarhi din Egiptul Superior – sudul țării – care au format așa-numita „Dinastie 0”.
Acești conducători au domnit în perioada Predinasticului târziu sau Protodinasticului, care se întinde între 3300 și 3100 î.Hr. și corespunde etapei finale a culturii cunoscute de egiptologi sub numele de Nagada III.
Astăzi, Nagada (Nubt în limba egipteană veche și Ombos în limba greacă) nu este mai mult decât un sat, dar este unul dintre siturile arheologice cheie pentru stabilirea originilor acestor monarhi din Dinastia 0, care au pornit să cucerească nordul țării.
Hierakonpolis a unificat Egiptul Superior sub conducerea sa și a impus un guvern centralizat
Înainte de perioada predinastică târzie, diferitele comunități „urbane” din Egiptul Superior se grupau în apropierea Nilului, unde se aflau terenurile cultivate.
Țăranii au profitat de inundațiile anuale ale fluviului cu ajutorul tehnicilor incipiente de irigații artificiale pentru a crește producția agricolă și a cultiva mai multe cereale, fructe și legume, ceea ce a dus la o creștere considerabilă a populației.
Aceste comunități din ce în ce mai populate au ajuns să fie guvernate de șefi care erau acceptați și respectați de toți. Astfel de conducători trebuie să fi posedat atât calitățile unui lider militar, cât și pe cele ale unui mediator eficient.
În această perioadă, între anii 3500 și 3300 î.Hr. (care corespunde culturii Nagada II sau Gerzense), în Egiptul Superior existau trei centre de populație care se remarcau mai presus de toate celelalte: așa-numitele regate pro-regale Hierakompolis (Nekhen, în egipteană), Nagada și Tinis-Abydos.
Creșterea lor a dat naștere unei rivalități acerbe între ele pentru supremația asupra întregului teritoriu și pentru controlul comerțului cu bunuri exotice. Conflictele dintre aceste trei grupuri s-au încheiat cu triumful regatului Hierakompolis. Astfel, a fost unificat Egiptul Superior și a impus un guvern puternic centralizat.
Conducătorii victorioși de la Hierkompolis s-au stabilit în orașul vecin Tinis-Abydos, cel mai probabil în vederea stabilirii unui nou guvern.
În timp ce Egiptul Superior era unificat din punct de vedere militar (deși este posibil să fi existat și alianțe între comunități, nu doar confruntări de război), așezările din Egiptul Inferior, în zona Deltei, nu au constituit niciodată un regat unitar.
Este posibil să fi existat câteva elite proeminente în orașe precum Buto (Pe în egipteană) sau Sais, dar, în termeni generali, diferitele comunități erau autonome una față de cealaltă, însă între ele nu existau mari diferențe sociale.
Egiptul de Sus și Egiptul de Jos aveau proprii zei protectori și simboluri heraldice
https://www.flickr.com/photos/rivertay/, CC BY-SA 2.0
Treptat, aceste culturi și-au abandonat tradițiile și caracteristicile culturale în favoarea celor din Egiptul Superior. Astfel, la începutul perioadei predinastice târzii, în jurul anului 3300 î.Hr., cultura autohtonă din Egiptul Inferior a dispărut, fiind înlocuită de elemente din Egiptul Superior.
Întreaga țară era acum unificată din punct de vedere cultural, dar nu și politic. Unificarea politică, care a culminat cu formarea statului faraonic, a început dinspre sud în ultima fază a perioadei predinastice. Această expansiune spre nord a Egiptului Superior trebuie să fi fost lentă și complexă și a avut loc sub conducerea diferiților regi ai Dinastiei 0.
Astăzi se știe că procesul de unificare nu a fost rezultatul unei confruntări între un conducător din Egiptul Superior și Delta unificată. În realitate, transformarea Egiptului într-un stat teritorial a fost rezultatul unor cuceriri succesive ale regilor din Egiptul Superior de-a lungul mai multor generații.
În acest sens, conceptul de Egipt ca țară a celor Două Țări (două regate) nu are o bază istorică, ci se bazează pe ideea egipteană că un întreg este compus din două părți contrare și complementare. Aceste două jumătăți, Egiptul de Sus și Egiptul de Jos, aveau proprii zei protectori și simboluri heraldice.
Astfel, Set și orașul Hierakompolis au format un întreg și au devenit zeul tutelar și capitala simbolică a Egiptului Superior, în timp ce zeul șoim Horus și orașul Buto au devenit divinitatea și capitala simbolică a Egiptului Inferior.
Mormântul unui rege necunoscut
Săpăturile arheologice de la Tinis-Abydos au făcut posibilă recuperarea rămășițelor unificatorilor Egiptului, conducătorii Dinastiei 0.
De la începutul perioadei lui Nagada al III-lea, Abydos, necropola orașului Tinis (al cărei sit nu a fost încă localizat) a devenit locul de înmormântare al acestor conducători.
Mormintele lor au fost amplasate în zonele cunoscute astăzi sub numele de Cimitirul U și Cimitirul B. Cel mai mare și mai complex dintre mormintele exhumate în Cimitirul U este așa-numitul mormânt U-j, care a aparținut unui domnitor sau conducător de război care a trăit în jurul anului 3250 î.Hr.
Acest mormânt a fost descoperit și excavat în 1988. Cu o suprafață de 66,4 metri pătrați, acesta este împărțit în 12 camere conectate prin fante verticale înguste.
Deși a fost jefuit încă din antichitate, arheologii au găsit obiecte din os și fildeș (cum ar fi mânere de cuțit sculptate), vase din piatră, o mare cantitate de ceramică (farfurii și borcane care conțineau ulei parfumat) și până la 400 de vase importate din Canaan, probabil pentru a depozita vin. Rămășițele unei capele din lemn și un sceptru din fildeș au fost găsite în camera funerară. Acest sceptru în formă de toiag era insigna puterii regale în perioada dinastică, astfel încât prezența sa în mormânt ar indica în mod clar statutul regal al ocupantului său.
Dar, cele mai importante pentru cercetători sunt cele 150 de tăblițe din os sau fildeș gravate cu cele mai vechi semne hieroglifice documentate din istoria egipteană. Aceste semne au fost, de asemenea, inscripționate cu cerneală neagră pe vase de ceramică și constituie cea mai veche dovadă cunoscută de scriere în ținuturile Nilului.
CC BY-SA 3.0
Nu se cunoaște identitatea proprietarului mormântului, dar cum semnul scorpionului este cel mai frecvent inscripționat pe vasele de ceramică găsite acolo, s-a sugerat că suveranul înmormântat aici se numea regele Scorpion I.
Faraonul era considerat ca fiind întruchiparea unui zeu
Unul dintre cele mai importante aspecte ale regalității egiptene în perioada dinastică a fost existența unui protocol faraonic compus din cinci titluri regale.
Numele Horus a apărut în timpul Dinastiei 0 și este singurul dintre cele cinci titluri din protocolul regal deținut de conducătorii acestei dinastii. Titlul de Horus presupunea asimilarea și identificarea regelui cu zeul Horus. Cu toate acestea, suveranul era identificat și cu reședința sa: palatul regal era o reprezentare a întregului univers.
Numele lui Horus era scris pe interiorul serej-ului, un dreptunghi dispus pe verticală care reprezenta fațada palatului, cu zeul șoim Horus reprezentat pe el.
În perioada dinastică, organizarea socială era foarte ierarhizată. Exista o lume divină, strict ordonată și plasată deasupra umanității. Regele Egiptului, aflat în vârful societății, era de esență divină: era întruchiparea unui zeu și era mediatorul între divinități și oameni.
Întrucât era identificat cu zeul Horus, funcția sa esențială era aceea de a asigura menținerea ordinii, pe care egiptenii o numeau Maat. Pentru a face acest lucru, conducătorul trebuia să controleze haosul, care era reprezentat sub diferite forme, cum ar fi dușmanii străini.
Unificarea politică a Egiptului a fost rezultatul unui lung proces de cucerire militară a Deltei Nilului de către regii Egiptului Superior, într-o perioadă anterioară primei dinastii
Mary Harrsch, CC BY-SA 4.0
Singurele dovezi despre o astfel de cucerire provin din scenele așa-numitelor „documente de unificare”, datate la sfârșitul perioadei predinastice: mânere de cuțit, capete de macete, vase ceremoniale mari, cât și din Paleta lui Narmer (o relicvă egipteană de mare importanță).
Conducătorii care au dus la bun sfârșit unificarea celor Două Ținuturi sunt Narmer (zis și Menes) și Scorpion. Conform istoricilor aceștia sunt unul și același personaj, nu au existat doi conducători care au unificat ținuturile.
Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg), CC BY-SA 4.0
În orașul Hierakompolis (un important centru de cult asociat cu zeul șoim Horus) au fost descoperite mai multe obiecte inscripționate cu aceste nume.
Este foarte probabil ca scenele gravate pe aceste obiecte să arate punctul culminant al procesului de unificare, deoarece acest rege – Narmer (zis și Menes sau Scorpion), considerat primul conducător al primei dinastii și fondatorul orașului Memphis, a fost cel care a finalizat unificarea Egiptului Superior și Inferior în jurul anului 3100 î.Hr.
am citit undeva că popoarele semitice din peninsula araba au venit în Egiptul perioadei Nagada și au format Egiptul dinastic. Teoria s.ar asemăna cu formarea popoarelor Europei după marea migrație din mileniul I BC