Descoperirea strâmtorii Magellan: Din cei 237 de navigatori care au început călătoria, doar 18 au mai terminat-o
În data de 2 ianuarie 1520, o flotă mică de cinci nave a intrat în Rio de la Plata, un estuar imens situat între Argentina și Uruguayul de astăzi. În mijlocul rafalelor violente de vânt care erau pe cale să distrugă toate navele, una dintre nave – cea cu pescajul cel mai mic – a intrat înăuntru pentru a explora canalul.
S-a întors după două zile și a raportat că în niciun moment adâncimea apei nu a fost mai mare de șase metri, că nu sunt curenți marini și că zona este sigură. Era gura unui mare fluviu, iar flota căuta altceva: o strâmtoare, cea care unea Oceanul Atlantic cu Pacificul la extremul sud al continentului american.
Comandantul expediției Fernando Magellan nu a fost descurajat. Cu doi ani mai devreme, în 1518, l-a convins pe regele Spaniei să finanțeze o expediție pentru a găsi o rută directă spre Asia, adică, insulele Moluce, sursa profitabilei piețe de condimente, care până ]n acel moment era dominată de Portugalia și Veneția. Ruta propusă a fost să ocolească America în sud și să traverseze Oceanul Pacific neexplorat.
Navigatorii au avut de înfruntat nenumărate necazuri
JuanmatassiCC BY-SA 3.0
Flota era formată din cinci nave: Trinidad, San Antonio, Concepcion, Victoria și Santiago. Ea a pornit din Sanlucar de Barrameda în data de 20 septembrie 1519. După ce s-au oprit în Insulele Canare și Capul Verde, au ajuns pe continentul Braziliei în data de 13 decembrie și de acolo s-au îndreptat spre sud în căutarea strâmtorii.
Magellan a stabilit că Rio de la Plata era un estuar și a ordonat să continue spre sud. În obsesia lui de a descoperi strâmtoarea, el a obligat navigatorii să ancoreze noaptea și să navigheze cât mai aproape de uscat în timpul zilei, în ciuda faptului că acest lucru presupunea un mare risc.
Vremea rea s-a înrăutățit și nu a fost o zi în care să nu existe vânturi sud-atlantice și furtuni mari. Iarna sudică se profila peste ei, asa că în data de 31 martie Magellan le-a ordonat să ancoreze în golful San Julian. Adăpostiți de stânci de 30 de metri lățime, marinarii au petrecut acolo cinci luni, dedicate reparării navelor, pescuitului și vânătorii în zonă.
Timpul liber forțat, frigul, hrana puțină și ,mai presus de toate, preocuparea pentru viitorul expediției au provocat nemulțumiri în rândul marinarilor. Mulți s-au plâns de încăpățânarea lui Magellan și chiar mai mult de caracterul său mândru și autoritar.
Astfel, în data de 1 aprilie, mai mulți marinari s-au răzvrătit, au confiscat trei nave și au cerut ca Magellan să ducă echipajul în Spania. Cu toate acestea, Magellan a reușit să suprime rapid rebeliunea și să-i pedepsească pe cei implicați. L-a decapitat pe unul dintre conducători și i-a lăsat pe ceilalți doi pe mal înainte de a pleca. După ce i-a judecat, i-a ținut în viață pe ceilalți rebeli, conștient că avea nevoie de cooperarea lor pentru a-și continua călătoria.
wikipedia.org
În timp ce se afla încă în San Julian, Magellan a decis să trimită una dintre navele sale ca avangardă în căutarea strâmtorii. Echipajul navei Santiago a crezut că a descoperit strâmtoarea când, în data de 3 mai a acelui an, a ajuns într-un golf mare. Dar, din păcate pentru ei, aceea nu era stâmtoarea căutată. Marinarii au stat trei săptămâni în acel loc, iar când au decis să continue călătoria au fost surprinși de o furtună puternică care a făcut ca nava să eșueze pe un țărm stâncos.
La o distanță considerabilă de restul flotei, fără provizii, situația lor era îngrozitoare. În cele din urmă, unii au reușit să se întoarcă în portul San Julián. Acesta este un port natural din Patagonia, în provincia Santa Cruz din Argentina. Pe vremea corăbiilor cu vele forma un punct de oprire pentru marinari.
În data de 24 august și-au continuat drumul spre sud, dar din cauza furtunilor au fost încă nevoiți să se adăpostească din nou câteva săptămâni, unde marinarii s-au dedicat vânătorii, până când vremea s-a îmbunătățit.
After Oswald Walters Brierly
Navele au înaintat fără să piardă din vedere coasta până când, în data de 21 octombrie, la 52º latitudine, au văzut că un canal adânc se întindea până la orizont, fără margini vizibile. Așa cum făcuse înainte, Magellan a cercetat zona timp de câteva zile. A trimis patru corăbii să ocolească diferitele golfuri și canale. De data aceasta corăbiile s-au întors cu o veste bună: ajunseseră în sfârşit în strâmtoare.
Citește și: Vasco de Gama: Navigatorul care a făcut istorie prin descoperirea rutei maritime dintre Europa şi India
Un labirint de canale
Au început să apară dificultăți. Unii dintre marinari au cerut să se întoarcă în Spania pentru a aduna un echipaj mai mare și mai bine aprovizionat, dar răspunsul lui Magellan a fost categoric. Flota și-a continuat călătoria, printre peisaje impresionante. Cu toate acestea, după 550 km, pe care i-au parcurs în 38 de zile, au avut de înfruntat curenți puternici, valuri înalte de câțiva metri și câmpuri de alge.
Adâncimea apei a făcut imposibilă ancorarea, așa că marinarii au fost nevoiți să intre în labirintul de canale. În plus, focurile pe care le-au văzut pe țărmuri noaptea i-au făcut să creadă că în Țara de Foc existau triburi de canibali; din acest motiv, Magellan a ordonat echipajului să rămână la bord.
Prin ceață, navele au navigat în mult așteptata Marea Sudului, pe care Magellan a numit-o Marea Pacificului din cauza absenței furtunilor și a apelor calme. Dar scurta călătorie pe care și-o imaginase căpitanul portughez s-a transformat într-o călătorie nesfârșită de trei luni și 20 de zile. Setea, foamea și scorbutul i-au afectat pe marinari până când au ajuns în sfârșit în Filipine. Magellan și-a întâlnit moartea acolo.
După diverse incidente, în data de 9 septembrie 1522, o singură navă a revenit în Sevilla.
wikipedia.org
237 de oameni au început călătoria lui Magellan în jurul lumii. Doar 18 au mai terminat-o. Exploratorul a murit pe o plajă din Filipine în aprilie 1521, alăturându-se astfel oamenilor care au pierit în încercarea de a face înconjurul lumii, călătorie în care Magellan a descoperit strâmtoarea care îi poartă numele.