Descoperirea a peste 10 epave în Bahamas aruncă o nouă lumină asupra destinului tragic al victimelor din comerțul transatlantic cu sclavi
În largul coastei Great Abaco din Bahamas, identificarea unui grup mare de nave de sclavi scufundate între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea aruncă o nouă lumină, prin intermediul arheologiei subacvatice, asupra istoriei comerțului transatlantic cu sclavi și asupra ororilor comerțului triunghiular (un termen istoric care definea schimburile dintre trei porturi sau regiuni).
Cu autorizația guvernului din Bahamas, flota Allen Exploration călătorește în apele Atlanticului pentru a căuta, recupera și documenta epavele care fac parte din istoria maritimă a arhipelagului.
În 2022, scafandrii și arheologii săi au descoperit epava unui galion spaniol, Nuestra Senora de las Maravillas, veche de 350 de ani, ale cărei numeroase comori au fost recuperate și expuse în primul muzeu maritim al țării, în Freeport.
De data aceasta, după cum relatează The Guardian în data de 25 februarie 2024, echipa de cercetători a făcut o descoperire complet diferită: în nordul Bahamas au fost identificate epavele a 14 nave care au transportat sclavi în cadrul comerțului transatlantic cu sclavi între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
Cu toate acestea, o astfel de prezență în aceste locuri dezvăluie un traseu până acum necunoscut al acestei „autostrăzi a groazei”, după cum o descrie Sean Kingsley, fost cercetător și redactor-șef al revistei specializate Wreckwatch.
Naufragiații din comerțul triunghiular în Caraibe
Sean Kingsley este unul dintre cei cinci coautori ai unui raport intitulat Shipwrecked Echoes of the Great Abaco Caribbean Plantation Economy, publicat recent în Ocean Dispatches al Muzeului Maritim din Bahamas. În articolul lor, ei descriu epavele navelor de sclavi ca fiind „martori tăcuți ai unei perioade istorice pe care lumea ar prefera să o uite, dar care trebuie amintită pentru a mărturisi ororile trecutului colonial”.
Potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), comerțul triunghiular organizat de europeni de-a lungul a mai bine de patru secole a dezrădăcinat între 15 și 20 de milioane de africani, care au fost transportați cu forța în porturile din America de Sud și din insulele Caraibe.
Cele 14 epave nou descoperite care au participat la înrobirea populațiilor africane au fost identificate de cercetătorii care lucrează la proiectul Bahamas Lost Ships (Navele pierdute din Bahamas), condus de Allen Exploration – o organizație fondată de exploratorul Carl Allen.
Kevin C. Charpentier
沖縄ダイビングスクール ワールドダイビング
Prin intermediul arhivelor istorice, specialiștii au identificat deja 596 de epave în apropierea insulei Great Abaco din Bahamas, datând din 1657 încoace. Cu alte cuvinte, perioada în care rutele de navigație din regiune au început să cunoască un trafic maritim intens.
Citește și: Iqbal Masih, băiețelul care a salvat 3000 de copii din sclavie
Destinul sclavilor
Joseph Swain, CC BY-SA 4.0
Epavele găsite aici arată că cei care transportau sclavi foloseau cândva Canalul Providence pentru a se îndrepta spre sud, spre New Providence (cea mai populată insulă din Bahamas), Cuba și Golful Mexic, în jurul New Orleans.
Cele 14 nave, care datează din 1704 și până în 1887, erau în principal sub pavilion american. Captivii puteau fi în număr de 15, sau de 400, ca pe bricul (velier cu două catarge) Peter Mowell, care s-a scufundat în 1860.
Soarta bărbaților, femeilor și copiilor africani care se aflau în cală în momentul naufragiului rămâne necunoscută, deoarece a fost foarte puțin documentată. „Pentru căpitanii care comandau călătoriile și pentru proprietarii încărcăturilor umane, înecarea lor era un dezavantaj economic care nu era evaluat în termeni umani”, notează articolul, subliniind „ororile inimaginabile” pe care trebuie să le fi înfruntat sclavii, deja puși la încercare de călătorii în cele mai violente condiții.
Spre deosebire de echipaj care era liber să înoate sau să se urce în bărcile de salvare, prizonierii îngroziți erau adesea închiși sub punte atunci când navele se scufundau, subliniază cercetătorii: acest lucru le garanta sclavagiștilor „un spațiu optim în timp ce scăpau cu barca de salvare a navei sau pentru a evita să fie atacați în mijlocul panicii”.
Soarta potențialilor supraviețuitori nu era de invidiat. Nimic nu era mai rău decât să sfârșești pe plantațiile de zahăr din Cuba.
Readucerea la viață a amintirilor cu ajutorul dovezilor fizice
Prin intermediul sclaviei, occidentalii au profitat de pe urma plantațiilor de zahăr și cafea din Cuba, unde africanii înrobiți duceau o viață plină de cruzime. Deși eforturile de combatere a comerțului cu sclavi au fost depuse în țară încă de la începutul secolului al XIX-lea, aceasta a fost penultima colonie europeană care a abolit oficial comerțul cu sclavi în 1886.
„Cuba s-a prefăcut că acceptă regulile pentru a pune capăt comerțului cu sclavi, dar a continuat cel mai mare comerț din lume, obținând profituri uriașe din cultivarea zahărului”, adaugă Sean Kingsley. Insula a rămas teritoriul în care sclavia a durat cel mai mult, din 1511 până în 1886.
Experții cred, de asemenea, că una dintre epave ar putea fi o navă pe care a navigat fostul sclav Olaudah Equiano (1745-1797). În memoriile sale „The Interesting Narrative of the Life of Olaudah Equiano”, singura carte scrisă în secolul al XVIII-lea de un african care a cunoscut sclavia, acesta povestește despre dezrădăcinarea sa din ținuturile Igbo (sud-vestul actualei Nigerii) la vârsta de 11 ani, despre traversarea Atlanticului pe o navă de sclavi spaniolă, despre viața sa ca sclav pe plantațiile din Virginia.
Eliberat în cele din urmă, tânărul ar fi călătorit în 1767 pe o navă care s-a pierdut în faimoasele ape din Bahamas. El a supraviețuit dezastrului și a devenit o figură importantă a mișcării aboliționiste din Regatul Unit.