De unde vine numele portocalelor? Numele românesc de portocală provine din grecescul „portokálli”
Originea numelui celebrului fruct pe care mulți dintre noi îl iubim, portocala, dezvăluie o poveste fascinantă. Cuvântul sanscrit „nāraṅga”, care datează din anul 1500 î.Hr., se referea la arborele de portocal, nu la fructul de portocal, deoarece portocalele nu aveau încă această culoarea portocalie, caracteristică în acea perioadă, ci erau de un verde intens.
Portocalele, precum și toate citricele, își au originea în sud-estul munților Himalaya, într-o regiune care include zona estică a Assamului (India), nordul Myanmarului și vestul Yunnanului (China), conform scientificamerican.com.
wikipedia.org
În secolul al IV-lea î.Hr. a apărut soiul de portocală pe care îl cunoaștem astăzi, cu nuanța sa vibrantă, rezultatul unei încrucișări între grapefruit și mandarină în climatul temperat al Chinei. Această varietate colorată s-a răspândit și, în cele din urmă, fructul a ajuns în Europa.
Denumirea fructului
Jorge Franganillo
Cuvântul „orange” (portocaliu) derivă dintr-o transliterare a cuvântului sanscrit pentru portocaliu: nāraṅga (așa cum era denumit și arborele de portocal). Sanscrita este o veche limbă clasică indo-europeană din Asia de Sud. Este una dintre cele 22 de limbi oficiale ale Indiei. Poziția sa în culturile din Asia de Sud și de Sud-Est este asemănătoare cu cea a latinei și a greciei în Europa și a influențat multe limbi moderne ale lumii.
Cuvântul sanskirt nāraṅga provine din tamilă, considerată a fi cea mai longevivă limbă. În tamilă, cuvântul ārañcu se traduce prin „6 și 5”, implicând 11. Portocalele aveau de obicei 11 bucăți și au fost numite luând în considerare și acest aspect. În plus, în limba tamilă, rădăcina nurga se traduce prin parfumat. Portocalele pe care le mâncăm astăzi nu sunt la fel ca cele după care a fost numit fructul.
Nāraṅga a ajuns în limbile europene prin variantele persane (nārang) și arabe (nāranj) ale termenului. Cuvântul „orange” a apărut pentru prima dată în limba engleză în 1512. Se crede că provine din vechiul cuvânt francez orange. Nu este clar dacă acesta provine direct din persană sau arabă, sau dacă a fost preluat de la cuvântul italian folosit pentru portocaliu, arancio.
Nu în toate limbile se folosește aceeași denumire pentru fruct, în olandeză se numește „sinaasappel” „măr chinezesc”, iar în română, portocală.
În limba română denumirea pomului fructifer portocal provine de la denumirea fructului său, portocală, împrumutată din limba greacă modernă, portokálli, în alfabetul grec, πορτοκάλι, „portocală”. Toate cuvintele provenite din această denumire (de exemplu „portakal” în limba turcă sau „portacola” în limbile italice de sud precum siciliana și dialectul din Abruzzo şi clar „portocale” din Irpinia) au ca origine cuvântul arab البرتقال (portogal), conform wikipedia.org.
Ce a fost mai întâi, culoarea sau fructul?
wikipedia.org
În Anglia medievală, culoarea portocalie era descrisă prin cuvântul danez „geoluhread”, care înseamnă „galben-roșcat”. Odată cu sosirea portocalelor din Asia, această culoare vibrantă a devenit mai populară, iar denumirea originală, „portocaliu” (orange), a devenit o modalitate practică de a se referi atât la fruct, cât și la culoare. Prima utilizare înregistrată a termenului „orange” ca nume de culoare în limba engleză a fost la începutul anilor 1500. Astfel, culoarea a fost numită după fruct.
Această tranziție în limbaj arată modul în care portocalele au influențat denumirea culorilor, simplificând descrierea unei anumite nuanțe și reflectând evoluția vocabularului asociat cu acest fruct prețios.
Citește și: Istoria cartofului, leguma care a schimbat lumea
Epoca explorărilor
Inițial, portocalele erau amare și utilizate în principal în scopuri decorative. Cu toate acestea, în timp, s-au dezvoltat soiuri mai dulci.
Portocala dulce a ajuns în Europa prin intermediul rutelor comerciale stabilite pe uscat și pe mare. Prima mențiune scrisă a portocalei dulci în Europa se află în arhivele orașului italian Savona, înregistrată în 1471; prima distincție scrisă între portocala dulce și portocala acră se află într-un manuscris de Bartolomeo Platina din 1475, scris pentru Papa Sixtus al IV-lea. Manuscrisul este păstrat în Biblioteca Vaticanului.
Cristofor Columb a dus semințe de portocale dulci în Lumea Nouă în „trusele de supraviețuire de peste mări”. Acestea au fost plantate în a doua sa călătorie, pe insula Hispaniola (Haiti) în 1493, unde Columb a fondat prima sa colonie. Coloniștii spanioli au dus fructele în Florida între 1535 și 1565, iar fructele au prosperat în climatul subtropical. În 1579, portocalii creșteau în St. Augustine – prima colonie europeană din America.
Succesul călătoriilor lui Columb a declanșat o serie de explorări spre vest de către statele maritime europene. Aceste state și-au propus să exploateze bogățiile Lumii Noi, să construiască rețele comerciale și colonii și să răspândească creștinismul. Portughezii au ajuns în Brazilia în 1500, iar spaniolii au început să sosească în Americi la scurt timp după aceea – ambii aducând portocale cu ei, conform storymaps.arcgis.com.
Între timp, în Lumea Veche, exploratorii portughezi erau pe cale să descopere un soi și mai gustos de portocale. În 1485, primul navigator portughez a înconjurat cel mai sudic punct al Africii de Sud și a ajuns în Oceanul Indian. În 1497, o flotă ulterioară condusă de Vasco da Gama a urmat același traseu pentru a ajunge în India, în jurul Capului și de-a lungul coastei est-africane. Portughezii au reușit să preia controlul asupra mai multor orașe portuare din Asia, inclusiv Goa, în India.
Deși portughezii nu au reușit să preia controlul asupra comerțului din Oceanul Indian, în mare parte din cauza faptului că nu aveau nimic de vândut, ei au adus în Europa un soi și mai delicios de portocale dulci. Acestea au fost descrise în 1498 de Vasco da Gama ca fiind „portocale foarte bune, mult mai bune decât cele din Portugalia”. Călătoria a contribuit la răspândirea și popularizarea cultivării portocalelor prin introducerea acestui soi superior. Până în 1646, portocalele dulci erau bine cunoscute și se savurau în mod obișnuit în jurul Mediteranei.
Dorința de a răspândi creștinismul și căutarea aurului au făcut ca portocalele să ajungă în și prin California. Misionarii spanioli au adus portocali în Arizona în 1707, iar în San Diego în 1769. Prima livadă de portocali a fost plantată la Misiunea San Gabriel în 1804, a patra dintre cele 21 de misiuni spaniole care au fost înființate în California. Prima livadă comercială a fost plantată în 1840, în apropiere de actualul Los Angeles, de către William Wolfskill, „bunicul” industriei citricelor din California.
Când a avut loc goana după aur din 1849, a existat o cerere uriașă de portocale – până în acel moment era bine cunoscut faptul că acestea previn scorbutul. Acest lucru a permis micii livezi a lui Wolfskill să înflorească. Primul portocal din California de Nord a fost plantat în 1856, lângă un bar din Oroville. Copacul este cunoscut sub numele de „Mother Orange Tree”. Minerii obișnuiau să vină la bar și să savureze portocale, plantându-și semințele de portocale și crescând mai mulți portocali.
În anii 1870, a apărut portocala Navel. Portocala Navel este rezultatul unei mutații de la un portocal dintr-o mănăstire braziliană din Bahia, care ar fi avut loc între 1810 și 1820. Singura metodă de cultivare a portocalilor Navel era altoirea butașilor pe alte soiuri de citrice.
Pe măsură ce portocalele ajungeau în Statele Unite și erau cultivate în America Centrală și de Sud, portocalele din Marea Mediterană au început să ajungă în conserve pentru a fi transportate mai departe spre nord. Marmelada a devenit un aliment de bază al micului dejun britanic și francez, iar serele numite orangeries au început să împodobească proprietățile aristocratice.