De unde vine numele Parisului, „Orașul iubirii”? Povestea capitalei franceze, „Orașul luminilor”
Parisul, capitala Franței, ocupă o suprafață de aproximativ 105.4 km2 și are o populație estimată la aproximativ 11,277,000 de locuitori. Din secolul al XVII-lea, Parisul a fost unul dintre cele mai importante centre de artă, știință, comerț, modă, diplomație și finanțe din Europa.
Atât importanța sa istorică, cât și faptul că aici au luat naștere numeroase evenimente artistice sunt motive care fac din Paris un oraș de vis. Așadar, de unde vine numele Parisului, „Orașul iubirii”? Are o poveste la fel de interesantă ca și atmosfera plină de culoare a orașului.
Înființarea Parisului: Cât de vechi este orașul?
Lionel Royer
La sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., un trib de galii, un popor celtic, numit Parisii, a fondat Parisul pe terenul cunoscut astăzi sub numele de Île de la Cité. După secole de conflicte între gali și romani, legiunile lui Iulius Caesar au preluat controlul asupra regiunii în anul 52 î.Hr., iar zona a fost numită ”Lutetia Parisiorum” sau simplu Lutetia. Orașul a devenit unul prosper, cu amfiteatru, teatre, temple, băi și forum.
În secolul al VI-lea a avut loc sfârșitul dominației romane, odată cu sosirea francilor, iar orașul a fost denumit Parisius, termen latin, care mai apoi a devenit Paris. În anul 508 d.Hr., Clovis I, regele franc, a unit Galia ca regat și a stabilit Parisul drept capitala regatului său.
Parisul a prosperat în timpul Evului Mediu: în secolul al XII-lea, a început construcția catedralei Notre Dame (lucrările au continuat timp de aproape 200 de ani), în timp ce zona mlăștinoasă Marais, la nord de Sena, a fost drenată și colonizată pentru a deveni ceea ce astăzi se numește malul drept.
Sorbona (universitatea) și-a deschis porțile în 1253, frumoasa Sainte Chapelle a fost sfințită în 1248, iar Muzeu Luvru și-a început activitatea ca o fortăreață pe malul râului în jurul anului 1200.
Citește și: Luvru: Secretele celui mai mare muzeu de artă din lume
Istoria Parisului a inclus și vikingii. Aceștia au început să facă raiduri pe coasta de vest a Franței în secolul al IX-lea; după trei secole de conflicte, au început să se îndrepte spre Paris. Aceste conflicte au dat naștere Războiului de o sută de ani dintre Anglia normandă și dinastia Capețienilor din Paris, care a dus în cele din urmă la înfrângerea francezilor la Agincourt în 1415 și la controlul englezilor asupra Parisului în 1420. În 1429, o tânără de 17 ani pe nume Ioana d’Arc a rechemat trupele franceze pentru a-i învinge pe englezi la Orleans. Cu excepția zonei Calais, la nord de Paris, englezii au fost expulzați definitiv din Franța până în 1453.
Renașterea a făcut ca Parisul să înflorească la sfârșitul anilor 1400, iar multe dintre clădirile și monumentele emblematice ale orașului au apărut în această perioadă.
La sfârșitul secolului al XVI-lea, Parisul a fost din nou înarmat, de data aceasta în numele religiei. Confruntările dintre protestanții hughenoți și catolici au ajuns la cele mai întunecate niveluri în 1572, odată cu masacrul din ziua de Sfântul Bartolomeu a 3.000 de hughenoți care se aflau în oraș pentru a sărbători nunta lui Henri de Navarra (regele Henri al IV-lea).
În 1643, la vârsta de cinci ani, Ludovic al XIV-lea, cunoscut și sub numele de Regele Soare, a urcat pe tron și a condus Franța până în 1715. În timpul domniei sale, trezoreria națională aproape că s-a golit din cauza războaielor costisitoare de peste mări și a cheltuielilor interne extravagante. Cea mai durabilă moștenire a lui Ludovic al XIV-lea este Palatul Versailles, situat la 23 km sud-vest de Paris.
Oricare ar fi fost suișurile și coborâșurile monarhiei franceze, aceștia au găsit o modalitate de a sprijini Revoluția Americană cu bani și arme. În ciuda acestui fapt, sau poate din cauza lui, excesele lui Ludovic al XVI-lea (stră-stră-strănepotul Regelui Soare) și ale capricioasei sale regine, Maria Antoaneta, au dus la o revoltă a parizienilor în data de 14 iulie 1789. Cetățenii au luat cu asalt închisoarea Bastilia, dând astfel startul Revoluției Franceze.
courses about history, CC BY-SA 2.5
Citește și: Povestea Bastiliei, una dintre cele mai îngrozitoare închisori din lume
Parisul după Revoluția Franceză
Guvernul instabil de după revoluție a fost consolidat în 1799 sub conducerea unui tânăr general corsican, Napoleon Bonaparte, care a adoptat titlul de Prim Consul. În 1804, Papa l-a încoronat Împărat al Franței, iar Napoleon a început să ia cea mai mare parte a Europei în stăpânire.
Dorința de cucerire a lui Napoleon a dus la înfrângerea sa, mai întâi în Rusia în 1812 și apoi la Waterloo, Belgia, în 1815, conform linkparis.com.
Joe
Cu toate acestea, moștenirea lăsată de Napoleon nu s-a rezumat doar la înfrângere, deoarece sistemul juridic francez modern se bazează pe abordarea sa în materie de guvernare, iar multe monumente, cum ar fi masivul Arc de Triumf, au fost construite ca urmare a conducerii sale.
După cel de-al doilea exil al lui Napoleon, după înfrângerea finală de la Waterloo, Franța a fost condusă de o serie de conducători, până când o lovitură de stat în 1851 a adus la putere un nou împărat, Napoleon al III-lea, nepotul lui Napoleon. Da, istoria Parisului are doi Napoleoni. În cei 17 ani de domnie, acesta a supravegheat construcția unui nou Paris strălucitor, cu bulevarde largi, parcuri fascinante și – ceea ce nu este lipsit de importanță – un sistem modern de canalizare. Napoleon al III-lea și planificatorul său civic, baronul Haussmann, au construit Parisul pe care îl vedem astăzi, în mare parte. Aproape tot Parisul medieval a fost eradicat, dar au rămas bucăți din el, mai ales în cartierul Marais și într-o secțiune păstrată în incinta Luvrului.
Pexels
La fel ca și unchiul său omonim, însă, acest Napoleon și înclinația sa pentru a căuta conflicte au dus la un război costisitor și în cele din urmă nereușit, de data aceasta cu prusacii în 1870. Când vestea capturării împăratului lor de către inamic a ajuns la Paris, oamenii au ieșit în stradă, cerând crearea unei republici. În ciuda începuturilor sale sângeroase, cea de-a Treia Republică a inaugurat anii strălucitori ai „belle epoque”. Ambii Napoleoni au jucat un rol important în istoria Parisului și a Franței în ansamblu.
Pete Linforth
Belle epoque a fost renumită pentru arhitectura sa Art Nouveau și pentru numeroasele progrese în domeniul artelor și al științelor. În această perioadă s-a născut emblematicul Turn Eiffel (1889). Statuia Libertății a fost trimisă în America în această perioadă (1886). Până în anii 1930, Parisul devenise un centru mondial al avangardei artistice și, într-un fel, a devenit capitala mondială a intelectualilor.
Această epocă a fost întreruptă de ocupația nazistă din 1940, iar Parisul a rămas sub dominația Germaniei până în data de 25 august 1944. Forțele aliate care au recucerit orașul au fost conduse de unități ale Franței Libere, pentru a le oferi francezilor onoarea de a-și elibera capitala.
Jim Trodel CC BY-SA 2.0
După război, Parisul și-a recâștigat poziția de centru de creație și a cultivat un liberalism, care a atins un punct culminant în „Revolta de primăvară” din 1968, condusă de studenți. Universitatea Sorbona a fost ocupată, baricadele au fost ridicate în Cartierul Latin, iar aproximativ nouă milioane de oameni din întreaga țară au fost inspirați să se alăture unei greve generale paralizante, atrăgând atenția asupra nemulțumirii lor crescânde față de rigiditatea instituțiilor franceze.
În anii ’80, președintele Francois Mitterand a inițiat proiectele futuriste „grands projets”, o serie de proiecte de construcție ambițioase care au fost aprobate pe scară largă, chiar dacă rezultatele au fost uneori catalogate drept un eșec.
De ce Paris se numește „Orașul luminilor”?
Dennis Kummer
Parisul a fost numit Orașul Luminii (Ville lumière) la începutul secolului al XIX-lea, după ce a devenit primul oraș din Europa care a folosit iluminatul cu gaz pentru a-și ilumina străzile. Străzile și bulevardele orașului erau iluminate de 56.000 de lămpi cu gaz în 1857.
