De ce o zi are 24 de ore?
Te-ai gândit vreodată de ce o zi are doar 24 de ore? Este o întrebare interesantă și una care a fost pusă încă din cele mai vechi timpuri. Deși s-ar putea să nu știm niciodată răspunsul cu certitudine, există câteva teorii care oferă o oarecare înțelegere a motivului pentru care o zi este limitată la 24 de ore.
Chiar dacă am fost obișnuiți să măsurăm totul în bucăți de câte zece, modul în care se notează trecere timpului se realizează pe baza unui sistem numeric format din cifra 12, adică numărând în loturi de câte 12. Aceasta numerotare datează din anul 1500 Î. Hr și nu este deloc arbitrară, având mai multe semnificații ascunse.
Măsurarea timpului a început în Egiptul Antic. Egiptenii s-au orientat după umbra soarelui pentru a determina unitatea de timp a unei zile, în scopul de a stabili durata unei zile și a aduce un tribut zeului egiptean al soarelui RA.
Durata nopții a fost decisă în funcție de un grup de stele
Se pare că în Antichitate numărul 12 a fost asociat cu mai multe mituri și legende. De exemplu, în Mesopotamia, anul a fost împărțit în 12 luni pe baza celor 12 semne zodiacale, ceea ce ar fi putut determina apariția ceasului de 12 ore, care a fost introdus de babilonieni.
În Egiptul antic, noaptea a fost împărțită în 12 părți egale datorită mișcării stelelor. Mai exact, egiptenii au urmărit o serie de 36 de constelații mici, denumite decanuri, care erau vizibile pe cer în număr de 12 în fiecare noapte de vară.
Apărute la intervale regulate, fiind aceleași de fiecare dată, au ajuns să fie considerate niște indicatori ai timpului. Astfel, fiecare decan nou care răsărea la aproximativ 40 de minute, era considerat o nouă oră.
Inițial, ziua a fost împărțită în trei mari părți. Prima parte dura 10 ore și reprezenta partea de zi. Partea de noapte dura 12 ore, iar mai apoi au fost adăugate 2 ore suplimentare – o oră la începutul zilei și încă o oră la sfârșitul zilei. Ceasurile solare ale egiptenilor aveau forma unor obeliscuri verticale înalte, iar modalitatea în care aceștia citeau timpul cu exactitate nu se cunoaște încă.
Apariția unui nou decan pe cerul estic chiar înainte de zorii zilei a fost fost considerată de către egipteni un deceniu – o perioadă de zece zile. Până în anul 2100 î. Hr., aceștia au reușit să creeze un calendar anual format din 36 de decenii, care erau echivalentul unui an constituit din 360 de zile.
Împărțirea unei zile în două părți egale a fost recunoscută abia după apariția ceasurilor mecanice în Europa
Denis Degioanni
În perioada 1550 – 1070 î.Hr., sistemul de măsurare al timpului a fost simplificat, fiind utilizat un set de 24 de stele – 12 stele care indicau perioada de zi și 12 stele care indicau perioada de noapte. Așa a apărut conceptul unei zile constituită din 24 de ore.
Însă, în sistemul egiptean durata orelor de zi și de noapte era inegală și varia în funcție de anotimpuri. Astfel, mai ales vara, orele din timpul zilei erau mai lungi decât orele din timpul nopții, iar în timpul iernii durata orelor era variabilă.
Abia în perioada elenistică, în secolul II î. Hr., durata unei zile a fost divizată în două părți egale fixe. Acest lucru s-a datorat astronomului grec Hiparh care a studiat modalitatea în care planetele se rotesc în jurul soarelui și a propus ca ziua să fie împărțită în 24 de ore echinocțiale, având la bază cele 12 ore de lumină și cele 12 ore de întuneric.
În urma acestei propuneri, orele unei zile au fost distribuite uniform, dar laicii au continuat mai multe secole la rând să folosească varianta veche, de timp variabil în funcție de sezon.
Lukas Blazek
Împărțirea egală în ore de lungime fixă a devenit obișnuită abia după ce au apărut pentru prima dată ceasurile mecanice în Europa, în secolul al XIV-lea.
Zilele ar fi avut în trecut 18 ore, iar în viitor vor depăși 24 de ore
mostafa mahmoudi
Recent s-a constatat faptul că zilele devin din ce în ce mai lungi în fiecare an. Acest lucru se datorează distanței dintre Pământ și Lună.
Potrivit profesorului Stephen Meyers de la Universitatea Wisconsin Madison, acum 1,4 milioane de ani zilele ar fi avut 18 ore, deoarece distanța dintre Pământ și Lună ar fi fost mult mai mică decât în zilele noastre.
De-a lungul timpului, forța gravitațională a interacționat cu Pământul determinând o rotire mai rapidă. Astfel, pe măsură ce Luna se îndepărtează treptat, rotația Pământului este încetinită, având ca rezultat creșterea duratei unei zile.
Noțiunea de măsurare a timpului a fost introdusă de către egipteni încă din cele mai vechi timpuri – 1500 Î Hr.
Chiar dacă timpul indicat de ei nu este același cu cel al ceasurilor din zilele noastre, aceștia au pus bazele măsurării, datele lor fiind folosite ulterior pentru a stabili durata unei zile cu exactitate.
Thomas Bormans
Conform concluziilor profesorului Mayers și echipei sale de cercetători care au studiat influența distanței dintre Pământ și Lună asupra timpului folosind o metodă statică ce combină teoria astronomică și observarea geologică, se preconizează că, în viitor, o zi va avea mai mult de 24 de ore.