Majoritatea dintre noi nu avem amintiri din primii trei până la patru ani din viața noastră. Ei bine, acest lucru are și o explicație.

Amnezia infantilă este un aspect fascinant al memoriei umane, caracterizat prin absența amintirilor conștiente din primii ani de viață, de obicei înainte de vârsta de trei sau patru ani.

Acest fenomen a captat atenția psihologilor și neurologilor, care încearcă să înțeleagă mecanismele care stau la baza lui.

În primii ani după naștere, creierul uman cunoaște o creștere și o dezvoltare semnificativă. În ciuda acestui progres biologic rapid, structurile din creier care sunt fundamentale pentru stocarea și recuperarea amintirilor, cum ar fi hipocampul, nu sunt maturizate pe deplin.

Acest lucru este un factor cheie care contribuie la dificultatea de a forma și de a reține amintiri pe termen lung în copilăria timpurie.

George Chambers

În primii ani de viață, copiii au tendința de a învăța predominant prin repetiție, bazându-se mai degrabă pe obiceiuri și rutine decât pe reamintirea conștientă a evenimentelor din trecut. Acest proces de învățare nu este susținut de o capacitate de memorare bine dezvoltată, care se află încă în stadii de formare.

Abilitățile cognitive necesare pentru a codifica, stoca și recupera amintirile explicite nu sunt pe deplin operaționale, ceea ce complică și mai mult reținerea experiențelor din primii ani de viață.

Cercetările privind amnezia din copilărie au arătat că amintirile timpurii pot să nu fie complet pierdute, dar devin inaccesibile pentru o rememorare conștientă. Se crede că aceste amintiri sunt stocate într-un format non-verbal, cuprinzând imagini, emoții și experiențe senzoriale, mai degrabă decât într-o formă lingvistică sau narativă.

Această metodă de stocare face dificilă accesarea acestor amintiri mai târziu în viață, deoarece dezvoltarea abilităților lingvistice și narative în copilăria târzie și la vârsta adultă nu facilitează neapărat recuperarea amintirilor non-verbale.

Fenomenul de neurogeneză, crearea de noi neuroni, este deosebit de activ în primii ani și joacă un rol important în amnezia infantilă.

Această perioadă de neurogeneză intensă, împreună cu reorganizarea continuă a conexiunilor sinaptice ale creierului, poate duce la „curățarea” căilor neuronale asociate cu experiențele timpurii.

O astfel de curățare sinaptică este o parte normală a dezvoltării creierului, dar poate contribui, de asemenea, la dispariția amintirilor din primii ani de viață.

© Vyacheslav Argenberg / http://www.vascoplanet.com CC BY 4.0

Hipocampul, o regiune a creierului care face parte integrantă din procesul de formare și recuperare a amintirilor, se află, de asemenea, într-o stare de dezvoltare în timpul copilăriei timpurii.

Procesul său continuu de maturizare este esențial pentru capacitatea de a stoca amintiri pe termen lung. Cu toate acestea, dezvoltarea incompletă a hipocampusului în primii ani de viață limitează capacitatea acestuia de a reține amintirile pe termen lung, ceea ce duce la o eventuală dispariție a acestora la vârsta adultă.

Interacțiunea dintre factorii biologici, cognitivi și neuroștiințifici oferă o perspectivă asupra complexității amneziei infantile.

În timp ce primii câțiva ani de viață sunt fundamentali pentru dezvoltarea unui individ, amintirile din această perioadă nu sunt clare, fiind încapsulate în structura evolutivă a creierului.

KozuchCC BY-SA 3.0

Citește și: De ce uităm: Tainele memoriei noastre