De ce nu avem amintiri de când eram bebeluși?
Majoritatea oamenilor nu au aproape nicio amintire din primii trei până la patru ani de viață și își amintesc foarte puține evenimente care au avut loc până la vârsta de șapte ani.
Când încercăm să ne amintim ceva din acea perioadă, nu este clar dacă este vorba despre amintirile noastre sau despre fotografiile pe care ni le-au arătat alții și despre poveștile pe care ni le-au spus. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „amnezie din copilărie” și, după mai bine de 100 de ani de eforturi ale oamenilor de știință, încă nu este pe deplin explicat.
La prima vedere, se pare că principala cauză a amneziei în copilărie este faptul că bebelușii nu au o memorie complet dezvoltată. Cu toate acestea, experimentele au demonstrat că micuții de până la șase luni își formează amintiri pe termen scurt de câteva minute, precum și amintiri pe termen lung care pot dura câteva săptămâni.
Daniel Thomas
În urma cercetărilor, s-a constatat că bebelușii și-au amintit cum să pornească o mașinuță electrică de jucărie, apăsând un buton, și au putut să repete acest lucru la trei săptămâni după ce au atins ultima dată jucăria. Copiii preșcolari își pot aminti evenimente vechi de câțiva ani care au legătură cu ei personal și care s-au întâmplat în anumite locuri și la un anumit moment important.
La om, capacitatea de a-și aminti se dezvoltă până în perioada adolescenței și aceste modificări ale dezvoltării creierului sunt explicațiile cele mai apropiate pentru fenomenul uitării copilăriei.
Procesele de bază ale memoriei activează mai multe regiuni ale creierului și sunt compuse din etapele formării memoriei: codificarea, stocarea și recuperarea. Hipocampul, partea a creierului responsabilă de formarea memoriei, se dezvoltă până la vârsta de șapte ani. Atunci când suntem mici, hipocampul nu are capacitatea necesară să lucreze la potențialul său maxim. În prima perioadă a vieții , hipocampul acumulează tot mai mulți neuroni. După ce trece această perioadă, creierul nostru devine capabil de crearea amintirilor care durează.
În medie, avem amintiri de la vârsta de 3 ani, jumătate.
Copiii și adolescenții își pot aminti evenimentele din perioadele anterioare ale vieții mai bine decât adulții (exemplu în această situație fiind cazul gemenelor Pollock), așa că se pare că problema păstrării memoriei este mai mare decât problema formării acesteia.
Jonathan Borba
Un alt factor care joacă un rol în memorie este limbajul. În perioada de la primul până la al șaselea an, copiii învață să vorbească și progresează de la cunoașterea unui cuvânt la vorbirea fluent în limba maternă.
Această perioadă se suprapune cu timpul „amneziei copilăriei”. Apoi învață vorbirea la timpul trecut și cuvinte legate de memorie, cum ar fi „amintește-te” și „uită”. Capacitatea de a-și aminti ceva este legată și de cunoașterea pronumelor, dintre care preferatul copiilor este „al meu”.