Curiozități despre orașul Pompei care par minciuni, dar sunt 100% adevărate
Pompei este un important sit arheologic, precum și o sursă de fascinație. Vechiul oraș roman a fost studiat atât de amănunțit încât multe fapte ciudate despre Pompei și sfârșitul său tragic au apărut de-a lungul anilor. După erupția vulcanică a vulcanului Vezuviu din 79 d.Hr., vechiul oraș a fost acoperit în câteva ore de cenușa vulcanică, iar oamenii au avut un sfârșit tragic.
Locația precisă a Pompeiului s-a pierdut în timp. De-a lungul perioadei medievale și până în perioada renascentistă, orașul a rămas un mister. Odată ce a fost redescoperit în sfârșit în secolul al XVIII-lea, acesta a oferit ceva ce aproape niciun alt sit arheologic nu putea: un oraș roman aproape intact, păstrat exact așa cum a fost, de parcă a fost ținut într-o capsulă a timpului.
Situl arheologic include: Pompei, Herculaneum și Stabiae la sud-vest. Toate erau în esență orașe romane și toate au fost afectate de erupția vulcanică în diferite moduri.
Pompei a fost lovit mai întâi de o ploaie de pietre ponce, iar în urma acestui fenomen natural mulți oameni și-au pierdut viața. În Herculaneul, de exemplu, oamenii nu au fost luați pe nepregătite de ploaia cu pietre, astfel că mulți s-au ascuns din calea furiei naturii. Numai că, la scurt timp, orașele Pompei, cât și Herculaneul au fost inundate de „scurgerile piroclastice” (curenți letali de gaze, cenușă și roci).
Stabiae a fost acoperit cu cenușă vulcanică (în unele părți cenușa măsura și 16 metri grosime), dar spre deosebire de celelalte două orașe, activitatea umană a continuat în oraș.
Iată câteva curiozități despre Pompei care par mincini, dar sunt 100% adevărate.
Vulcanul Vezuviu a erupt la o zi după un festival organizat în cinstea zeul roman al focului – Vulcan
commons.wikimedia.org CC BY 4.0
Plinius cel Tânăr a scris singura relatare a martorilor despre erupția vulcanului Vezuviu și tragedia care a urmat. El a fost prezent în orașul Misenum din apropiere, iar unchiul său, Plinius cel Bătrân, și-a pierdut viața la erupția vulcanului Vezuviu, în data de 24 august 79 (e.n.), sufocat de gazele toxice emanate. Potrivit tânărului Plinius, erupția muntelui Vezuviu a avut loc la doar o zi după ce oamenii din Pompei au sărbătorit festivalul anual organizat în cinstea zeului focului, vulcanilor și prelucrării metalelor, Vulcan.
Oamenii aprindeau focuri mari și făceau sacrificii de animale – crezând că îl vor liniști pe zeul focului și îl vor face să îi păzească de o eventuală nenorocire.
Când vulcanul Vezuviu a erupt a doua zi, oamenii au interpretat acest lucru ca fiind un semn al mâniei zeului lor.
Erupția a emanat un val de căldură care a provocat fierberea sângelui locuitorilor și spargerea craniilor acestora în câteva secunde
Pe plaja din Herculaneum, arheologii au descoperit scheletele a cel puțin 340 de persoane. Unii au pierit pe plajă, iar mulți alții au pierit căutând adăpost în interiorul a 12 case. Cel mai probabil, s-au adăpostit de cenușa care cădea, însă fluxul piroclastic a acoperit ulterior locuințele.
Rămășițele scheletice indică faptul că mulți dintre oameni au cedat șocului termic. Debitul piroclastic a variat între 290 și 498 grade Celsius, temperaturi extreme care provoacă fierberea fluidelor corporale. Fracturile în formă de stea pe unele dintre cranii sugerează faptul că temperaturile crescute au dus la spargerea craniilor.
Sulurile de papirus din Biblioteca Pompei sunt încă intacte
În perioada medievală și a Renașterii, textele romane precum Istoria Romei a lui Livy sau poeziile lui Catullus erau simple copii ale originalelor care nu mai existau, acestea fiind erodate din cauza climatului mediteranean umed sau arse de goți.
Dar Herculaneum a oferit prima bibliotecă romană antică. Găsită în vila lui Lucius Calpurnius Piso Caesoninus, politician roman și socru al lui Iulius Caesar, biblioteca era formată din peste 1.800 de suluri de papirus intacte.
Cu toate acestea, „intact” nu înseamnă „lizibil”. Erupția vulcanică a carbonizat sulurile, transformându-le în esență în bulgări înnegriți de cărbune. Majoritatea papirusurilor au rămas nedeschise până de curând. Astăzi, oamenii de știință folosesc un accelerator de particule care creează fascicule de radiații cu raze X de mare energie pentru a scana sulurile. Multe dintre texte sunt de nedescifrat sau incomplete, însă procesul minuțios continuă.
Pompei avea un bordel cu „un meniu ilustrat” al serviciilor sale
Lupanarul din Pompei este o clădire cu două etaje cu 10 camere separate și paturi din piatră sculptată. Pereții afișează, de asemenea, mai multe fresce care indică scopul clădirii. Arheologii cred că acestea erau un fel de afișe care făceau publicitate serviciilor oferite.
Spre deosebire de alți romani, locuitorii din Pompei aveau dinții aproape perfecți
Cercetătorii au folosit tehnologii sofisticate, precum scanările CAT de înaltă rezoluție, pentru a analiza rămășițele a aproximativ 100 de trupuri descoperite în Pompei. Una dintre cele mai neașteptate descoperiri ale lor a fost aceea că oamenii aveau dinți aproape perfecți, fără carii, pete sau semne de uzură. Acest lucru ne indică faptul că dieta lor era una echilibrată, bazată pe fructe și legume și lipsită de zahăr rafinat.
Dar cea mai mare cauză a conservării dinților a fost vulcanul însuși. Un efect secundar al activității vulcanice este că produce fluor, iar fluorul contribuie la pastrarea integrității dinților. Ceea ce nu știu mulți este faptul că apa din Pompei provenea din Muntele Vezuviu.
Cei mai mulți locuitori din Pompei au scăpat de fapt de erupție
Nu se știe câți oameni au scăpat din dezastrul provocat de erupția vulcanului Vezuviu, dar se estimează că în jur de 2.000 de persoane. Aceasta este un număr mic, în comparație cu numărul total de aproape 20.000 de locuitori din Pompei și 5.000 de locuitori din Herculaneum.
Inscripțiile de pe piatrele funerare și bunurile funerare arată că nativii din Pompei s-au reinstalat în comunități învecinate precum Ostia, Cumae, Napoli și Puteoli. Înregistrarea istorică arată, de asemenea, că împăratul roman Titus a ajutat la finanțarea relocării refugiaților din Pompei și Herculaneum.
Ruinele au fost descoperite pentru prima dată în secolul al XVI-lea de către un arhitect care săpa un canal
După distrugerea orașului Pompei, relativ puțini istorici romani au scris despre incident, cu excepțiile lui Plinius cel Tânăr și Tacit. Lipsa detaliilor despre acest eveniment a însemnat că locația reală a orașului acoperit sub cenușă a fost necunoscută timp de aproape 1.500 de ani.
În cele din urmă, orașul a fost redescoperit din întâmplare. În 1594, muncitorii care lucrau pentru Domenico Fontana, un arhitect care construia un canal pentru a devia râul Sarno, au descoperit accidental picturi murale romane din orașul Pompei. Dar aceste picturi nu aveau o legătură aparentă cu legendarul oraș pierdut, astfel încât semnificația lor nu a fost înțeleasă.
În 1689, din cenușă a apărut un alt indiciu: o inscripție referitoare la un oficial guvernamental din Pompei. Experții de la acea vreme au crezut că site-ul săpăturii ar putea fi proprietatea acestuia, nu un oraș întreg. Când au început săpăturile majore în 1738, arheologii și-au dat seama că situl era Pompei.
Anunțurile antice încă sunt inscripționate pe ruine
Deoarece erupția vulcanică a lăsat orașele Pompei și Herculaneum atât de bine conservate, arheologii au putut observa aspecte din viața de zi cu zi a oamenilor. Multe dintre zidurile antice includ graffiti.
Denumirea „graffiti” este un termen de clasificare; deși unele dintre aceste inscripții au fost menite să insulte sau să deterioreze proprietățile publice precum etichetarea de astăzi, majoritatea erau simple notificări publice și în întregime legale. Multe dintre inscripții îi promovează pe cei care candidau pentru postul de supraveghetor al drumurilor, însă există anunțuri și despre distribuția de cereale și apă, cât și despre jocurile publice.
Pompei a fost inițial un oraș grecesc
General Cucombre from New York USA CC BY 2.0
Deși Pompei este cunoscut ca o ruină romană, orașul în sine este mult mai vechi de atât. Cele mai vechi urme de locuire datează din secolul al VIII-lea î.Hr., în jurul fondării Romei. Orașul fost fondat de poporul oscan, un trib montan central-italian care a folosit bogatul sol din Valea Sarno pentru a înființa o comunitate agricolă.
Când coloniștii greci au sosit în zonă în secolul al VII-lea î.Hr. și au format Magna Grecia (orașe de-a lungul coastei sudului Italiei), Pompei a căzut sub sfera lor de influență și a devenit un port important atât pentru marinarii greci, cât și pentru cei fenicieni. Grecii au construit unele dintre structurile mai vechi ale orașului Pompei, inclusiv un templu către Apollo cu coloane dorice.
Etruscii i-au alungat pe greci în secolul al V-lea î.Hr., iar grecii au pus stăpânire pe zonă în 474 î.Hr. În cele din urmă, orașul a intrat sub stăpânire romană în 290 î.Hr.
Cartea „Totul despre Pompei” – de Joanna Berry – poate fi comandată cu reducere de pe libris.ro.
