Cum votau oamenii la alegerile din Antichitate: Cine avea voie să voteze și de ce femeile și sclavii nu contau
Cetățenii democrațiilor moderne au folosit o varietate de metode și tehnologii pentru a-și exprima votul în ziua alegerilor, dar cum participau oamenii la alegeri în timpurile antice? Istoricii au reconstituit câteva detalii fascinante din Atena, una dintre primele și puținele democrații directe din lume, și din Republica Romană, o cvasi-democrație în care clasele cele mai bogate dețineau mai multă influență decât muncitorii.
Atât în Atena, cât și în Roma, participarea la procesul democratic (cuvântul grecesc „dēmokratia” înseamnă „puterea poporului”) era limitată la „dēmos”, adică cetățenii liberi de sex masculin.
Dreptul de vot în Roma Antică era rezervat doar cetățenilor romani de sex masculin. Femeile, sclavii și majoritatea locuitorilor provinciilor nu aveau drept de vot. Cetățenii romani erau împărțiți în funcție de avere, rang social și loc de origine, iar acest lucru influența accesul lor la procesul electoral.
- Patricienii – membrii aristocrației, dețineau o influență semnificativă.
- Plebeii – cetățeni obișnuiți, care, deși aveau drept de vot, erau adesea marginalizați.
- Clasele sociale – cetățenii erau împărțiți în cinci clase pe baza averii, ceea ce influența puterea votului lor.
Atenienii antici nu credeau că alegerile erau cel mai democratic mod de a alege oficialii
Au existat foarte puține alegeri în Atena, deoarece atenienii antici nu credeau că alegerile erau cel mai democratic mod de a alege oficialii, conform Eric Robinson, profesor de istorie la Universitatea Indiana și editor al cărții Ancient Greek Democracies: Readings and Sources. „Pentru ca o democrație să dea putere deplină oamenilor să conducă lucrurile, și nu doar celor bogați, trebuia să alegi oamenii la întâmplare”.
Pentru a decide cine va face parte din Consiliul celor 500, principalul organ de conducere al Atenei, atenienii au folosit un sistem cunoscut sub numele de sorți. În Atena existau 10 triburi și fiecare trib era responsabil să furnizeze 50 de cetățeni care să facă parte timp de un an din Consiliul celor 500.
Fiecare cetățean eligibil primea un jeton personalizat, iar aceste jetoane erau introduse într-o mașină specială numită kleroterion, care folosea o tehnologie demult pierdută (implicând tuburi și bile) pentru a selecta aleatoriu contribuția fiecărui trib la consiliu.
În Adunare: Un om, un vot
În Atena, toate legile și cauzele judiciare erau decise de Adunare (ekklēsia), un organism democratic masiv în care fiecare cetățean de sex masculin avea un cuvânt de spus. Dintre cei între 30.000 și 60.000 de cetățeni ai Atenei, aproximativ 6.000 participau în mod regulat la ședințele Adunării.
Adunarea se întrunea într-un amfiteatru natural în vârful unui deal numit Pnyx, care derivă dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „strâns laolaltă”, și putea găzdui între 6.000 și 13.000 de persoane.
Agenda zilnică a Adunării era stabilită de Consiliul celor 500, dar apoi toate legile și politicile guvernamentale erau supuse la vot. Votul se făcea prin ridicarea mâinii, iar câștigătorul era stabilit de nouă „președinți” (proedroi). Atenienii erau foarte atenți să evite orice posibilitate de fraudare a sistemului.
Spre exemplu, cei nouă număratori de voturi erau aleși la întâmplare dimineața, chiar înainte de întrunirea Adunării, astfel era fost foarte greu să-i mituiești.
În Atena existau câteva funcții care erau alese de Adunare, cele mai importante fiind cele ale generalilor militari. În fiecare an, 10 generali erau aleși printr-un simplu vot cu degetul mare în sus sau în jos de către întreaga Adunare.
Pe lângă adoptarea legilor, Adunarea dădea verdicte în toate procesele penale și civile din Atena. Juriile ateniene erau formate din mulți membri, între 200 și 5.000 de persoane. De asemenea, un membru al juriului era ales la întâmplare pentru a servi ca judecător – nu pentru a avea ultimul cuvânt, ci pentru a se asigura că regulile și procedurile erau respectate.
Alegeri speciale
În Atena, dacă o personalitate publică era căzută în dizgrație sau devenea pur și simplu prea populară pentru binele democrației, aceasta putea fi exilată timp de 10 ani prin intermediul unei alegeri speciale de „ostracism”, un cuvânt care derivă din ostraka, cuvântul grecesc antic pentru un ciob de ceramică.
În cadrul unei astfel de alegeri, fiecărui membru al Adunării i se înmâna o mică bucată de ceramică și i se spunea să scrie numele cuiva care merita să fie exilat. Dacă cel puțin 6.000 de persoane scriau același nume, persoana cu cele mai multe voturi era dată afară din Atena pentru 10 ani.
Un exemplu celebru este Temistocle, un erou militar atenian din Bătălia de la Salamina împotriva perșilor, care a fost ostracizat în 472 î.Hr. și a murit în exil. Există dovezi că dușmanii politici ai lui Temistocle i-au scris numele pe sute sau mii de bucăți de ceramică și le-au distribuit membrilor analfabeți ai Adunării.
În Sparta existau alegeri prin strigare
Atena a fost cel mai mare și mai puternic dintre orașele-stat din Grecia antică, însă fiecare municipalitate își practica propria formă de vot și alegeri, conform history.com.
Un exemplu este Sparta, care nu era o democrație, dar includea unele elemente democratice. Unul dintre cele mai înalte organisme de conducere din Sparta era Consiliul Bătrânilor (gerousia), care era format din doi regi spartani și 28 de oficiali aleși, toți cu vârste de peste 60 de ani, care dețineau funcții pe viață.
„Pentru a ocupa locurile goale, spartanii organizau un stil aparte de alegeri prin strigare”, cunoscut și sub numele de vot prin aclamare. „Fiecare candidat intra pe rând într-o sală mare de adunare, iar oamenii strigau numele favoritului. Într-o altă încăpere, ascunsă vederii, judecătorii comparau volumul strigătelor pentru a alege câștigătorii”.
Citește și: Profesiile considerate infame în Roma antică: Pe lângă rușinea publică, au adus și privarea de drepturi
Alegerile romane au oferit avantaje celor bogați
Republica Romană a preluat unele dintre principiile democrației ateniene, dar a împărțit electoratul pe clase și a creat un sistem care îi avantaja pe cei bogați.
În loc să voteze într-o singură adunare uriașă, ca la Atena, romanii aveau trei adunări. Prima se numea Adunarea Centuriată (Comitia Centuriată), iar acest organism alegea cele mai înalte funcții din Roma, inclusiv consulii, pretorii și cenzorii, și era adunarea responsabilă de declararea războiului.
Votul în cadrul Adunării Centuriate începea cu clasa cea mai bogată, iar numărarea voturilor se oprea de îndată ce se ajungea la o majoritate a celor 193 de membri ai corpului. Astfel, dacă toți oamenii bogați doreau ca un proiect de lege să fie adoptat sau ca un anumit consul să fie ales, aceștia puteau vota în grup, primii, și lăsau deoparte clasele inferioare. În latină, privilegiul de a vota primul se numea praerogativa (tradus prin „a cere o opinie înaintea altuia”) și este rădăcina cuvântului englezesc prerogative.
În celelalte două adunări romane, Adunarea Tribală și Consiliul Plebeu, ordinea voturilor era stabilită prin tragere la sorți. Atât la Atena, cât și la Roma, „triburile” nu se bazau pe sânge sau etnie, ci pe regiunea geografică în care oamenii locuiau.
- Adunarea Tribală:
- Organizată pe triburi teritoriale, fiecare trib având un vot.
- Alegea magistrați inferiori, cum ar fi edilii și cenzorii.
- Permitea o participare mai largă, dar influența patricienilor rămânea semnificativă.
- Consiliul Plebeu:
- Adunarea plebeilor, formată exclusiv din cetățeni de rând.
- Alegea tribuni ai plebei, care aveau puterea de a proteja interesele acestora și de a se opune deciziilor Senatului prin veto.
Voturi secrete și campanie electorală în Republica Romană
wikipedia.org CC BY-SA 2.5
Unele aspecte ale alegerilor din Republica Romană există și astăzi. Votul în adunări a început după modelul atenian, fiecare membru al adunării ridicând mâna și votând public. Dar, cu timpul, a devenit clar că „sponsorii” bogați făceau presiuni asupra membrilor adunării romane pentru a vota într-un anumit fel, astfel încât votul a trebuit să se facă în secret.
În 139 î.Hr., Roma a introdus un nou tip de vot secret. „Era o tăbliță de lemn cu o foaie de ceară pe exterior”. Votanții scriau numele favoritului pe acea tăbliță, apoi o puneau într-o urnă de vot. Aristocrația era nemulțumită din cauza acestui lucru, deoarece își pierdea o parte din control.
Dacă aveți impresia că publicitatea electorală este o problemă recentă, arheologii au descoperit sute de exemple de anunțuri electorale antice și graffiti politice mâzgălite pe pereții din Pompei. În ceea ce privește campania electorală oficială, candidații romani erau limitați la un sezon de campanie de una sau două săptămâni, iar cea mai mare parte a campaniei se desfășura în persoană, în piața publică. Candidații organizau discursuri și parade pentru a atrage voturi. Corupția și mita electorală erau frecvente, iar oferirea de daruri și banchete devenise o practică obișnuită.
Deși adaptat la contextul său istoric, mecanismul electoral roman rămâne un exemplu al dorinței de implicare cetățenească și al complexității guvernării. În ciuda limitărilor sale, Republica Romană a demonstrat că participarea cetățenilor, chiar și parțială, poate modela istoria unei civilizații.